La trei ani după debutul în literatură cu „Zuleiha deschide ochii”, scriitoarea rusă Guzel Iahina revine cu un nou roman. Numit „Copiii de pe Volga”, noul roman a fost lansat recent de Editura Humanitas, în traducere în limba română de Luana Schidu.

„Copiii de pe Volga”, noul roman al scriitoarei ruse în vârstă de 43 de ani, vorbește despre povestea de iubire dintre Bach, un profesor în satul german Gnadental de pe Volga și Klara, o tânără fragilă și timidă, fiica unui personaj straniu. Viețile lor sunt date peste cap de întâmplări istorice, inspirate de realitatea rusească de acum 100 de ani: Revoluția, Războiul Civil din Rusia, foametea, represiunile staliniste. Scriitoarea spune despre romanul său că este și o poveste despre cum a încercat să se înfăptuiască – și nu a reușit – basmul sovietic. Acțiunea romanului „Copiii de pe Volga” se întinde pe durata a 22 de ani și îmbină și elemente de magic și supranaturale – ceea ce scrie profesorul Bach devine realitate.

„Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga – vibrantă, aparte, plină de viață -, o lume creată cândva de oameni veniți din altă țară și pierdută astăzi în negura timpului. Dar este și o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și, totodată, să ne ajute să le depășim”, spune scriitoarea Guzel Iahina.

Un candidat PNL la primărie amenință un șef de spital cu o intervenție la Orban: „Nu te mai lua de omul meu!”
Recomandări
Un candidat PNL la primărie amenință un șef de spital cu o intervenție la Orban: „Nu te mai lua de omul meu!”
 

În continuare, citiți în exclusivitate pentru Libertatea și cititorii săi, un fragment din noul roman:

Cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și, totodată, să ne ajute să le depășim. Fragment exclusiv din noul roman al rusoaicei-fenomen Guzel Iahina
Scriitoarea rusă Guzel Iahina

Uitarea de sine îi dădea în mod uimitor putere, făcea viața mai bogată și mai strălucitoare. Ar fi putut oare să-și închipuie vreodată că va scrie atât de fluent? Că va alcătui o cronică a Gnadentalului? Că va goni pe Volga asemenea pescarilor și vânătorilor autentici? În această viață nouă, plină până la refuz de grijile pentru fetiță și noile plăsmuiri, nu mai era loc pentru Bach însuși. Așa cum nu se mai găsise loc în ea nici pentru biata Klara.

Ad placeholder

Un copil al stepei, care cunoaște toate nuanțele culorilor și mirosurilor ei, care trăiește după legile și după ceasul ei – iată ce este locuitorul Gnadentalului. Naiv și muncitor, bun și smerit – iată cum e. La voia unor forțe mai înalte, în întregime dependent de mila soarelui, a pământului și a fluviului, el și-a smuls din inimă orice urme de revoltă și voință proprie. Fatalist incorigibil, pios și superstițios, gnadentalianul este închis la tot ce-i nou, la orice progres și experiment – el ară stepa cu același plug ca și bunicii săi, iar apoi așteaptă resemnat recolta; asta e toată viața lui. Nu citește cărți, dar distinge cu ușurință semnele naturii: numai din semnele care prevestesc ploaia poate numi nu mai puțin de cincizeci. Iar dacă ne uităm atent, kârgâzii cu ochi înguști și fesuri de fetru, îi sunt mult mai apropiați gnadentalianului decât locuitorii îndepărtatei Germanii, care vorbesc aceeași limbă cu el…

Un nume greu din PSD și-a dat demisia. „Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie”
Recomandări
Un nume greu din PSD și-a dat demisia. „Epoca Dragnea a fost o adevărată tragedie”
 

Trecând de la însemnările simple la generalizări și reflecții (asta era deja la începutul primăverii), Bach și-a dat seama că se dezvățase să doarmă. Noaptea, corpul lui stătea întins nemișcat în pat, ochii îi erau închiși, dar sub pleoape licăreau tablouri rapide și încețoșate, iar în cap gândurile îi curgeau într-un șuvoi interminabil. Din când în când, sărea la chemarea fetiței, îi dădea lapte, apoi cădea iar istovit în pat, dar nici aceste acțiuni nu reușeau să întrerupă activitatea intensă a conștiinței sale.

