Ortodoxia nucleară și rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în războiul de ocupație al regimului Putin

Acum mulți ani am lucrat pe tema Problema răului în gândirea rusă, iar mai târziu, pe tema Escatologia în politica rusă. Erau teme de anii 90. Prin 2000 m-am rupt total de aceste domenii. Cărțile din acea epocă au ajuns undeva pe raftul de jos, pe rândul din spate. E adevărat că mereu am tras cu ochiul spre subiect.

Zilele acestea am discutat mult pe subiectul: rolul Bisericii Ortodoxe Ruse în configurarea arhitecturii regimului Putin și mai ales în ce privește rolul ei în problema militară și a războiului de ocupație dus de regim în Ucraina. A trebuit să redeschid uși închise și am încercat să clarific puțin situația. Să o luăm pe rând.

Bolșevicii atacă BOR

Odată cu venirea la putere a regimului bolșevic sovietic se încep faimoasele campanii antireligioase. 

Prima mare campanie a bolșevicilor, după instaurarea lor în 1917, s-a dus împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR), biserica majoritară a fostului Imperiu țarist pentru că ea reprezenta principalul dușman.  

Biserica Ortodoxă Rusă era puternică, bine organizată, deținea multe proprietăți și avea o putere de influență enormă. După dizolvarea statului țarist, ea rămăsese o instituție centrală. 

Primul mare val de represiune se îndrepta împotriva ei: i se iau proprietăți, sunt distruse biserici, este trimisă în pușcării o parte a clerului, începe o campanii antireligioasă dură. Pe parcursul existenței statului sovietic comunist au fost mai multe valuri: undeva cinci mari valuri de campanii antireligioase cu ținte diverse. 

Pactul lui Stalin cu capii Bisericii

Apoi, relația stat – BOR s-a remediat. În epoca când începe Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945), Stalin este nevoit să facă un pact cu BOR pentru a avea sprijinul ei în război. Primul discurs al lui Stalin la începutul războiului începe nu cu acel cunoscut cuvânt „Tovarăşi…”, ci cu „Fraţi şi surori…”, cuvintele rostite în biserică. 

Şi, încet-încet, relaţia BOR cu puterea sovietică îşi reintră în normalitate, Biserica ocupându-și locul la masa Puterii. Iar țintele persecuțiilor se schimbă.

De exemplu, în anii de după război, campaniile cele mai dure erau duse împotriva cultelor protestante, pentru că erau suspectate de relații cu Occidentul.

Starea de martiraj

Amintesc un element foarte important: teologia martirajului. Cum m-am ocupat ani de zile cu acest subiect, îmi este apropiat – am scris pe larg în Sectanții – și vin din aceste medii ale creștinilor prigoniți, pot spune că „epoca stalinistă a fost ultima epocă de aur a creștinismului”. Știu: sună șocant. Dar explic. 

Pentru că în epoca modernă e pentru ultima oară când creștinismul a fost pus în fața unei alegeri radicale, de mare risc, în situație de martiraj: a fi creștin asumat și practicant devine riscant și chiar se plătește un preț imens, cu ani de pușcărie. 

Acest fenomen va duce paradoxal în Europa de Est nu la laicizarea societății, ca în Vest, ci la un soi de păstrare a religiosului într-o formă mult mai consistentă, concentrată și intensă.

Misticism, în loc de „realism socialist”

Deloc întâmplător că în Rusia anilor 70, literatura religioasă e la mare căutare, iar moda intelectuală devine una profund religioasă. Intelectualii citesc predominant teologie, filosofie conservatoare religioasă, Biblia ajunge la un preț imens pe piața neagră, iar mersul la biserică sau cercurile religioase devin fenomene de frondă și modă în mediul clasei de mijloc și intelectuali. Și în România au existat asemenea reacții în comunism, dar nu la aceste dimensiuni. 

Finalul comunismului din URSS, încă în plină perestroika (1988), se termină cu serbarea oficială a 1000 de ani de la creștinarea Rusiei. 

Iar în ultimii trei ani ai comunismului, URSS devine un adevărat Babel religios: toate cultele lumii erau pe străzile orașelor sovietice, iar pe canalul TV central sovietic erau devorate programe de misticism. 

Țara „ateismului, progresului, științei și rațiunii” s-a dizolvat în plin misticism și religiozitate. Toată lumea credea în ceva, cu excepția comunismului.

