Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi

 4 comentarii

În timp ce PSD așteaptă să vadă cu cine se va lupta Marcel Ciolacu în turul al doilea, partide ca USR, PNL sau AUR încearcă să-și împingă candidatul în finala prezidențială, mișcare care ar da un avânt electoral și la parlamentare. În caz contrar, unii lideri, cum e cazul lui Nicolae Ciucă, riscă să fie înlăturați la foc automat.

PSD, formațiune care îl are drept candidat pe prim-ministrul Marcel Ciolacu, are cel mai liniștit sfârșit de săptămână, în condițiile în care liderul lor nu are emoții că va rata turul al doilea. Semnul de întrebare pentru PSD este cu cine se va lupta Ciolacu pe 8 decembrie: va avea un candidat care îi pune mai multe probleme, cum sunt percepuți Elena Lasconi, Nicolae Ciucă sau Mircea Geoană (deși social-democrații exclud în prezent varianta cu un tur doi cu Geoană, fostul lor președinte fiind în cădere liberă) sau va fi un adversar mai ușor, cum e George Simion.

Un interes pentru PSD este procentul cu care va intra Marcel Ciolacu în turul 2, adică dacă vor avea peste 30 la sută (și ce număr concret de voturi vor avea) sau un scor mai slab, cu posibil sprijin discret pentru Simion, ca să intre în turul al doilea. Un tur al doilea împotriva lui Simion e nu doar o șansă pentru victorie la prezidențiale, ci poate aduce un plus la scrutinul din 1 decembrie, când sunt parlamentarele, adică un scor în jur de 35%.

Totul pe cartea Ciucă

Al doilea mare partid parlamentar, PNL, a mizat totul pe cartea Nicolae Ciucă, deși de mai bine de jumătate de an știu că e departe de locomotiva dorită pentru închegarea forțelor de dreapta. Ratarea intrării lui Ciucă în turul doi ar arunca partidul în haos. Liberalii sunt între deschiderea șampaniei, dacă vor reuși ceea ce pare o misiune aproape imposibilă, adică trimiterea lui Nicolae Ciucă în turul al II-lea printr-o mobilizare exemplară a armatei partidului, sau o noapte a cuțitelor lungi, încă de duminică, dacă generalul lor ratează misiunea. 

În cazul unui succes, liberalii se așteaptă la un scor la parlamentare de 20%, poate chiar spre 22%. Însă eșecul ar duce partidul la parlamentare spre un 15% (cu emoții). Liberalii iau în calcul să-l forțeze pe Nicolae Ciucă să facă repede un pas în spate, în cazul în care nu intră în turul doi, pentru o reorganizare rapidă, ca să nu fie un dezastru la parlamentare. Nu ar fi pentru prima dată când liberalii pun presiune pe un lider să demisioneze după un rezultat prost. Un astfel de moment a fost în decembrie 2016, când colegii liberali au cerut demisia Alinei Gorghiu din noaptea de după anunțarea rezultatului la parlamentare, iar a doua zi, actuala ministră a Justiției a și făcut pasul în spate. 

Șansa USR

Elena Lasconi se confruntă cu un paradox. Pe de o parte, intern nu e o mare presiune pe propria persoană să ajungă în turul al II-lea. Ratează turul II, poate lejer să-și vadă de viața de primar. În schimb, presiunea apare din susținerea venită din partea unor politicieni experimentați ca Traian Băsescu și Ludovic Orban, deveniți agenți electorali pentru un politician cu carențe serioase în ceea ce privește CV-ul de președinte, dar și din partea unei părți a societății civile, care se poziționează pro-Lasconi.

În ceea ce privește USR, un tur doi pentru Lasconi ar putea duce formațiunea spre un 15%, poate chiar spre 17%, potrivit calculelor politice, dar o înfrângere ar condamna Uniunea spre un 10%-12%, adică un rezultat ca la începutul vieții parlamentare a partidului, în 2016.

Șansa AUR

George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, a reușit să devină favorit la secondarea lui Marcel Ciolacu în turul final al cursei pentru Cotroceni, după eliminarea din competiție a Dianei Șoșoacă. Motivul a fost simplu: fragmentarea voturilor anti-PSD și un bazin suveranist unde el a principalul competitor. Între timp, emoții privind ruperea de voturi sunt din zona Călin Georgescu, un independent cu discurs mult mai radical față de al lui Simion. 

