Kremlinul oficializează teroarea internă. La Moscova, asasinatul politic devine la fel de banal ca buletinul meteo

În era rețelelor de socializare și a comunicării imediate, participăm la războiul din Ucraina zi de zi, ca și cum am fi pe front. Mii de canale private amplifică norul informațional. Avantajul e că niciun incident nu rămâne „secret”, departe de ochii opiniei publice mondiale. Dezavantajul constă în supradoza cotidiană de știri greu verificabile.

Prin acumulare, tragedia milioanelor de civili bombardați sau obligați să se refugieze capătă un aspect statistic abstract, în vreme ce rezervorul emoțiilor noastre „umanitare” se golește. Am atins limita psihologică a saturației și încercăm să ne trăim viețile „normale”, de cetățeni ai unei democrații europene, chiar dacă nu putem ignora cu totul absurditatea situației provocate de invazia lui Putin și pericolele de escaladare a conflictului ruso-ucrainean. 

Suntem de asemenea atenți la evoluțiile din Rusia, țara agresoare. În primul semestru al invaziei, analiștii occidentali au formulat toate ipotezele posibile despre doritul, dar nu chiar iminentul sfârșit al regimului Putin, care ar putea aduce ceva și mai rău, așa cum ar putea pune capăt războiului. Evident, cercul din jurul dictatorului e omniprezent pe frontul secund al propagandei, însă fracturile sistemice – din sfera ocultă a puterii – rămân bine ascunse de secretomania statală, tipică fostei URSS. 

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Singura certitudine e că Putin și oamenii săi strâng șurubul intern, sperând că societatea rusă, un imens vas sub presiune, nu va exploda.

Cinismul explicit ia locul precauțiilor ipocrite din vremea când Putin era mult mai popular decât mai poate fi acum, după ce prețul războiului se plătește prin morți, răniți, penurie relativă de bunuri curente, griparea mecanismelor industriale și usturătorul blam internațional asupra Rusiei, ai cărei cetățeni nu mai sunt bine primiți nicăieri. 

S-au înmulțit asasinatele politice. Nu doar cele mascate sub scenarii diversioniste, precum în cazul fiicei lui Alexandr Dughin (căreia anumite cercuri ortodoxiste i-au și scris acatistul de „mucenică” a cauzei ruse), ci și cele demonstrativ orchestrate la lumina zilei. Zilele trecute a venit rândul fostului patron al grupului Lukoil, aterizat forțat pe asfaltul spitalului unde făcuse eroarea de a se interna.

Ravil Maganov completează o lungă serie de victime ale răzbunărilor hotărâte de Putin. N-o putem uita pe jurnalista independentă Anna Politkovskaia, asasinată la Moscova, în 2006. Spionul defector Alexandr Litvinenko a fost suprimat în Marea Britanie, după ce i s-a „servit” un ceai îmbogățit cu polonium 210. Tot în Anglia și-a găsit sfârșitul Alexandr Perepilihin, care colabora de doi ani cu autoritățile elvețiene, livrându-le date despre corupția liderilor ruși: autopsia a dezvăluit că infarctul fatal fusese „stimulat” printr-o doză de gelsemium. În 2013, miliardarul Boris Berezovsky, fost intim al lui Elțîn și sponsor al ascensiunii lui Putin, a binevoit să se spânzure în apartamentul său londonez. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Practic, din 1999 încoace, a te opune sub orice formă lui Putin îți garantează exilul, închisoarea (ca în cazul lui Alexei Navalnîi, salvat de medicii germani după o brutală otrăvire) sau lichidarea fizică de care au „beneficiat”, pe lângă cei evocați mai sus, Boris Nemțov, Natalia Estemirova, Stanislas Markerov, Anastasia Baburova, Serghei Iucenov sau avocatul fiscalist Serghei Magnitsky, inspiratorul faimosului Global Magnitsky Act (2016) care autorizează sancțiuni guvernamentale americane contra oricărui oficial străin vinovat de încălcarea drepturilor omului. Ce să mai spunem despre victimele anonime, deci lipsite de notorietate? Probabil că ele se numără cu zecile de mii… 

E inutil, pentru că e tardiv, să ne punem întrebarea de ce Occidentul a realizat caracterul terorist al statului rus post-sovietic abia după invadarea Ucrainei, chiar dacă marile sale cancelarii au condamnat punctual practica asasinării oponenților politici ai țarului neobolșevic. Important rămâne acum faptul că iluziile s-au topit, adevărul hidos al regimului Putin e vizibil din satelit și voința izolării Kremlinului a dobândit proporții aproape unanime. 

La fel de important va fi, în următoarele luni, ca statele democratice din UE și NATO să continue și monitorizarea situației interne din Rusia, pentru a-i ajuta să scape cu viață pe opozanții puși deja pe lista neagră a FSB. Chiar dacă disidenții care au primit azil occidental nu sunt cu totul feriți de mâna lungă a asasinilor din slujba lui Putin, vocea lor liberă – așa cum e, bunăoară, cea a fostului campion mondial de șah Garry Kasparov – constituie o mărturie esențială atât pentru noi, cât și pentru compatrioții lor deocamdată captivi. 

Urmărește-ne pe Google News