Spre o nouă religarhie: Putin și Chiril

În Rusia, fenomenul cel mai important în anii 90 este cel al dizolvării statului, instituțiilor statului, legilor și economiei. 

Criza imensă de legitimitate a statului și haosul economic au adus o violență socială fără precedent. În acest gol imens lăsat de stat, instituții, societate, economie vine BOR, dar și diverse culte care să înlocuiască sau să ofere o alternativă. 

BOR, în mod special, devine un element central în noua configurație social-politică. Acest lucru se va simți mai ales odată cu instaurarea regimului Putin. Regimul Putin, în procesul său de reabilitare a statutului, economiei, societății, aduce BOR în prim-plan.

În 2009 a apărut un termen nou în limba rusă: religarhia. Religarhia este o combinaţie între religie şi oligarhie care face trimitere la o situație veche într-un context nou: amestecul ierarhiei BOR cu structurile statului şi cu cele financiare. 

Iar religarhul este un înalt demnitar apropiat de elitele puterii şi economice care conduc statul. 

Religarhia este diferită însă de formele politice cunoscute precum hierocraţia (Israelul antic) sau teocrația medievală, când structurile religioase preluau rolul statului. 

În statele postcomuniste ortodoxe asistăm la un soi de relansare a tradiției bizantine adaptate unui nou context social, politic şi economic.  

În Rusia, fenomenul devine foarte vizibil în perioada lui Putin şi mai ales odată cu alegerea noului patriarh al Rusiei, Chiril (2009). Tandemul Putin – Chiril instituie această religarhie.

Ce este ortodoxia nucleară?

Ortodoxia nucleară, sau ortodoxie atomică, este o versiune a conceptului „ideea rusă”, potrivit căreia ortodoxia – confesiunea care reprezintă Rusia –  și scutul nuclear sunt cele două componente ale securității Rusiei. 

Ideea „ortodoxiei nucleare” a devenit cunoscută pe scară largă după prezentarea proiectului „Doctrina rusă”, organizată de mitropolitul Chiril la 20 august 2007 la Mănăstirea Danilov, unde autorii doctrinei propuneau „încrucișarea ortodoxiei cu armele atomice”. 

Dar termenul nu a intrat în lexicul autorităților de la acea vreme și lucrările la proiect au fost oprite. Ideea nu a primit nici un sprijin oficial din partea BOR-ului. Vahtang Kipșidze, vicepreședinte al Departamentului Sinodal pentru Relații cu Societatea și Mass-media, a explicat: „Opiniile pe care Biserica le are cu privire la arme sunt reflectate în Fundamentele Concepției Sociale, iar Biserica nu ar trebui să fie asociată cu diverse alte doctrine care apar printre experți și personalități publice”.

Problema sfințirii armelor de distrugere în masă rămâne una controversată pentru BOR. Există opinii polarizate: de la afirmația că Biserica nu ar trebui să binecuvânteze deloc armele, până la apărarea practicii de sfințire a oricărui tip de armă. 

În proiectul de document „Cu privire la practica sfințirii armelor în Biserica Ortodoxă Rusă”, elaborat de comisia pentru dreptul bisericesc, se propune limitarea la binecuvântarea și sfințirea armelor personalului militar.

În concluzie: „Ortodoxia nucleară”, de fapt, este o tendință de clericalizare a politicii militare și externe rusești. O formă de utilizare a retoricii mesianice și de îmbinarea dintre BOR  și stat, ceea ce numeam religarhie în ultima parte a regimului Putin. 

Ba mai mult, BOR a creat o nouă narațiune conform căreia armata rusă este concepută nu doar pentru a apăra patria laică , „cetatea omului” , ci și pentru a salva omenirea. Aici am ajuns.

Bombele au ajuns „arme ale păcii”

Conform noii perspective a lui Chiril, armele nucleare sunt redefinite nu doar ca arme de distrugere în masă, ci și ca un garant al păcii, fiind descrise în termeni religioși, evanghelici ca „arme ale păcii”. 

Alte aspecte semnificative ale „ortodoxiei nucleare” sunt „botezul trecutului sovietic” și alianța dintre „roșii și albi” în păstrarea statului rus ca protector al acestui patrimoniu spiritual și civilizațional crucial, care nu trebuie să dispară de pe fața pământului. 

