Matematica ne obligă să o votăm pe Elena Lasconi

 27 comentarii

În 2016 făcea furori pe internet o domnișoară care avea un tricou cu mesajul „mă p*ș pe el de vot”. Și a avut atât de mult succes la tineri încât a fost văzut drept un manifest al generației tinere sătule să aleagă răul cel mai mic.

Ce a urmat? Cu un guvern-marionetă condus de Dacian Cioloș și format pe jumătate din pesediști vopsiți și jumătate din tehnocrați pe care însuși Cioloș a ajuns să îi schimbe rând pe rând, PSD-ul lui Dragnea a făcut un scor istoric de 46%.

Rezultatul a fost apoi trei ani de luptă antijustiție din partea PSD, un partid ajuns atât de mare încât era și la putere, și în opoziție în același timp.

Când votezi, votul tău contează dublu

De ce? Pentru că atunci când nu votezi, votul celui care chiar își exprimă opțiunea contează dublu. Pensionarii și bugetarii au fost atunci amețiți cu celebrul „Plan de Guvernare” al lui Dragnea, care făcea și desfăcea guverne când se analiza atingerea obiectivelor.

Desigur, PSD a mai făcut atunci și „revoluția fiscală”, ca să ia înapoi 25% la stat din majorările de 50% promise bugetarilor.

Iar pentru ceilalți a avut celebra Ordonanță 114, cea plină de taxe și scumpiri. Iar pentru cine a crâcnit a avut bătaia dată de jandragni protestatarilor din Piața Victoriei în 10 august 2018, ca la mineriadele din anii 1990.

Cine nu votează nu contează

Morala este că cine nu votează nu contează.

Iar dacă vrei ceva anume, trebuie să votezi. Altfel, nu ai dreptul să te plângi când totul se duce de râpă. Nu ai dreptul să spui că vrei țară ca afară dacă tu ai stat pe tușă atunci când a contat.

Micile partide, avantajul indirect al PSD

Dar nu e numai atât: trebuie să votezi cu candidatul sau partidul care e cât mai aproape de ce vrei tu. În caz contrar, la parlamentare orice vot risipit pe partidulețe mici sau nou-apărute ce nu trec de pragul electoral ajunge, indirect, prin redistribuire, tot la PSD, care este partidul cu cele mai multe procente mereu.

Spre exemplu, dacă voturile REPER, SENS, Demos, PMP, Forța Dreptei totalizează 10 procente din total, atunci 3-4 se duc către PSD din simplul fapt că acest partid face mereu cam 30-35%.

La fel și la prezidențiale: orice vot risipit pe candidații fără șanse înseamnă de fapt un plus pentru PSD.

PSD va avea totul

Iar problema cu PSD este că, dacă Ciolacu iese președinte, atunci va avea atât șefia statului, cât și Parlamentul și Guvernul. Dacă va lua peste 35%, atunci cu tot cu redistribuire îi este de ajuns să guverneze cu UDMR și minoritățile.

Dacă are doar 30%, atunci îi va mai trebui un partener de guvernare. Ciolacu zice că ar guverna cu un PNL condus de Ilie Bolojan, după ce Ciucă a atacat PSD recent.

PNL acuză un „plan Hrebenciuc” prin care PSD să guverneze cu AUR într-un nou „binom”.

Ciolacu îl vrea pe Simion în turul al doilea

Cert e Ciolacu îl preferă pe George Simion în turul al doilea la prezidențiale. Nu știu dacă chiar au un plan împreună, dar cert e că la Curtea Constituțională PSD a scos-o pe Diana Șoșoacă din cursă fără ca aceasta să aibă o sentință definitivă de decădere din drepturile electorale, demonstrând noi pusee antidemocratice, chit că Șoșoacă nu e nici pe departe un model cetățenesc.

Dar astfel voturile lui Șoșoacă se duc către cel mai apropiat candidat din punctul de vedere al pozițiilor. În acest moment, voturile merg către Simion, aflat la 17-20% în sondaje, ceea ce îl propulsează dîn finala prezidențială cu Marcel Ciolacu, care are în jur de 25%.

Acest lucru va duce la o repetare a finalei din anul 2000, dintre Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor, ceea ce mai departe îi garantează lui Ciolacu puterea.