Ad placeholder
Cum își fac bugetarii vile în Grecia, din bani publici: scrumiere stradale, luate cu 939 de lei bucata de ADP și montate în stațiile STB din S 4, au apărut în vila de pe insula Eghina
Recomandări
Cum își fac bugetarii vile în Grecia, din bani publici: scrumiere stradale, luate cu 939 de lei bucata de ADP și montate în stațiile STB din S 4, au apărut în vila de pe insula Eghina
 

Tipurile de caractere ale coloniștilor, lumea copilăriei și lumea bătrâneții la germanii de pe Volga, particularitățile ritualurilor legate de naștere și înmormântare, sursele tradițiilor locale, relațiile cu vecinii kârgâzi și ruși – Bach scria despre atât de multe, încât ajunsese să se mire și el: de unde îi vin toate aceste idei? Cine îi șoptește la ureche subiectele următoarelor însemnări?

Odată, comentând atracția coloniștilor față de anumite nume, s-a gândit: dar fetiței ce nume i s-ar potrivi? De Marii și Katarine era plină colonia, mai rar se întâlneau Eve și Elisabete, Suzane și Sofii. Dar nici unul dintre aceste nume nu i se părea potrivit. Și deodată a înțeles: Anna – așa trebuia s-o cheme.

Un nume care deschidea lista tuturor numelor. Un nume pur și luminos, ca apa de râu. Da, numai așa – Anna. Ca alint, Anntche.

Dându-și seama că tocmai botezase copila, s-a speriat, dojenindu-se. A hotărât s-o numească la fel ca până atunci – fetița, fără nici un nume.

Ad placeholder

Trei mituri esențiale au determinat viața coloniștilor germani din vremea Ecaterinei cea Mare. Primul mit – „despre pământul făgăduit al Rusiei” – s-a născut prin eforturile celor angajați de statul rus să atragă străinii. Epuizați de greutățile Războiului de Șapte Ani, care a adus peste Europa foamete și distrugeri, țăranii germani au crezut bucuroși în existența nesfârșitelor pământuri roditoare care-i așteptau în îndepărtata Rusie. Atrași de visul fericirii, au pornit la drum, ducând cu ei mari speranțe și un mare curaj. Stepele rusești s-au dovedit într-adevăr nesfârșite, dar nu le ofereau locuitorilor lor belșug și bucurie, ci o muncă istovitoare și o aspră luptă pentru supraviețuire.

Cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru și, totodată, să ne ajute să le depășim. Fragment exclusiv din noul roman al rusoaicei-fenomen Guzel Iahina

Al doilea mit care tulbură sufletele nemților ruși este cel „despre pământul făgăduit al Americii“. La sfârșitul secolului al XIX-lea multe inimi băteau mai repede la auzul unor cuvinte dulci: Brazilia, Statele Unite, Canada; iar coloniștii germani, care supseseră istoriile vajnicelor migrații ale strămoșilor odată cu laptele matern, au auzit în aceste cuvinte chemarea destinului. În inimile lor naive trăiau aceleași mari speranțe – la fericirea care trebuia neapărat să-i aștepte peste munți și oceane. „Țara în care curg râuri de lapte și miere, unde vacile aduc acasă în coarne chifle dulci…“ – asta cântau despre America miile de nemți ruși care se urcau în vapoarele ce se îndreptau într-acolo. „O, America, țară nebună!“ cântau mulți după un an sau doi, întorcându-se. „Aș da și-un deget de la o mână să fiu din nou în patria mea…“ Numeau deja patrie stepa de pe malul Volgăi.

Ad placeholder

Al treilea mit care a schimbat viața multor coloniști era „despre pământul făgăduit al Germaniei“. Obosiți de viața grea în stepă și negăsindu-și fericirea peste ocean, nemții ruși și-au îndreptat privirile spre patria istorică. Sufletele lor, educate să caute etern fericirea – dar o fericire neapărat îndepărtată, de neatins – s-au așternut iar la drum. Și oamenii au mers pe acest drum, în următoarea goană după un noroc fantomatic. În Germania însă nu s-au acomodat toți: în peste o sută de ani nemții ruși, fără să observe nici ei, se transformaseră în alt popor decât cel al Reichului german. Astăzi, ca și acum zece, ca și acum o sută de ani, în inima colonistului german se împletesc în mod uimitor două principii opuse: tendința de a se așeza, simțul tradiției și un fatalism incorigibil îl fac să-și lucreze conștiincios pământul zeci de ani, fără să se plângă de soartă și împăcându-se ușor cu orice întorsătură a ei; și deodată chemarea fericirii îl face să se smulgă din loc și, disprețuind roadele muncii sale, să cutreiere planeta, satisfăcând, prin schimbarea locului, setea sufletească moștenită de la moși și strămoși.