Mai amintesc: Rusia a inaugurat acum doi ani cu toate onorurile Catedrala Armatei Ruse, care ilustrează acțiunile militare din istoria acestei țări, inclusiv victoria asupra Germaniei naziste şi recenta anexare a Crimeii. 

Comunismul, înlocuit cu „un spirit sacru”

Tot aici apare și noțiunea de „ortodoxie politică”, care a fost dezvoltată în mod deosebit la începutul anilor 2000 de către cunoscutul naționalist rus Egor Holmogorov. El susține că Rusia ar fi țara sfârșitului lumii, unde toate evenimentele mondiale s-ar încheia, iar în cazul declinului său, lumea s-ar confrunta cu o apocalipsă inevitabilă.

Vorbind despre „decăderea Occidentului”, fundamentaliștii leagă „decăderea morală” a acestuia de faptul că Occidentul se află deja în mâinile lui Antihrist. 

Rusia, pe de altă parte, este ultimul bastion al ortodoxiei, al valorilor adevărate și al moralității. În acest caz, politica occidentală față de Rusia se explică prin încercările lui Antihrist de a distruge sacrul. 

Se pare că Rusia are „monopolul adevărului” și are dreptul de a acționa așa cum crede de cuviință, justificându-și acțiunile prin misiunea sa divină. 

Ideea sovietică a unei lupte între două sisteme antagoniste este înlocuită de un concept cu tentă religioasă de confruntare geopolitică între două civilizații antagoniste.

Ce scriu site-urile ortodoxe

Aceste sentimente au depășit de mult teoria. Acestea au fost observate în timpul conflictului militar din Ucraina din 2014. În orașul Sloviansk, de unde provine rezistența din Donbass de exemplu, ieromonahul Viktor (Pivovarov) a vorbit cu milițienii, care au susținut că războiul este purtat cu stăpânirea satanică pentru distrugerea creștinismului adevărat – ortodoxia. 

Se presupune că a fost declanșată de finanțiștii globali pentru a diviza lumea rusă și a aduce mai aproape împărăția lui Antihrist, care este împiedicată doar de Biserica Ortodoxă. 

În același timp, site-urile ortodoxe scriau despre războiul împotriva oligarhilor sataniști – dușmani ai creștinismului și ai Rusiei sfinte.

Acest discurs a primit un nou impuls atunci când Donald Trump a devenit președinte al SUA. Creștinii evanghelici au declarat atunci  că America ține lumea departe de haos, ceea ce a provocat imediat un protest din partea fundamentaliștilor ortodocși ruși, care au subliniat că, de fapt, doar Rusia poate îndeplini această misiune ca stat ortodox și a treia Romă. 

Discursul descris este construit în jurul ideii unei confruntări inevitabile între civilizația binelui, Rusia, și civilizația răului, Occidentul modern.

În paralel s-a introdus discursul nuclear

În ultimii ani, oficialii, autoritățile și jurnaliștii pro-Kremlin i-au obișnuit treptat pe ruși cu ideea de război și cu terminologia militară atomică. Mai mult, inițial, jurnaliștii și experții militari au vorbit despre el în termeni abstracți, dar în 2017-2018, în special după discursul președintelui Putin în fața Adunării Federale din 1 martie 2018, a început o discuție despre războiul nuclear ca o perspectivă reală. 

Au apărut calcule concrete privind țintele sale atomice imediate, metodele de a le învinge și rezultatele acțiunilor militare. 

Discursul lui Putin de la Forumul Valdai din octombrie 2018 a dat un nou impuls în acest sens. Jurnalistul Leonid Mlecin a spus atunci că era ca și cum ne-am fi întors în anii 1930. Cu toate acestea, ne întoarcem, probabil, la o epocă și mai veche.

Doctrina apocaliptică

Pe 26 decembrie 2018, Putin i-a felicitat pe ruși pentru lansarea sistemului de rachete Avangard și a declarat că acesta este un cadou minunat pentru țară pentru Anul Nou. Cu alte cuvinte, noul pas spre războiul nuclear a fost, în opinia președintelui, cel mai bun cadou posibil. 

Acest lucru este destul de în concordanță cu declarația sa din octombrie 2018, potrivit căreia, în cazul unei agresiuni nucleare, fiind victime ale acesteia, rușii ar merge în rai. 

