Examenul diasporei pentru BOR
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Clerul din diaspora e oarecum diferit de cel din țară. Unele parohii sunt destul de naționaliste, inclusiv electoral: găsești lăcașuri în care până și veșmintele liturgice sunt tricolore și unde se propagă un discurs conspiraționist-xenofob. Pe de altă parte, există și excepții, nu puține la număr. Una dintre ele am descoperit-o la Viena.
Cuprins:
Primele parohii ortodoxe românești în Occident au apărut pe vremea monarhiei. Altele s-au format în nuclee urbane din exilul anticomunist. Pe durata dictaturii bolșevice, Securitatea a căutat să dezbine comunitățile, să le aducă la „vatră”, sau măcar să le supravegheze, inclusiv prin preoți „obligați” să-i prezinte rapoarte. În fiecare ambasadă se afla câte un agent DIE cu sarcina de a „ține legătura” cu aceste biserici răzlețe.
După căderea lui Ceaușescu, a început, cum știm, un imens exod spre țări occidentale. De această dată, plecările combinau motivele politice (de pildă confiscarea revoluției de către FSN ori mineriadele) cu rațiunile pur economice - a scăpa de sărăcie - sau profesionale (a urma studii la mari universități și, ulterior, o carieră „civilizată”).
În diaspora trăiesc acum mai multe milioane de români, pe care BOR i-a ajutat spiritual, atât prin crearea structurilor canonice (mitropolii, arhiepiscopii, episcopii), cât și prin dotarea lor cu preoți, cărți de cult, mobilier liturgic și alte trebuințe.
Vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, în luna mai 1999, a îndulcit raporturile cu Biserica Catolică din Italia și restul Europei. Prin așa-numita „ospitalitate liturgică”, diverse comunități românești au primit spre folosință biserici catolice de mânăstire sau de mir. Cum Europa Occidentală e profund secularizată și în plină criză a vocațiilor sacerdotale, multe dintre lăcașurile oferite românilor (inclusiv spre cumpărare, la prețuri rezonabile) erau practic dezafectate.
Cristalizarea rețelei de parohii ortodoxe române în Vestul Europei a implicat multă muncă voluntară, chete publice și șantiere de restaurare sau de construcție, trecând printr-o fază inițială patetic improvizată (slujbe în garaje, subsoluri, hale industriale etc.). Cu timpul, chiar dacă statul n-a mai contribuit la salarizarea preoților din diaspora, situația s-a normalizat, tinzând spre o stabilizate ceva mai îndestulată.
Pe când eram ambasador la Sf. Scaun, românii din Roma au primit biserica Scala Coeli (construită de arhitectul renascentist Giacomo della Porta), ieșind astfel din hruba bisericii anglicane de pe Via del Babuino. Azi, numai în Italia există peste 300 de parohii românești: e cea mai amplă revenire a „Bizanțului” în peninsulă, de la reintegrarea ei în imperiul roman, pe vremea lui Justinian.
Aceste parohii sunt locurile unde expatriații se cunosc, fac mici comisioane pentru familia rămasă în țară, transmit oportunități de angajare sau de cazare, socializează în limba maternă și primesc sfintele taine, intim legate de biografia fiecăruia (botez, nuntă, înmormântare).
Unii vin la slujbe sporadic, din cauza distanței la care locuiesc și a joburilor cu program strict. Alții, superior educați, evită bisericile pline de compatrioți mai rustici, pentru a se asigura mental că sunt deja asimilați în țara adoptivă.
Clerul din diaspora e oarecum diferit de cel din țară. Acolo trebuie să circuli, să fii mereu misionar, să ajungi la fiecare grup românesc, oricât de îndepărtat. Slujitorii altarelor au adesea și ocupații profesionale secundare… Atmosfera e mai democratică, marcat comunitară, cu consilii parohiale puternice, în stil protestant. Pe de altă parte, parohiile sunt destul de naționaliste, inclusiv electoral: găsești lăcașuri în care până și veșmintele liturgice sunt tricolore și unde se propagă un discurs conspiraționist-xenofob, de parcă oamenii n-au ajuns în Occident de bunăvoie, din cauze politice specifice României postcomuniste.
Pastorația cu accent naționalist e o soluție momentană. Doar preoții cu bun nivel intelectual și viziune pe termen mai lung evită ortodoxismul filetist, atât de înrudit cu narațiunea lui Putin. Ei atrag spre Ortodoxia autentică inclusiv cetățeni din țara-gazdă, slujind și în limba lor. Odată școlarizați în patria adoptivă, copiii românilor uită limba maternă mai repede decât odraslele altor imigranți. Ca să temporizeze acest proces de fapt inevitabil, multe parohii organizează școli și grădinițe în limba română.
Exemple lăudabile
În această inedită geografie spirituală găsești desigur nu puține exemple lăudabile. Recent, am ținut o conferință la parohia Sf. Antonie cel Mare din Viena, unde parohul - preot cu doctorat la München și profesor la Universitatea din vechea capitală habsburgică - a restaurat o fostă biserică monastică, mare cât o catedrală. Ansamblul e decorat cu bun gust, pictura adăugată e impecabilă, iar comunitatea îi cuprinde pe românii de toate profesiunile și vârstele, tocmai pentru că i se propun și evenimente culturale (concerte, prelegeri, lansări de carte, cursuri de română pentru cei mici).
Părintele Ioan Moga degajă o prezență doctă, realistă și discret charismatică. Ierarhul său, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, are toate motivele să fie mândru de un asemenea fiu duhovnicesc, pe care ar trebui să-l dea drept pildă preoților din întinsa lui eparhie. Mai mult, sper că „școala diasporei” să-și trimită bunele practici și în perimetrul Ortodoxiei autohtone, aflată deja, dacă nu cumva am uitat, în interiorul Uniunii Europene...
dante69 20.03.2023, 10:44
Domnule Baconski tricolorul văd că e din ce in ce mai frecvent asociat cu naționalismul și nu cu ceea ce e de fapt adică o țară și o națiune. Pe urmă afirmația foarte serioasa cu preoții care fac propaganda xenofobă trebuie dovedită altfel va discreditează.
Mateias 21.03.2023, 11:27
Tovarășul Baconschi e un lup neomarxist ascuns sub o blană de miel creștin .