Ad placeholder

N-a sosit timpul, așadar, ca noi, nemții ruși, să înțelegem că nu există fericire îndepărtată? N-a sosit timpul ca inimile noastre de copii să se maturizeze și să înceteze să creadă în poveștile pe care le șoptește lumea în schimbare?

Bach a pus creionul pe masă. O făclie palidă lumina foile împrăștiate pe tăblia acesteia; rândurile tresăltau în lumina  tremurătoare, păreau că freamătă pe hârtie; Tot restul era înecat într-un întuneric dens. Undeva acolo, în întunericul nopții, în spatele lui, se agita în somn fetița nenumită, dincolo de ferestre sufla un vânt proaspăt de primăvară, se auzea câte-o picătură de ploaie.

A recitit textul. Oare el scrisese toate acestea sau cineva îi călăuzise mâna, șoptindu-i cuvintele precise, împletindu-le în expresii elegante și exacte? Nu mai putea adăuga nimic la cele scrise. Părea că în aceste ultime rânduri aruncase pe hârtie ultimele rămășițe a ceea ce se adunase în el în anii de singurătate și tăcere. Trei luni de scris febril și neîntrerupt – sute și sute de foi de hârtie înnegrite de litere: tot ce știa și-și amintea Bach despre colonia natală și locuitorii ei, tot ce presupunea, toate îndoielile pe care le avea, tot ce reușise să regândească – toate acestea erau acum așternute în cuvinte și predate ghebosului dornic de lectură. În aceste însemnări zugrăvise Gnadentalul pestriț, zgomotos, plin de oameni veseli și colorat îmbrăcați, de sunet de clopot, de cântece de femei, țipete de copii, muget de vite și cotcodăcit de păsări domestice, de pleoscăitul vâslelor pe Volga, fluturarea pânzelor și scânteierea valurilor, aroma vafelor proaspete și a dulceții de pepene – Gnadentalul dinainte, adevăratul Gnadental. Nu mai era nimic de spus. Capul îi era pustiu – absolut pustiu, până la ecou. Bach a pus mâinile pe masă, și-a lăsat cu grijă pe ele acest cap pustiu și neobișnuit de ușor, și-a îngropat nasul în însemnările abia sfârșite și a adormit adânc…

Ad placeholder

— Inimi de copil… a mormăit Hoffmann dimineața, trecându-și ochii peste text. Cât de precis spus, totuși… Păi tu ești un filozof, Bach! Filozoful mut de pe malul celălalt!

Ca întotdeauna în momentele de însuflețire, Hoffmann nu putea sta locului – și se tot plimba prin încăpere, ținând în mâinile întinse foile primite, răsfoindu-le și recitindu-le.

— Ah, câtă dreptate ai, infinită dreptate! Nu degeaba ai băut lapte de la colhoz… Și nu degeaba ceva din înfățișarea ta amintește de Aristotel… În toate aceste luni petrecute în Gnadental nu m-a părăsit senzația că oamenii de aici sunt cu totul altfel. Numai că nu-mi puteam formula exact în ce consta acest altfel. Tu ai făcut asta pentru mine… Inimi de copil jinduind după o fericire intangibilă, da, Bach, de o mie de ori da! Nici că se poate spune mai bine… Ești un Platon al nostru, un Platon de pe Volga! Un Herodot lățos!

Ad placeholder

Romanul „Copiii de pe Volga” de Guzel Iahina a fost publicat de Editura Humanitas în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu.

Scriitoarea Guzel Iahina s-a născut în 1977 în Kazan. În prezent, locuiește în Moscova. A debutat în 2015 cu romanul „Zuleiha deschide ochii”, inspirat de relatările bunicii ei, o învățătoare tătară, care a petrecut șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia. Romanul a fost bestseller internațional și a fost răsplătit cu premii literare prestigioase.

Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
PARTENERI - GSP.RO
Mario Mutu locuieşte în Italia cu mama lui şi face 18 ani anul acesta. Iată cât de mult a crescut fiul cel mare al lui Adi Mutu și cât de frumos este!
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2020. Berbecii simt nevoia să se apropie de cei mai speciali dintre prietenii lor
RECOMANDĂRI