O poveste sinceră despre Bac
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am coșmaruri cu examenul de bacalaureat. Mă trezesc, uneori, impacientat, speriat, pentru că n-aș fi luat acest examen. Iar eu l-am dat la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. Când, iertați să fim de generațiile actuale, se cam copia.
Și, totuși, am și azi emoții. Pentru că era să o dau de gard rău de tot.
La oral, la română (examenul nu semăna cu cel de azi) a fost OK. Am tras un bilet care m-a îngrozit. „Ciocoii vechi și noi”. Pe bune? Nu, nu așa am reacționat oficial, ci, umil, am mai cerut un al doilea bilet. „Dar știți, domnule elev, că vi se scade un punct…”. Decât toate…
Până la urmă a fost bine. Am vorbit jumătate de oră despre caracterizarea personajelor din „O scrisoare pierdută”.
Al doilea subiect era „Moartea căprioarei”. „Și ce credeți, domnule elev, despre versul final? Mănânc și plâng, mănânc?”. „Păi, doamnelor examinatoare, cred că îi era mai mult foame decât milă. Căci doar era vânătoarea foametei în munții Carpați”. S-a râs, s-a felicitat, s-a dat 10. Mi se scăzuse un punct, da? S-a uitat…
Pe caii mari ai singurei note de 10 din liceu la oralul de la română am zis că pot să bat sistemul. Dar n-am putut.
M-am dus la examenul scris de la Limba și literatura română crezând în mine și în faptul că, dacă gândesc și am alte opinii, n-are cum să iasă rău. Știam gramatică de la Codina, destul de bine și destul de mult. Iar de gândit gândeam ca tradiție de familie. Și, totuși, sistemului nu i-a plăcut.
„Eminescu, poet național și universal” era tema vastă a subiectului de literatură. Iar eu, un puști de 18 ani, nu eram de acord. Asta am și scris, pe zece pagini. Poet național? Poate. Universal?
Am argumentat de ce nu, cu citate din Noica, Steinhardt, Schopenhauer. Citate pe care profesorii care mi-au corectat lucrarea nici măcar nu le știau.
Nu le-a plăcut. Deloc. De-abia am luat notă de trecere. De-abia.
Ar fi trebuit să învăț niște comentarii tâmpite, scrise de niște profesori depășiți, deja, la momentul ăla. Ar fi trebuit să redau acele comentarii, cu exactitate, întru fericirea comisiei de examinare. Poate așa luam nota 10 și la examenul scris.
Dar eu credeam că sunt liber, că pot spune ce gândesc. Credeam, rușine mie, că am voie să mă exprim, să argumentez, să vin cu puncte noi de vedere. Rușine mie, la fel cred și azi.
I-am povestit tatei de-abia anul trecut de ce am luat nota aia rușinoasă la Bac. ”Îți alegi și tu niște momente…”, mi-a zis.
Dacă la 18 ani nu ne putem alege momentele, atunci când?
Citește și:
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
