Magnifica Humanitas. Teologia catolică a Inteligenței Artificiale ca inspirație magisterială fără frontiere 

Documentele pontificale influențează indirect și viața politică din statele unde există majorități catolice: e suficient să amintim faptul că noțiunile de „subsidiaritate”, „solidaritate” sau „bine comun” au trecut din doctrina socială a Bisericii catolice direct în tratatele europene. În plus, prin mass-media și social media, învățăturile pontificale ajung peste tot, dincolo de frontierele confesionale și chiar religioase. În acest al treilea cerc apar și polarizările ideologice, pentru că progresiștii și conservatorii extrag selectiv din textele pontificale doar ce le convine. Fostul Papă Francisc era eroul ecologiștilor (pentru enciclica Laudato Si) așa cum primea aplauzele tradiționaliștilor (pentru bioetica din Evangelium Vitae). 

În cei aproape patru ani în care am reprezentat România la Sf. Scaun, am avut ocazia să observ – la scara Italiei – fertilitatea complexă a prezenței sociale organizate de Biserica catolică prin case de credit, asociații culturale, presă, sindicate și partidele creștin-democrate. Unii au criticat acest activism polimorf, socotind că primejduiește natura seculară a statului modern. Nu se poate nega însă faptul că suma acestor intervenții teoretice și practice a sporit justiția socială prin caritate și coeziune, spre… binele comun. Nu s-a sărit niciodată calul, pentru că Vaticanul ține la autonomia Bisericii față de State. Recomandă conlucrarea, dar nu subordonarea. Și nu depinde economic de niciun guvern, așa că nici nu se înhamă la vreo mașinărie de propagandă profană. 

Să revenim la Papii scriitori. Sf. Apostol Petru – princeps apostolorum și cel pe „piatra” căruia a spus Domnul Iisus Hristos că va ridica Biserica sa – era un modest pescar galileean, elementar alfabetizat: contribuția lui la Noul Testament se reduce la relatările din Faptele Apostolilor și două scurte epistole pastorale, care pălesc în fața monumentalului „corpus paulin”. Totuși, ca prim episcop-martir al comunității creștine din capitala imperiului roman, Sf. Apostol Petru a făcut din „catedra” sa cel mai important sediu al creștinătății nedespărțite. Chiar dacă instituția pontificală a căpătat o pondere politică (și apoi geopolitică) abia după secolele VII-VIII, pe tronul petrin s-au suit în general nu doar păstori (cu variabile grade de sfințenie sau… dimpotrivă), ci și, sau mai cu seamă mari intelectuali, capabili să lumineze creștinătatea în lunga traversare a veacurilor obscure de după căderea Romei sub asaltul neamurilor barbare asiatice. 

Dacă anvergura intelectuală a titularilor petrini se poate confirma oricând – de la Grigore cel Mare până la Renaștere și de la Rerum novarum (redactată de Leon al XIII-lea) până la misticul Ioan Paul al II-lea și colosalul teolog Benedict al XVI-lea, ea nu putea lipsi nici din biografia academică a primului Suveran Pontif american. Însuși numele pe care și l-a ales divulgă predilecția sa pentru primul părinte al doctrinei sociale catolice, așadar dorința de a-i continua strădaniile. Magnifica Humanitas (toate enciclicele poartă ca titlu primele cuvinte din text) e structurată ca recapitulare a doctrinei sociale, urmată de analiza critică a paradigmei tehnocratice generate de IA și de recomandări pastorale menite să „dezarmeze” această potențial distopică și sigur disproporționată formă de control capitalist eventual „transuman”. Întregul demers pune viitorul omenirii între metafora Turnului Babel (a construi până la cer, dar fără Dumnezeu, până la încurcarea limbilor) și reconstrucția zidurilor Ierusalimului (pe vremea profetului Neemia). 

Leon al XIV-lea le cere utilizatorilor curenți de tehnologie și IA, dar și părinților și patronilor de companii implicate în revoluția algoritmică să protejeze chipul lui Dumnezeu din fiecare persoană. Cum? Respingând tentația hibridizărilor bio-tehnologice, evitând idolatrizarea antropomorfă a agenților IA, refuzând manipularea, dezinformarea, materialismiul individualist și hedonist, elitismul mesianic al privilegiaților care „evadează” pe alte planete (după ce au distrus-o pe aceasta) dar și demonii războiului necontenit, adică ai vieții internaționale bazate pe forță. Enciclica nu e primul cuvânt al papalității despre AI. Comisia Teologică Internațională a publicat în 2025 și 2026 documentele Antiqua et Nova și Quo vadis, Humanitas? Actualul Papă vine în plus cu o pledoarie pentru multilateralism, critica culturală a banalizării războiului tehnologic și solicitarea ca guvernanța globală a Inteligenței Artificiale să aplice principiul subsidiarității (spărgând monopolurile subiacent totalitare). 

Țin să adaug și faptul că nici lumea ortodoxă nu doarme! În noiembrie 2025, conferința „Inteligența artificială și teologia ortodoxă” a reunit la Atena ierarhi, teologi, experți în bioetică și diplomați care au căutat o soluție creștin răsăriteană la provocările IA. Patriarhul ecumenic Bartolomeu a emis și el diverse opinii de același ordin, iar Arhiepiscopia Greacă din America a creat un grup de lucru pe tema: „Inteligență Artificială, Persoană și Îndumnezeire”. Și prin lumea islamică se agită spiritele, dar cu note specifice, bunăoară prin întrebarea dacă IA poate emite fatwa, în vreme ce iudaismul și budismul caută să afle ce soi de contribuții pot avea tradițiile lor la o viitoare etică globală a Inteligenței Artificiale. După cum se vede, pentru moment, catolicii sunt fruntea „sobornicească” (!) a dialogului dintre ritmul providenței și algoritmul depășirii limitelor curente ale speciei umane. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE