Party time joburi pentru candidaţi

De la Washington la Waslui, n-ai loc zilele astea să arunci un pian cu coadă, că nimereşti un amic al poporului.

Privesc spre Trump cum s-a învârtit de-un party time job la McDonald. Mă holbez şi la omologul lui, Ciolacu, cum şade la o hamburghereală cu electoratul.  

De ce vor ăştia să semene cu noi, fraierii pe care ne fac de voturi? Ce-i împinge să se dea în stampă? Populismul? Băsescu, dacă-l mai ţineţi minte, măcar avea geniu – se scălda în populism ca gheaţa în Chivas.     

Ăştia care o fac azi pe amicii poporului se observă de la o poştă că nu-s de pe strada noastră.

Când, acum şaişpe ani, şapte luni şi unşpe zile am avut o viziune, aţi zis că vorbesc cu televizorul. Propuneam să intre în politică pe locuri heligibile şi maneliştii. Măcar ei au o meserie. Am zis că nu-i grav dacă se renunţă la votul cu bile (treabă complicată, e materia de bază la Şcolile de Vară ale partidelor). O să se strige votu-n Parlament, ca darul la nuntă. Care-i problema?

Şi mai am un of vechi: la noi votează mai mult morţii. Se ştie. O dată n-am văzut însă vreun candidat că are o vorbă bună pentru acest electorat care decide alegerile. M-am simţit eu şi am compus Imnul morţilor în drum spre urne. Allegro allegro ma non troppo:

Scoşi de la groapă, smulşi din ţintirim, ne-au pus între falange o ştampilă. Vremile-s tulburi. Cât să mai murim, când ni s-a dat o sarcină utilă? Păşim azi din figură în figură, având între găvane scrisă ţinta. (E frig afară, jos aveam căldură). Râdem, glumim şi părăsim incinta!…

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE