RADAr CULTURAL. Inimile

Cred că bătrânii sunt cea mai veche instituţie culturală. Ne stochează chiar apartenenţa – limbă, istorie, înţelepciune, credinţă. Şi dacă fug din calea prezentului, părându-li-se că timpul aleargă mai repede, lăsaţi-i să fie cu normă întreagă paznicii trecutului. Paznicii bunului nostru nume.   

Bătrânii sunt şi temerari deschizători de drumuri. Unde se duc ei, noi n-am fost încă. Dinspre locul acela vorbeşte pescarul Santiago din „Bătrânul şi marea”, nuvela lui Hemingway: „Inima unei țestoase va bate ore întregi după ce a fost smulsă și tranşată. Şi eu am o astfel de inimă”. 

Inima unui bunic va bate şi după ce s-a oprit, în pieptul generaţiilor de după.  

TIKTALK. „SCUTUR”, UN CUVÂNT URIAŞ. Bunica Milosea (ce nume straniu, între milă şi folos) are 98 de ani. Strănepoţii ei trebuie să fie de mult bunici la rându-le. Când se gândeşte la cei 98 de ani, o ia un „scutur”, zice. Scuturul acesta interior defineşte o stare de spirit care ne încearcă pe toţi, fără să fi ştiut să o circumscriem unui singur cuvânt. Nu o uimire perplexă, ci o mirare care se miră de ea însăşi. Scutur este un cuvânt uriaş în care încap, nerostite, multe altele. 

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

 
 @eucalatorul #batran #batrani #batranete #batrana #longeviv #viata #ani #binecuvantare #fy #fypシ ♬ A Lonely Swing - Eugen Doga 
 
 

VOCEA CARE GESTICULEAZĂ. Maria Tănase este din stirpea rară a celor cărora le ajunge doar vocea să deseneze cu ea, în linii sigure, realitatea. Când Maria Tănase cântă, îţi deschide cuvintele, pe rând, ca pe nişte fructe ale gândirii. Glasul ei te duce până în miezul copt al fiecărei silabe, obligându-te să le guşti, să le inspiri înţelesul. O voce care umple scena fiecărui cântec, mişcându-se între idei şi gesticulând din inflexiuni. 

FRATELE MEU ÎN CULORI. Am un frate mai mare. El nu are nici o meserie. De când l-am cunoscut, mai exact de când am observat că există, priveşte. Visează în culori, cu ochii deschişi. Nu sunt nici astăzi foarte sigură că el a apucat să observe că există. Pentru că nu şi-a făcut niciodată autoportretul. Fratele meu trăieşte din privit şi pictat. Cum alţii trăiesc din sădit şi semănat. Vorbind despre bătrâni, m-am gândit la tabloul lui. Abia acum cred că i-am pătruns înţelesul. Este un autoportret. E fratele meu în culori, bătrân. Dar de când s-a pictat, întinereşte. Poate chiar ăsta e efectul artei.   

Urmărește-ne pe Google News