Era Dragnea

Dar un PSD care să aibă atât președinția, cât și guvernul, parlamentul, dar și CCR nu e bun augur. În 2017, Dragnea nu avea decât două din aceste piese de pe tabla de șah, nu puterea absolută. Și tot am trecut cu toții prin 3 ani de chinuri și proteste…

Ciolacu se dorește un candidat care nu vrea să tulbure apele, dar tot s-a văzut în ultimele zile cum îi crapă armura și dedesubt se văd reflexele vechiului PSD din era Dragnea.

A atacat recent presa, după dezvăluirile că a zburat cu avionul privat închiriat de Nordis, o megaescrocherie imobiliară cercetată acum de procurori. Dar de aceasta liderul PSD este legat prin Laura Vicol, soția unuia dintre fondatorii companiei imobiliare țepare, pe care chiar Ciolacu a propulsat-o la șefia comisiei juridice din Camera Deputaților.

Iar aceste reflexe de a ataca presa le-a avut chiar Dragnea, care a trimis Fiscul și Autoritatea pentru Date Personale să verifice presa care scria anti-PSD. Și a pus și taxa pe telecomunicații, ca să cumințească o televiziune.

Cel mai apropiat contracandidat cu șanse

Pentru a lupta cu mașinațiunea pesedistă trebuie votat cel mai apropiat candidat de Simion, care are realmente șanse să treacă în turul al doilea. Ludovic Orban a dat semnalul, renunțând în favoarea Elenei Lasconi.

De altfel, coalizarea Dreptei este marea problemă aici: peneliștii zic că Nicolae Ciucă are 17-18%, iar mașinăria de partid crede că îl poate propulsa în turul al doilea.

Dincolo, USR are puțini primari și a pierdut Brașovul și Sectorul 1, așa că nu are mare tracțiune decât în câteva mari orașe. Iar în sondajele USR, Ciucă nu trece de 10%, așa că Lasconi ar vrea iasă din cursă Ciucă.

Ciucă nu mai e credibil

De partea cealaltă, PNL spune că are un scor politic de 28% la ultimele alegeri (consilii județene), astfel că nu îi poate dicta un partid de 8,6%, cât a scos USR.

Problema lui Ciucă este că e o căprioară speriată în fața camerelor și îi e greu să se concentreze la orice fel de întrebare ar primi, oricât de simplă ar fi.

Nu mai zic de faptul că i se citesc toate emoțiile când e întrebat de ceva inconfortabil, de la secretizarea cheltuielilor pentru vila președintelui Klaus Iohannis până la aducerea PSD la guvernare sau cheltuielile cu promovarea cărții sale., anchetate acum de procurori.

Geoană și-a făcut praf procentele

Mircea Geoană venea și el cu un bagaj de 20-22 de procente pe când era la NATO, dar a reușit să le facă praf, după ce presa a scris că s-a încojurat de diverși dubioși, de la fostul liberal Rareș Mănescu la omul de afaceri Neluțu Varga. Plus scandalul banilor trimiși de o firmă-fantomă din Bulgaria.

La acestea se adaugă vechile lui tare cu Sorin Ovidiu Vântu, Marian Vanghelie, Cătălin Voicu și vizita în calitate de candidat la prezidențiale pentru a se întâlni cu un consilier al lui Dmitri Medvedev în Rusia.

E același Medvedev care azi perorează aproape zilnic amenințări nucleare la adresa Occidentului…

Singura opțiune viabilă

Așa că singura opțiune viabilă rămâne Elena Lasconi, aflată umăr la umăr cu George Simion. Și da, are nenumărate hibe, mai ales în politica externă și de securitate, care sunt fix atribuțiile principale ale unui președinte în România.

Poate cel mai enervant este însă amalgamul din mintea ei, amestecul de mers la biserici și promovarea credinței (chestii de dreapta și extrema dreaptă) cuplate cu acuzații gratuite de misoginism pentru oricine o critică (care sunt lucruri făcute de extrema stângă).

Mai ușor cu acuzațiile de misoginism

Nu, nu e misoginism când cineva îi arată că greșește atunci când calcă în străchini, după cum nu era nici când Dăncilă făcea același lucru, nici când Firea făcea la fel. Amândouă reclamau misoginie atunci când greșeau grosolan…

După cum nu e nici misandrie atunci când Recorder vorbește de vila lui Iohannis, nici când Hotnews a scris de afacerile doctorului Cătălin Cârstoiu și nici când presa relatează de gafa de protocol a lui Ciolacu la întâlnirea cu premierul britanic.

