Iubirea noastră s-a născut din gelozie

Orășelul nostru, cu clădirile lui vechi, se adună roată în jurul unei piețe ce are în centrul ei biserica. Rămăsese pe unul din zidurile exterioare ale sfântului lăcaș, de la Înviere, un banner pe care scria „Paște iluminat!”. Mă și vedeam păscând iarbă pe un teren de fotbal, noaptea, la lumina reflectoarelor. De deasupra bannerului, un afiș, pus tot pe zid, care fusese lipit acolo cu mult timp în urmă, îi povățuia pe enoriași să nu intre cu rolele în biserică. Exact asta se pregătea să facă frumoasa Cleopatra, când m-am apropiat de ea și i-am atras atenția:

— Nu intra cu rolele!

A încuviințat din cap și s-a aplecat să și le scoată.

— M-a trimis mama să aprind o lumânare în biserică! a zis ea.

— Baftă!

— Nu vrei să intri cu mine?

— Nu.

— Mă aștepți până ies?

— Da.

Copilăriserăm ca vecini. Acum, de când crescuse (avea nouăsprezece ani, era de vârsta mea), mi se aprinseseră călcâiele după ea. Nici alți băieți din urbe nu rămăseseră indiferenți la splendoarea Cleopatrei.

În copilărie, n-o văzusem sub formă de fată, adică de sex opus, ci sub formă de tovarăș de joacă. De când ne majoraserăm, situația devenise atât subliminală, cât și hormonală. Dar, spre marea mea ciudă, în acea lună de aprilie, o știam combinată cu un tip de douăzeci și trei de ani, pe nume Ivan, un munte de om. Cleopatra umbla cu el de un an și ceva, băgând boala în sufletele celorlalți pretendenți.

Recomandări

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Eu, unul, n-aveam nicio idee cum să i-o suflu lui Ivan pe Cleopatra – și îl pizmuiam pe individ. Poate că Ivan avea farmec. Farmecul este un tertip, pentru a-i face pe oameni să le placă o persoană și să aibă încredere în ea, indiferent ce e în capul celui care are farmec.

După ce a ieșit din biserică, fata mi-a făcut o propunere care m-a uluit:

— Viorele, vrei să mergem împreună, sâmbătă, la picnic, în poiana din pădure? Nu știu ce se întâmplă, dar au început să se adune acolo, în weekend, tot mai mulți tineri. Se pare că a pogorât și pe la noi moda asta retro, a picnicului.

— Păi… nu ești cuplată cu Ivan?

— Tocmai d-aia.

— Nu înțeleg.

— Ințeleg eu și e de ajuns.

— Explică-mi!

— Într-o seară, Ivan s-a sărutat cu Lavinia, o știi și tu pe nasoala aia. Ivan a fost văzut, așa că vestea a ajuns fulgerător la timpanele mele. În fine, poate el crede că nu știu. M-a invitat la picnic, în sâmbăta ce vine. I-am spus că nu pot merge, invocând un pretext plauzibil. A zis că el merge oricum, cu niște prieteni, idioții aceia cu care o arde el când nu e cu mine. „Bine, Ivane, du-te, nu mă supăr”, am spus eu. Dar vreau să-i fac o surpriză. Mi-am propus să apar și eu în poiană, inopinat, cu alt băiat, lângă care să stau pe o pătură și pe care să-l sărut ostentativ, sub ochii ticălosului de Ivan. Băiatul acela ai putea fi tu. Sunt geloasă pe Ivan și vreau să-l fac și pe el gelos.

Recomandări

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

— Da? Ca să mă ia la bătaie?

— Nu cred că ar face-o. E prea demn pentru asta.

— Demn? Eu credeam că e zugrav.

— Este zugrav, într-adevăr, dar, totodată, este și demn.

— Ce grozav, să fii zugrav! și dacă e demn, de ce face chestii nedemne?

— Nu știu. N-am putut, la faza asta, să-i descifrez mecanismul gândirii.

— Cred că nici n-ai ce descifra.

— Mi-am ieșit din sărite când am auzit că se pupa cu Lavinia.

— E mai bine decât să fi rămas în sărite.

— Ce zici de propunerea mea?

