Marți, la CNA, întâlnirea referitoare la felul în care sunt tratate suferințele psihice la TV a durat trei ore și jumătate. Despre tânăra de 32 de ani Iulia Marin, jurnalist cu suferințe psihice, care a murit recent, s-a spus, printre altele: „Întrebarea noastră a fost dacă un om cu schizofrenie nu e mai bine să fie ținut cât mai departe de un domeniu sensibil care l-ar putea afecta și pe el, și pe subiecții lui”.
Cuprins:
„Gradul de civilizație al unei societăți poate fi judecat după modul în care aceasta își tratează marginalii, nebunii și devianții”, a spus Lucien Bonnafé, psihiatru francez care a susținut mișcarea desalienistă în domeniul sănătății mintale din anii ‘60.
Am descoperit-o pe Iulia Marin ca jurnalistă (aș spune jurnalistă de o precizie „chirurgicală”: concisă, clară, profesionistă), însă și mai mult, ca om, prin jurnalul ei public despre boala sa. Am apreciat puterea, curajul și arta de a scrie despre ceea ce trăia, despre sine, despre suferința ei, în mod public.
Din punctul meu de vedere, nu e ușor, cu atât mai mult cu cât persoana trece mai întâi printr-un proces de negare, mai apoi de luptă internă pentru acceptarea realității sale, prin autostigmatizare, până când ajunge să înțeleagă că nu a ales să fie bolnavă, că boala există, dar că există și soluții adaptate. Ulterior se începe efectiv lucrul asupra acceptării bolii, tratamentului și stabilirea unui proiect de viață și de îngrijire personalizată împreună cu echipa medicală.
Nu e ușor nici atunci când publicul nu e sensibilizat la bolile psihice, când etichetarea unei persoane se face după subiectivismul și ignoranța celor care nu au nicio competență în domeniu.
Sănătatea mintală este o problemă majoră, care ar trebui tratată cu maximă seriozitate, mărturie fiind statisticile recente, care spun că persoanele cu afecțiuni psihice sunt în creștere. Psihiatria este o știință medicală exactă, și nu un subiect de trecut la fapte diverse, nicidecum pentru un rating impresionant.
Bolile psihice provoacă teamă, pentru că tot ce nu e vizibil ochiului nu poate fi controlat, deci perturbă. Cu privire la stigmatizarea bolilor mintale, trebuie reținut faptul că periculozitatea pacienților psihiatrici e egală cu cea a populației normale. Mai mult, adesea persoanele cu afecțiuni psihice sunt cel mai frecvent victime, și nu agresori.
Totodată, nu se confundă niciodată periculozitatea psihiatrică cu cea penală, care face un alt subiect de discuție, dat fiind faptul că psihiatria aparține câmpului medical, și nu celui al justiției.
Conștientizarea importanței sănătății mintale la nivel de populație este făcută de profesioniști, însă ar fi bine să fie implicate și autoritățile politice pentru o conștientizare uniformă la nivel social.
În desacralizarea mitului „nebunului”, un rol extrem de important îl are și mass-media, care ar trebui să participe activ la procesul destigmatizării, incluziunii sociale a persoanelor cu afecțiuni psihice și să lupte împotriva discriminării.
În schimb, cei care deraiază cu acuzații nefondate sunt în principiu sancționați, pentru că vorbim despre un dosar medical care aparține exclusiv pacientului, despre secretul medical, despre imaginea și memoria celui decedat.
Drepturile pacientului nu încetează odată cu moartea acestuia; de altfel, nici responsabilitatea celor care au avut pacientul în îngrijire.
Epoca psihiatriei de azil este de mult apusă și, când scriu de mult, mă refer la secole! Astăzi, vorbim despre reabilitare psihosocială, adică atât de mult se lucrează cu omul bolnav în echipă pluridisciplinară, încât să se ajungă la reintegrarea omului în societate.
Iulia Marin a fost o promotoare a procesului destigmatizării, acest proces capital în mecanismul reabilitării psihosociale.
Astfel, psihiatria, acest copil sărac al medicinei, psihologia și tot ceea ce înseamnă îngrijirea pacienților cu tulburări mintale ar trebui să ne fie prioritate și investiție capitală pentru viitor, cu speranța că dacă se ameliorează și posibilitățile de luare în îngrijire a bolnavilor, reducem și riscurile unui final pe care nu ni-l dorim!
stanvasile 26.04.2023, 10:23
"drepturile pacientului nu încetează odată cu moartea acestuia" ... Ii aduce postasul pensia la cimitir sau cum functioneaza asta? ?
Nexus 26.04.2023, 11:58
Foarte bun articolul......Continuati....
Andreea_Z 26.04.2023, 12:04
Nu, drepturile la confidențialitate, demnitate. Dacă a murit, asta nu înseamnă că arunci confidențialitatea medic-pacient pe fereastra, de exemplu, și te apuci să faci public ce ați discutat, ce probleme avea persoana decedată etc. Faptul că a murit nu înseamnă nici că îl poți terfeli cum ai chef.
Kein14Sasha1 26.04.2023, 12:07
Este dureros faptul că există persoane care „gândesc” precum dv. Asta e tot ceea ce ați priceput din articol???
Elena1957 26.04.2023, 12:15
Ai o viziune foarte bogata daca mintea te-a dus acolo. Da, spre exemplu nu poate fi facuta publica fisa ei medicala, pentru curiosii care tot nu o lasa in liniste.