Anticorupție și viziune occidentală

Dar are instincte corecte legate de anticorupție, este pro-occidentală și pro-Ucraina, iar acest lucru ne privește direct având în vedere că avem o minoritate românească mare în țara vecină aflată în război.

Bașca, Rusia a făcut campanie pe față împotriva Maiei Sandu în Republica Moldova, iar o înfrângere a Ucrainei ar aduce o presiune imensă atât asupra Chișinăului, cât și un stres mai mare legat de gurile Dunării și Marea Neagră pentru noi.

USR nu mai trebuie să fie partid de bulă oengistă

Partea bună este că se vede că încearcă. Și o apreciez că măcar încearcă să scoată USR din zona de partid de bulă, de 8% și să îl facă partid care se adresează tuturor, nu doar ONG-urilor și societății în civil.

Dacă ar fi să îi dau un sfat ar fi să lase mai moale atât acuzațiile de misoginie, cât și cu pelerinajele, pentru că oamenii vor un șef de stat diferit, nu o nouă Firea.

Dacă e o lecție de învățat din alegerile americane este că Trump a câștigat al doilea mandat prin convingerea moderaților, care au respins toată propaganda de extremă stânga făcută de democrați.

Când parezi orice critică la adresa ta cu acuzații de misoginie practic îndepărtezi jumătate de potențialii votanți…

Partea bună este că învață repede. Și din cauză că se vede că încearcă să acumuleze mult și rapid, merită șansa. Și merităm și noi să nu avem din nou de ales între două rele…

Nici măcar nu trebuie să îți placă Lasconi sau USR, dar trebuie să constientizeze toată lumea că trebuie o contrapondere la puterea PSD.

PNL este „PSD-ul galben”

Din păcate, pentru PNL este mult prea târziu să mai poată fi luat în serios.

Încă este la guvernare cu PSD, dar spune că vrea guvernare de dreapta, în timp ce a acceptat până acum două rânduri de măriri de taxe braț la braț cu PSD.

Mai mult, au avut și un plan comun: pentru cine nu își aduce aminte, la europarlamentare au candidat împreună. De ce? Ca să nu se vadă scorul real al PNL în fața votanților și a-i salva pe Nicolae Ciucă și Lucian Bode de la conducerea partidului.

Iar la locale au avut candidați comuni împotriva primarilor USR, deși argumentul folosit pentru comasare a fost că e făcută împotriva extremismului. Așa ceva nu se poate uita în 6 luni…

Comasații Nicu și Marcel

Comasații Ciucă și Ciolacu aveau chiar un plan mai mare: alegeri comasate și în toamnă, cu candidat unic și împărțirea funcțiilor.

Dar când PNL s-a văzut cu sacii în căruță după europarlamentare, cu un scor de 28% și cu câteva consilii județene pierdute în fața PSD, nu a mai vrut.

PSD l-a făcut pe Simion să pară un simpatic

Așa că nici PSD nu și-a mai respectat partea sa de înțelegere: a desecretizat că Ciucă a semnat pe modernizarea vilei din Aviatorilor și a scos-o din joc pe Șoșoacă pentru a-l propulsa pe Simion pe locul doi.

Ba mai mult, când PNL tot îi dădea înainte cu faptul că Simion ar fi omul Rusiei, PSD a prezentat scrisoarea ucraineană cu motivele pentru care acesta este interzis în țara vecină și a reușit să îl facă chiar simpatic. Și asta pentru că motivul era activitatea sa unionistă, nu cea pro-rusă.

Bolojan deja a preluat PNL

Ciucă va deconta rapid oalele sparte și combinațiile nereușite cu PSD…

De altfel, Ilie Bolojan e deja liderul informal al partidului: apare cu Ciucă în reclamele electorale, a venit chiar și la tv cu Ciucă de mână și a avut inițiativa ca Lasconi, Ciucă și Geoană să se întâlnească pentru a stabili cine se retrage, astfel încât să existe o șansă la turul al doilea.