Intrarea lui George Simion în turul al doilea ar putea duce AUR spre 20%, în condițiile în care oricum e creditat la circa 15%. De exemplu, și fără Simion ca locomotivă, un ultim sondaj INSCOP la comanda Libertatea arăta AUR la aproximativ 21%.

Ratarea turului doi de către Simion ar dezumfla partidul, calculele făcute de partide fiind făcute că ar avea, cu siguranță, un scor sub 15% la parlamentare.  

Geoană, pensionare politică sau coșmar pentru PSD

Șansele lui Mircea Geoană la turul al doilea mai stârnesc emoție înainte de votul de duminică doar în echipa sa. PSD, PNL și USR nici măcar nu mai iau în calcul „pericolul Geoană”, fiind în sondajele tuturor (inclusiv cele cu circuit închis) sub 10%. Așadar, Geoană s-ar apropia de pensionarea politică. Cu toate acestea, dacă o surpriză s-ar produce la vot, iar Geoană intră în turul al doilea, social-democrații încep să aibă emoții și vor trage la greu pentru a nu exista o mobilizare în jurul lui Geoană.

Un Geoană președinte ar însemna și încercarea de a destabiliza PSD, prin aducerea în față a unor colaboratori mai vechi din rândul social-democraților. Toată garnitura de acum a PSD ar ajunge ostracizată, pentru a face loc altei grupări, indiferent de cum va arăta scorul partidului pe 1 decembrie (la parlamentare).

Susține jurnalismul independentContribuie rapid, prin Google Pay - fără formulare și fără date de card.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    ciobanudorin_2006 22.11.2024, 21:02

    Ptr PNL și USR e primordial sa prindă turul 2.Care iese va trage și partidul în jos.Cat despre Ciolacu dacă pierde nu e nimic special .Ei sunt învățați sa piardă.Simion și AUR apar și dispar după cum vor cei de la butoane asa ca nu e pierdere mare.Marea majoritate dinte candidati total nepregătiți cu excepția lui Cristian Diaconescu.Cineva ca și Geoana ar fi pregătit. Pai pregătirea unde a făcut o la fără frecventă ?Sau pe băncile celor cu ochi albaștri?Oricum provocările ptr funcția de președinte oricare ar ieși sunt mari fiindcă trăim vremuri extrem de tulburi....iar tara are de recuperat vreo 34 de ani fiindcă sa tăiat frunza la câini...industria la pământ iar evaziunea economica depășește 50 %,justiția e sttatt în stat iar golaneala a ajuns la cote criminale pe toate palierele.

  • Avatar comentarii

    suparman 22.11.2024, 21:18

    Cum este si natural, romanii nu aleg taximetristul care ii fura la bani si ii duce pe traseul cel mai lung la destinatie. Romanii aleg taximetrista cinstita care nu stie sa conduca si intra pe contrasens.

  • Avatar comentarii

    Gringo84 23.11.2024, 19:04

    Procentele vor fi la parlamentare mult mai strânse decât în sondaje... Singura finală prezidențială cu adevărat nocivă ar fi un tur doi PSD-PNL... Realinierea voturilor e mult mai imprevizibilă decât pare,indiferent de contramăsurile luate de partide...

  • Avatar comentarii

    NapoLeyk 24.11.2024, 08:22

    peeeneeeleee ar treii să dispară, nene, ca țărăniștii. De fapt atunci au fost la fel de zdrențe și buni de cănălit...doar aburealla assta venită mai mult dinspre Iorroppa, că ăia au nevoie de fantoma liieberăliei caa.... opusă fekkăliei. Dar ei meritau să iassă ATUNCI, și au făcut un deserviciu groaznic Romuii-Chiței prin fandosirea respectivă...reușind să ducă de nass toți fuffalăii cu nasurile prin...copro-hoțiie. USR RÂMÂNE posibila speranță. peeeneeeleee e acolo pe post de uuuuseeeleee de peeeseeedeee...și cam atât. Iară despre competența Elenei...„pregătirea ei, caresăvăassăzikkă...e MULT mai pregătită decât sunteți VOI, de exxxemplu, în a face presă. Ceea ce faceți se numește Rigghiieriie, reasspekktiv...un bănuț călduț pe foarte multă blabbă.

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește