Pe câte grupuri de WhatsApp de la școală sunteți și cum arată ghiozdanul copilului vostru?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Scriitorul Vasile Ernu descrie felul în care arată viața a mii și mii de părinți din România, care încearcă să țină pasul cu multiplicarea instrumentelor digitale, aplicațiilor și felului excesiv în care le folosesc copiii și noi înșine.
Cuprins:
M-am întors din vacanță, unde am fost puțin rupt de rețelele de comunicare, de multele grupuri de pe online. Încerc să citesc e-mailuri și grupuri și mă sperii. Sunt un copil din epoca „cheii la gât” - acum am un carnețel cu 101 „chei” numite parole.
Să le numărăm. Am pierdut total numărul. În ritmul acesta într-o generație devenim „debili” mental. Oricum, teferi la minte nu mai suntem de ceva timp.
Când deschid ghiozdanul băiatului meu mai mic îmi trebuie un ghid să pricep care e ordinea:
caiet 1, caiet 2, caiet 3; manual 1, manual 2 pentru aceeași materie... Apoi o serie de auxiliare 1, 2, 3...
E școală sau e supermarket? Am crescut cu un caiet la un obiect: pătrățele și liniuțe. La toate astea 101 de auxiliare mai vin și tableta, și telefonul.
În plus, iată și tabla electrică: eu știam doar tablă și cretă. Nu fac față nici să le țin minte numărul: mintea e praf. Eu credeam că simplificarea e mama învățăturii.
Cum se schimbă numele la materii
Ah, și în fiecare zi mai vin fișe care trebuie printate, notate, fotografiate, urcate pe o platformă online - așa cică e mai ușor. Pandemia şi trecerea în online a accelerat procesul.
Asta doar la un obiect care nu se mai numește Limba română, ci Comunicare în limba română. Comunicare? De ce să schimbi numele la ceva ce se știe de generații??? Ah, reformă: profund, schimbăm numele...
Ăsta e doar începutul. Repetați asta încă de câteva ori la celelalte materii.
Dar asta e doar partea distractivă.
Urmează câteva platforme tip Zoom: școală, classroom, afterschool, alte ocupații de grup.
Fiecare cu utilizator și password. 1,2,3,4,5,6.... câte sunt. Fără număr.
Intrat, făcut ora, fotografiat, transferat pe PC sau laptop, urcat pe platformă.
Aventura grupurilor de WhatsApp
Dar urmează partea de grupuri tip WhatsApp - Grup părinți 1, Grup părinți 2, uh, Grup părinți after, Grup elevi, Grup lectură, Grup sport, Grup prieteni și colegi, Grup...
Totul în numele comunicării lejere, eficiente, ca să nu ne stresăm, să câștigăm timp. Toți suntem cu nervii la pământ: pe grup 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10: pe drum, în baie, la masă, la WC, peste tot. Uneori cu două simultan.
Toate comunică intens: exemplu - pe Grup părinți 1 se repetă „mulțumesc” de aproape 20 de ori. Lipsești câteva secunde: ești terminat, căci ai de recuperat 1.001 mesaje care își schimbă logica de la un părinte la altul, de la un copil la altul etc. Toți acești ID virtuali sunt invizibili, dar foarte sensibili.
Unele aplicații sunt instalate și pe telefon, și pe PC, și pe tabletă, și pe laptop. 30 x 4 x toate cele peste 10 grupuri câte sunt - numărul lor e legiune.
Carnețelul cu parole
Asta doar la un copil. Astea fără grupurile personale: prieteni, job, interese etc. Dacă le pun și pe acelea la socoteală îmi sare rezistența - și am una sovietică, atomică, nemuritoare. Dar are și ea limitele ei.
Repet: toate astea făcute să ne simplifice viața, să ne ajute, să câștigăm timp.
Am uitat de ID-uri și password-uri. Zeci de chei, parole, adrese pe cele 5-6 ustensile: telefon 1, tel 2, PC, Tabletă, Laptop 1, Laptop 2 etc. Demență totală. Mintea e praf - notat în carnețele toate password-urile. Dar nu mai rețin care la ce, pe ce suport.
La ăla e Sașa sau cu ch - Sacha? Stai că era la celălalt. A, nu: asta era la cel vechi. Care o fi. Stai că nu e în carnețelul maro, ci în cel verde.
După 5-10 minute de încercat toate parolele care-ți vin în cap te întrebi: dar eu cine sunt? Eu ce password am?
De când s-au înmulțit astea de ne simplifică viața sunt cu nervii la pământ.
De când viața a fost simplificată și ajutată de tehnologia și comunicarea online - mai lejeră și mai ușoară - oamenii au intrat în depresie și e coadă la psihoterapie mai ceva ca la mezeluri pe vremea lui Ceaușescu.
Recunoașteți că mergeți cu ustensilele digitale la WC?
De când au apărut astea să ne elibereze și să ne ajute să câștigăm timp nu am timp nici să mă duc la WC - merg cu ustensilele după mine. Intimitatea a dispărut total - sau e parte a celor 101 grupuri online. Intimitatea Babel. Cred că ne tâmpim total și definitiv.
Doamne, cât de bine era cu o singură cheie la gât - nu cu 101 ID-uri și password-uri.
Doamne, ce bine era cu două caiete: unul cu liniuțe și altul cu pătrățele. De ce 1001 de auxiliare? La ce ne ajută? Poate doar să consumăm ca să ne tâmpim.
O singură cheie, sub preș
Doamne, îți mulțumesc că am prins vremea când aveam UN telefon fix la 3 familii. Era vremea când vorbeam pe viu în timp ce stăteam la coadă să comunicăm la telefon.
E normal că ăștia mici vor trece pe prafuri tari și depresie - nu ai cum să reziști la ritmul acesta de comunicare, chei și auxiliare care-ți fac mintea praf și te trimit direct la psihoterapeut. Căci timpul e clar că e consumat definitiv și în avans.
Sunt un mare fan al tehnologiei - dar ce-i prea mult strică - debilizează. Avem nevoie de echilibru, suntem din carne și oase: nu suntem pixeli.
Am prins epoca mobilizării, am prins epoca demobilizării și acum am prins și epoca debilizării. Asta ultimă e halucinantă rău: prefer să-mi pierd ficații decât mințile.
Dar totul decurge atât de eficient și comunicăm atât de bine că nici nu mai avem pe cine da vina. Dacă întrebi: Cine-i vinovat? Sau: Ce-i de făcut? Ești trimis la psiholog.
Doamne, ca un om născut în Antichitate, mai am un singur dor: vreau să mor tăiat de briciul lui Occam care spunea: o entitate nu trebuie să fie complicată mai mult decât este cazul.
De fapt, vreau să trăiesc într-o cultură cu o singură cheie: pe care să o las sub preș și pe care să o folosească oricine are nevoie ca și cum nu ar conta, pentru că am încredere în ei...
Foto: Shutterstock