Este greu să nu vedem aici un element de gândire escatologică și o referire implicită la rolul de Catehon al Rusiei.

Cercetătoarea suedeză Maria Engström a emis ipoteza că ideologia oficială a autorităților ruse din ultimii ani se bazează, cel puțin parțial, pe doctrina apocaliptică, deși este prezentată în principal în termeni seculari. 

Ea a subliniat că antropologia neoconservatoare este centrată pe cetățeanul care nu trăiește prin rațiune, ci prin pasiuni și emoții. Ea a publicat acest articol în 2013, chiar înainte de evenimentele din 2014, când Rusia a pornit războiul împotriva Crimeii. Ea a subliniat că s-a inspirat din mai multe discursuri ale lui Putin, formulate în retorica Catehonului, dar a recunoscut că acesta nu a menționat nici măcar o dată termenul, deși este foarte biblic.

Ortodoxia nucleară văzută dinspre Occident  

În Occident, această temă a fost cel mai bine descrisă de Dmitry Adamsky în Russian Nuclear Orthodoxy (Stanford University Press, 2019). Fac o mică sinteză.

Adamsky crede că Biserica Ortodoxă Rusă va deveni treptat un instrument de mobilizare socială în cadrul instituțiilor de securitate națională, precum și de reglementare calitativă și cantitativă a serviciului militar. 

O altă teză: rolul tot mai mare al BOR, potrivit lui Adamsky, poate duce la transformarea sa într-un instrument de influență pentru instituțiile birocratice care concurează pentru resurse în interiorul și în afara comunității strategice, mai ales atunci când aceste resurse sunt limitate. 

Altfel spus: susținătorii Patriarhiei Moscovei au mai multe șanse de a obține ceea ce își doresc decât oponenții acesteia, ceea ce poate duce la diverse alianțe foarte semnificative în ceea ce privește puterea și greutatea deciziilor.

A treia teză a autorului susține  că o astfel de „teocratizare a culturii strategice rusești” va fi relevantă în cazul unor conflicte viitoare. Stratul de „preoți nucleari”, potrivit lui Adamsky, va fi mai puțin înclinat să limiteze conflictul și, dimpotrivă, se va alătura taberei susținătorilor escaladării acestuia. 

Biserica Ortodoxă Rusă și războiul regimului Putin

„BOR și „puterea diavolului”, sau cum a uitat patriarhul Chiril de Evanghelie și a devenit un predicator al războiului fratricid”, titrează în aceste zile o mare revistă de opoziție din Rusia.

Biserica oficială nu a găsit puterea să condamne invazia Rusiei în Ucraina și să spună lucrurilor pe nume: războiul este război, agresiunea este agresiune. 

Dimpotrivă, patriarhul Chiril a transmis un mesaj clar: este alături de Putin, nu de creștinii pe care-i „păstorește”, care nu au așteptat de la el nici un cuvânt de adevăr sau un strop de ajutor, spune Serghei Ciapnin, jurnalist și activist religios. 

Preoți de frunte care au o mare vizibilitate, arhiepiscopii Andrei Tkaciov și Artemie Vladimirov, alături de mulți alți preoți și de patriarh, au adoptat aceeași poziție: susținere necondiționată a regimului Putin și a războiului. 

Predicile bisericești prorăzboi se conformează pe deplin liniilor directoare ale propagandei de stat și reprezintă, de fapt, o formă a acestei propagande. 

Invazia Ucrainei are loc sub sloganul salvării „lumii rusești”, fiind amenințată de acele forțe care neagă valorile tradiționale și „organizează parade ale mândriei gay”. 

Mai mult, patriarhul Chiril merge mai departe și își implică enoriașii într-o „ruletă rusească” extrem de periculoasă, afirmând că „am intrat într-o luptă care are un sens metafizic, nu fizic”. Invazia Ucrainei are loc sub sloganul salvării „lumii rusești”, care este amenințată de acele forțe ce neagă valorile tradiționale.

Cu toate acestea, în Biserica Ortodoxă se aud și voci în favoarea păcii și a încetării războiului fratricid, în timp ce preoții disidenți sunt judecați pentru „discreditarea forțelor armate”. 