PNL-ul în sine a ajuns în epoca Ciucă să fie cunoscut drept „PSD-ul galben”, iar Ciucă de fel nu are nicio treabă cu liberalismul, fiind impus de Iohannis în partid.

Votul util

Așa că, da, cel mai util vot duminică asta este cel pentru Lasconi. Dacă intră în turul al doilea e un deja un succes pe jumătate, iar dacă și devine președinte măcar va avea cine să echilibreze puterea executivă.

În caz contrar, pregătiți-vă de impozit progresiv și noi scheme de furat Pilonul al II-lea de pensii în anii ce vin…

Matematica nu minte, tot ce trebuie e să o asculți… Și să îți respecți votul.

Sunt unii prin Rusia, Turcia, Belarus, China, Coreea de Nord, Asia Centrală, Africa, Orientul Mijlociu care ar da orice să poată vota liber și să fie în Uniunea Europeană și în NATO.

Poate lumea are impresia că e foarte rău pe la noi, dar țineti minte că doar pe un sfert de planetă există democrație autentică. Avem „Occident” doar în UE, Norvegia, Elveția, Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelanda, Australia, Japonia, Coreea de Sud și Taiwan. Restul sunt direct dictaturi, cleptocrații sau state eșuate.

Nu trebuie să ne batem joc de sacrificiile făcute pentru a ajunge aici…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (27)
  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 22.11.2024, 22:05

    Decât usr sunt in stare sa votez cu ORICINE.

  • Avatar comentarii

    suparman 22.11.2024, 22:05

    Lasconi este echivalentul exact al lui Geoana, pentru orasele mici si mijlocii. Mai ales in ceea ce priveste IQ-ul.

  • Avatar comentarii

    usernameGigel 22.11.2024, 22:28

    Matematica ne obliga sa calculam cati din candidati au ascendenta rusa. Te uiti la ei si toti par veniti din Moscova, toti. Ne mai dam daci, nici nu stim cum arata un dac.

    • Avatar comentarii

      usernameGigel 23.11.2024, 13:33

      Numarul de flag-uri demonstreaza ce am spus ??????

  • Avatar comentarii

    parpalache 22.11.2024, 22:42

    E evident fals- sa faci orice asemanare intre Dragnea și Ciolacu-baiatul c el cuminte-care s-a predat necondiționat(lui Johannis) inca de la inceput!Și Dragnea-creația lui...Basescu,ca și Darius Vâlcov-la inceput iși inchipuia ca face parte din SISTEM(apud...Elena Udrea) și submina cu viclenie, programul PSD-prin exasperante indecizii și...tergiversari!Facea pe neutrul,când votanții cereau... acțiune!N-a avut curajul(sau voința)sa le taie EL-privilegiile„magistraților”-in parlament- unde avea majoritatea-!La lasat pe „comicul”ala de Tudorel Toader sa faca din aceasta importanta și NECESARA corecție, un fel de... seminar studențesc!Vorbarie...și atât!In sfîrșit- când Darius Vâlcov- a dat faimoasa Ordonanța 114-privind taxa pe lacomie(multinaționalelor)-dupa modelul lui Orban de la unguri-l-a lasat pe intrusul ala de Tariceanu, sa o„castreze”reducând la ridicol taxele!Dar tot nu i-a fost de folos!Neinduplecatul Klaus- declarase inca de la inceput„:Vreaau guvernul meuu”!Și l-a avut!

  • Avatar comentarii

    parpalache 22.11.2024, 22:51

    Imi pare rau de ea-ca parea ALTCEVA decât ce avem pe taraba-dar... și-a dat cu stângu-n dreptu-anulându-și orice șanse in fața SISTEM-ului- când adeclat (cu candoare), ca fiica ei de la Paris(deja și lesbiana și filorusa declarata),este (și) activista pro...Palestina!Și ca ii trimite poze cutremuratoare- cu copii sfârtecați de bombele israeliene!Stârnind „indignarea”activiștilor pro...SISTEM!

    • Avatar comentarii

      Sfantul__Cuvios_Pafnutie 23.11.2024, 01:31

      I-auzi, mă, de când te deranjează filoruşii?! Sau te pomeni că ți-a hăcuit CIA contul... Alo, agenturili, nu vă mai luați de parpalachele nostru drag, nu știți că el e scânteia de lumină de la răsărit în oceanul de întuneric al decadenței occidentale?

ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză