Multe grade militare și declarații victorioase vin de la București, într-o țară care nu a vaccinat încă pe nimeni, câtă vreme SUA și China au trecut de un milion de doze administrate, iar Marea Britanie a ajuns la 800.000.
Mai ales că, peste o săptămână, față de alte țări europene, România probabil că nu va arăta prea bine cu cele aproximativ 10.000 de vaccinuri administrate.
Și mai e ceva, dincolo de cantitate.
În toate țările, evenimentul vaccinului a fost unul al oamenilor obișnuiți, nu al autorităților.
Personalul medical a dansat la Tel Aviv, țară unde deja sunt 200.000 de prime doze administrate, la o populație sub jumătate din cea a țării noastre. Locuitorii din Boston, trecători și medici, au organizat un flashmob. La noi, colonelul Gheorghiță face semnul că „suntem OK”, dintr-o mică și cochetă aeronavă în care s-a îmbarcat împreună cu Raed Arafat, ca să ajungă la Arad. Comitetul de primire a mers cu avionul, vaccinul Pfizer a ajuns cu TIR-urile.
În alte țări s-a pus accentul pe cei care primesc vaccinul, nu pe managerii campaniei
Ce se întâmplă în aceste zile nu e doar un un festivism stângaci, nu e doar o chestiune de coregrafie, ci consecința a ceva adânc întipărit în relația dintre guvernanți și guvernați. Premierul Cîțu declară optimist și pripit stârpirea pandemiei de la Palatul Victoria, în timp ce în lumea largă s-a pus lumina momentului nu pe șefi, nu pe furnizorii oficiali, nu pe administratorii campaniei, ci pe beneficiari, pe oamenii care primesc vaccinul.
La 38 de ani, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul operațiunii, nu e nicidecum responsabil pentru această lungă tradiție a inversării puterii în societate. Însă a început să-i placă.
Cum deschizi televizorul îl găsești pe tânărul colonel medic colonel, coordonator la Spitalul Militar Central, instituție cu un management nu chiar un exemplu de bune practici, lucind în ținute pline de însemne și decorații și vorbind ubicuu, dând asigurări.
Munca de organizare din spate este, fără îndoială, colosală, însă lasă-i pe oameni să o aprecieze, nu te băga în față. Avem români, cercetători și oamenii din alte profesii, atât în echipele Pfizer – BioNTech, cât și la Moderna, creatorii serurilor. Poate că n-ar fi fost o idee rea să-i promoveze autoritățile. Spre deosebire de presă, ele pot convinge mai ușor companiile să le permită să vorbească acestor profesioniști, având în vedere miza.
Cu atâtea uniforme și oficialități, riscul e să se prelungească stilul cazon și repezit al comunicării din pandemie de un an încoace, unde Raed Arafat a atins aproape perfecțiunea, și în procesul lung și dilematic al vaccinării.
Guvernul intenționează să prelungească pe cel puțin 6 luni publicitatea din presă
Dacă, din perspectiva populației, povestea vaccinului va deveni „a lor”, a autorităților, nu e de bine. Riscăm să conjugăm la prezent celebra vorbă „e de la ei”, veche expresie românească, folosită cu năduf pe vremea comunismului, ori de câte ori se defecta orice, iar oamenii nu primeau vreo explicație.
În cazul în care Guvernul nu va găsi o cale să angajeze comunitățile în procesul de vaccinare, oamenii se vor simți decuplați, iar teoriile conspirației prind mai ales când problema e mereu la alții.
Dacă noul cabinet crede că e suficient să prelungească publicitatea în presă și în 2021, ceea ce intenționează, comite o mare eroare. Presa nu îi va fi obedientă, cum nici până acum nu i-a fost, în ciuda celor care postează continuu acest neadevăr contrazis de mii de articole.
Societățile au dreptul să se întrebe, să fie cârtitoare și îngrijorate, atente și neîncrezătoare atât cu cei de la putere, cât și cu privire la presă.
Nu e nimic nepatriotic în a dezbate, cu argumente, campania de vaccinare, felul în care a fost organizată, este comunicată și se va derula.
Recenta copertă a revistei britanice „The Spectator” este o dovadă a ce înseamnă o lume democratică.
Parada festivă a Seringii
În grafica ce deschide cea mai veche revistă de limbă engleză a lumii defilează pe un car alegoric o seringă imensă. Instrumentul medical este cel mai mare personaj al poveștii. Seringa e împodobită și parcurge bulevardul într-un lung convoi festiv. Poate fi vaccinul anti-COVID, poate fi, generic vorbind, parada politică și medicală care sărbătorește, cu tobe, steaguri și veselie, victoria împotriva pandemiei.
Dar strada triumfului este mărginită, într-o parte, de clădiri delabrate, care au la parter magazine cu ușile închise. Construcțiile părăsite se înșiră pe un trotuar gol, unde se zărește un om stingher, el însuși amintirea pierdută a marilor bucurii populare. Silueta ține în jos, parcă în bernă, un steag din acela mic, care altădată se fluturau cu miile în momentele de sărbătoare colectivă.
Cetățeanul e trist și e singur, căci îi zărești pe semenii lui pe trotuarul celălalt. Ei defilează, dincolo de cortegiul solemn al seringii, așezați la coadă în fața oficiului de plasare pentru șomeri. Coada necazului se așterne pe trei, patru rânduri și concurează cu mândra coloană oficială. De pe estradă primește onorul și salută Boris Johnson.
Enorm de construit
The Spectator este o publicație de tradiție și opinie conservatoare, fondată și publicată neîntrerupt din 1828, pe care Boris Johnson a condus-o ca editor între 1999 și 2005. Prim-ministrul Marii Britanii scrie și acum, regulat, în revistă.
The Spectator nu a ezitat să-l caricaturizeze salutând pompos alaiul triumfător al unui viitor nesigur.
La noi, se prefigurează mai mult de atât. În acest ritm, nu doar clădirile golite de viață, oamenii căutându-și de lucru, ci și vaccinul împotriva COVID vor saluta tribuna oficială. Un autoelogiu inutil pentru guvernul care poate că va birui virusul, dar are enorm de construit.