Cel mai important protest a fost semnarea unui amplu document de mai mulți preoți, teologi și intelectuali apropiați ortodoxiei ruse, dar care sunt mai degrabă din afara Rusiei, care declară că această poziție și teologie a „lumii ruse” este o erezie: Declarația despre învățătura „lumea rusă”.  O altă inițiativă vine din partea clerului din Rusia, care vrea să condamne războiul: nu e un număr mare, dar e totuși semnificativ (aici). Va avea efect sau nu? Este doar un început? Sistemul se va fisura? Încă nu putem da un răspuns clar, dar este un semnal de alarmă pentru regimul Putin și un gram de speranță pentru pace.

Câteva concluzii

Scurtă descriere a țării Rusia pentru anul 2021. Populația Rusiei în ianuarie 2021 era de 145,9 milioane de locuitori. Dintre aceștia, 53,6% sunt femei și 46,4% sunt bărbați; 74,9% din populația Rusiei trăiește în zonele urbane și 25,1% în zonele rurale. Internet. 

La începutul anului 2021, în Rusia existau 124 de milioane de utilizatori de internet. Din 2020 până în 2021, numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 6 milioane (+ 5,1%), iar nivelul de penetrare în Rusia este de 85%. 

Cum stă Rusia în privința social media? În ianuarie 2021, în Rusia existau 99 de milioane de utilizatori de rețele de socializare, iar audiența rețelelor de socializare a crescut cu 4,8 milioane (+5,1%) în ultimul an. 

În același timp, centrul independent de studiu Levada ne dă niște date importante privind religiozitatea în Rusia pe anul 2017 (sursa).

Ortodoxia rămâne credința dominantă în Rusia. Marea majoritate a rușilor, între 92 și 93% dintre cei intervievați, tratează creștinii ortodocși cu respect și bunăvoință. 

Numărul celor care se consideră credincioși sau mai degrabă „oameni religioși” continuă să crească: în trei ani, această cifră a crescut de la 35% la 53%. 

Aproximativ jumătate – 44% dintre respondenți – se descriu ca fiind „oarecum religioși”. Doar un mic procent dintre cei intervievați se consideră „foarte religioși” (9%); o treime dintre cei intervievați se consideră „nu prea religioși” (33%). Numărul ateilor și al necredincioșilor a scăzut brusc în ultimii trei ani, de la 26% la 13%.

73% dintre respondenți nu și-au schimbat regimul alimentar în timpul Postului Mare în 2017, 9% aveau de gând să „postească în ultima săptămână a Postului Mare”, 15% „postesc parțial” și doar 2% dintre cei chestionați „postesc complet”.  

Doar 13% dintre ruși știu despre interzicerea Martorilor lui Iehova în Federația Rusă, iar 34% au auzit ceva, dar nu cunosc detaliile. 

Mai mult de 60%, de exemplu, spun că au o părere pozitivă despre protestanți; în același timp, aproape 80% dintre ruși aprobă interzicerea Martorilor lui Iehova, deși majoritatea covârșitoare știe că aceasta este o sectă creștină, una dintre varietățile protestantismului.

Nu mai mult de o treime dintre respondenți a susținut opinia că religia ar trebui să aibă o influență semnificativă asupra politicii de stat: 28% dintre ruși au fost de acord că Biserica ar trebui să aibă o influență asupra procesului decizional al statului. 

39% dintre ruși sunt mulțumiți de influența pe care o are Biserica asupra statului în prezent. Numărul respondenților care consideră că influența Bisericii asupra politicii este „insuficientă” este de 16%, iar aproximativ un sfert dintre respondenți cred că influența Bisericii asupra politicii publice este prea mare (23%).

În Rusia, 49% dintre tineri se descriu ca fiind necredincioși. Doar 4% dintre tinerii ruși merg la biserică în mod regulat, iar 37% nu merg deloc. 14% dintre ruși se roagă în mod regulat, iar 46% nu s-au rugat niciodată.

Toate datele ne arată că populația pare a fi mai seculară, urbană și mai cuplată la modernitate decât vrea să ne transmită puterea. 

În același timp vedem că rolul BOR și al propagandei oficiale are o putere suficient de mare încât să poată încă construi o masă critică și care să susțină regimul. Factorul religios, conservator este important în această „anatomie a puterii”, însă nu este singurul și nu este suficient. Rămâne însă unul esențial în construcția regimului Putin, care prin fantomele sale atomice amenință umanitatea.  

Urmărește-ne pe Google News