— N-am fost în viața mea la un picnic. Ce trebuie pentru asta?

— O pătură, muzică, niște mâncare, o sticlă de vin, apă, țigări, cărți de joc sau o cutie cu table… Eventual palete de badminton… Mă ocup eu de toate.

— Nu știu ce să spun…

— Spune da! Te rog!

— Păi… Dacă mă rogi… și dacă e rost de un sărut, două, șapte… La ce oră vrei să ne întâlnim?

— Pe la… unsprezece, douăsprezece… Ca să ajungem la amiază și să-i găsim pe toți acolo.

— și dacă Ivan nu apare?

— Nu apare și gata! Voi găsi altă ocazie ca să-mi descarc gelozia și să-l fac gelos.

— E-n regulă. Vin să te iau de acasă?

— Da? La douăsprezece. Iar acum, scuză-mă, trebuie să mă duc undeva…

— Pa!

Recomandări

Marcel Ciolacu: „O voi sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale”

— Bai-bai!

Mi-am pus căștile și mi-am văzut de drum. Sâmbătă, îmbrăcat sport, bărbierit la un milimetru sub piele, pomădat cu apă de colonie „Antonio Banderas”, dat cu gel pe rebela podoabă capilară, am luat-o pe Cleopatra de la domiciliul ei dimpotrivă cu un rucsac de douăzeci de kilograme și ne-am dus la poiana din pădure. Erau mulți tineri acolo, cu cearceafuri, pături, umbrele și alte alea. Unii se hazardaseră să rămână în costume de baie, deși nu era încă vreme de plajă. Atmosfera din poiană se arăta plină de veselie și de vânzoleală. Se jucau tot felul de jocuri, de la volei la tabinet. Răsuna muzică din mai multe locuri. Sticle cu bere, cu vin sau cu băuturi răcoritoare jalonau poiana.

Așa cum anticipase partenera mea de picnic, Ivan era și el acolo, dar nu cu gașca, cum crezuse ea, ci cu gagica aceea – Lavinia – și se comportau ca doi porumbei în perioada rutului.

Cleopatra, deși la început a fost turbată de gelozie, s-a ținut tare și m-a ținut și pe mine tare, adică, pe pătura cu care veniserăm, m-a ținut în brațe cât a putut de strâns și m-a sărutat cât a putut ea de mult, ca să-i facă în necaz lui Ivan. Eu, desigur, cooperam cu tot entuziasmul și eram în al nouălea cer. Ivan ne văzuse, dar nu părea să se sinchisească, era absorbit de noua lui relație. în comparație cu însoțitoarea mea, Lavinia arăta ca o molie. Deci Ivan nu era numai prost, cum bănuisem eu în ultimii cinci ani, ci era prost cu premeditare.

Giugiuleala asta cu mine, ce debutase ca urmare a sentimentului ei de gelozie, a avut darul să-i placă frumoasei Cleopatra, pe care am început s-o alint cu diminutivul Cleo. Se înfierbântase, pe cuvânt de onoare, ăsta nu mai era joc de teatru, se topea în brațele mele, cu buzele lipite de buzele mele.

— Cleo e un pește de acvariu din desenele animate, m-a avertizat ea, într-un moment de respiro.

— Dragă Cleo, aș vrea să devii peștișorul meu de aur.

Până la amurg, partenerei mele de picnic îi trecuse complet gelozia, îl lăsase pe Ivan în plata Domnului și devenise sincer interesată de persoana mea. Căci neasemuite erau mângâierile mele…

în zilele următoare, ne-am întâlnit – eu și Cleo – de mai multe ori și am descoperit, cu încântare, că ne îndrăgostiserăm unul de altul, fără niciun dubiu.

Eu și Cleo am format un cuplu. Iubirea care se înfiripase o simțeam amândoi prin toți porii. Ca să vedeți ce bizarerie a sorții… O iubire care a izvorât din gelozie. De obicei, se întâmplă invers. Cleopatra a fost iubita mea până la Paștele anului trecut, când a survenit ceva despre care nu vreau să vorbesc.

Acum trei zile, când „comemoram” de unul singur despărțirea, mi-a venit ideea să scriu și să vă trimit această poveste din viața mea.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News