Medic psihiatru român din Franța, mesaj pentru suferinzii care se ascund și pentru apropiații lor: „Nimeni nu alege să fie bolnav psihic. Iar drepturile pacientului nu încetează odată cu moartea acestuia”

• Invitat la CNA, psihologul formator Mugur Ciumăgeanu n-a apucat să vorbească decât câteva minute, la final, fiind întâmpinat de o vedetă a postului România TV cu remarca: „Are vreo competență în audiovizualul românesc?”.
• Psihologul Mugur Ciumăgeanu a spus: „Dacă eu fac radiografia unei emisiuni și mă duc acasă, o să înțeleg că persoanele cu sănătate mintală sunt periculoase”.
• Libertatea a discutat cu doctorița Maria Filimon-Todoran, 35 de ani, medic primar psihiatru în Toulouse. Psihiatra este specializată chiar în domeniul reabilitării sociale a oamenilor cu suferințe psihice.
• Doctorița a fost de acord să scrie un articol în care să explice de ce a-i trata, la muncă și în societate, pe suferinzii psihic ca pe niște marginali vine din timpul când ei erau internați la azi. „Dar epoca psihiatriei de azil este de mult apusă și, când scriu de mult, mă refer la secole!”, spune Maria Filimon-Todoran. În plus, faptul că un om a murit, asta nu-l deposedează de dreptul la demnitate.

„Gradul de civilizație al unei societăți poate fi judecat după modul în care aceasta își tratează marginalii, nebunii și devianții”, a spus Lucien Bonnafé, psihiatru francez care a susținut mișcarea desalienistă în domeniul sănătății mintale din anii ‘60.

Am descoperit-o pe Iulia Marin ca jurnalistă (aș spune jurnalistă de o precizie „chirurgicală”: concisă, clară, profesionistă), însă și mai mult, ca om, prin jurnalul ei public despre boala sa. Am apreciat puterea, curajul și arta de a scrie despre ceea ce trăia, despre sine, despre suferința ei, în mod public.

Ca să ajungi să te tratezi, trebuie să accepți că ai o suferință psihică

Din punctul meu de vedere, nu e ușor, cu atât mai mult cu cât persoana trece mai întâi printr-un proces de negare, mai apoi de luptă internă pentru acceptarea realității sale, prin autostigmatizare, până când ajunge să înțeleagă că nu a ales să fie bolnavă, că boala există, dar că există și soluții adaptate. Ulterior se începe efectiv lucrul asupra acceptării bolii, tratamentului și stabilirea unui proiect de viață și de îngrijire personalizată împreună cu echipa medicală.

Nu e ușor nici atunci când publicul nu e sensibilizat la bolile psihice, când etichetarea unei persoane se face după subiectivismul și ignoranța celor care nu au nicio competență în domeniu.

Persoanele cu afecțiuni psihice sunt cel mai frecvent victime, și nu agresori

Sănătatea mintală este o problemă majoră, care ar trebui tratată cu maximă seriozitate, mărturie fiind statisticile recente, care spun că persoanele cu afecțiuni psihice sunt în creștere. Psihiatria este o știință medicală exactă, și nu un subiect de trecut la fapte diverse, nicidecum pentru un rating impresionant.

Bolile psihice provoacă teamă, pentru că tot ce nu e vizibil ochiului nu poate fi controlat, deci perturbă. Cu privire la stigmatizarea bolilor mintale, trebuie reținut faptul că periculozitatea pacienților psihiatrici e egală cu cea a populației normale. Mai mult, adesea persoanele cu afecțiuni psihice sunt cel mai frecvent victime, și nu agresori. 

Totodată, nu se confundă niciodată periculozitatea psihiatrică cu cea penală, care face un alt subiect de discuție, dat fiind faptul că psihiatria aparține câmpului medical, și nu celui al justiției.

Desacralizarea mitului „nebunului”

Conștientizarea importanței sănătății mintale la nivel de populație este făcută de profesioniști, însă ar fi bine să fie implicate și autoritățile politice pentru o conștientizare uniformă la nivel social. 

În desacralizarea mitului „nebunului”, un rol extrem de important îl are și mass-media, care ar trebui să participe activ la procesul destigmatizării, incluziunii sociale a persoanelor cu afecțiuni psihice și să lupte împotriva discriminării.

În schimb, cei care deraiază cu acuzații nefondate sunt în principiu sancționați, pentru că vorbim despre un dosar medical care aparține exclusiv pacientului, despre secretul medical, despre imaginea și memoria celui decedat.

Drepturile pacientului nu încetează odată cu moartea acestuia; de altfel, nici responsabilitatea celor care au avut pacientul în îngrijire. 

Reintegrarea în societate

Epoca psihiatriei de azil este de mult apusă și, când scriu de mult, mă refer la secole! Astăzi, vorbim despre reabilitare psihosocială, adică atât de mult se lucrează cu omul bolnav în echipă pluridisciplinară, încât să se ajungă la reintegrarea omului în societate. 

Iulia Marin a fost o promotoare a procesului destigmatizării, acest proces capital în mecanismul reabilitării psihosociale.  

Astfel, psihiatria, acest copil sărac al medicinei, psihologia și tot ceea ce înseamnă îngrijirea pacienților cu tulburări mintale ar trebui să ne fie prioritate și investiție capitală pentru viitor, cu speranța că dacă se ameliorează și posibilitățile de luare în îngrijire a bolnavilor, reducem și riscurile unui final pe care nu ni-l dorim!

Urmărește-ne pe Google News