Un alt veac de singurătate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
E soare, dar vântul rece îți taie respirația. Nu-ți tragi gluga pentru că vrei să vezi mai bine. La o adică, nici nu-i creștinește să conduci mortul la groapă cu capul acoperit. E mortul tău, strămătușa ta Tanti Nuți.
Preotul pare că se grăbește, vântul rece îi înșfacă și-i risipește vorbele printre morminte. Și groparii se grăbesc. (Șase gropari, așa de mulți?). Au băgat sforile pe sub coșciug, le trag cu pricepere, sunt profesioniști, n-o să-l răstoarne.
„Ce groapă adâncă!” – auzi mirarea unei babe. „Așa se sapă acuma, ca să aibă locuri să pună și pe verticală” – vine explicația ruginită a unui moș. Poftim ce explicație! – te înfurii, ăștia viii se pricep la orice, își dau cu părerea despre orice, despre morți, despre inflație, ca la televizor, ca pe Facebook, cum poți să crezi asemenea vorbe, că morții vor fi puși pe verticală, ca să aibă loc în pământ, de parcă cimitirul este supermarket ca să-i îndeși ca pungile de făină pe rafturi!
Preotul continuă să-și facă treaba, diaconul cântă, îți întorci privirea de la groapă și ți-o ridici pe cruce: 16 martie 1922 – 14 martie 2022. Două zile i-au lipsit ca să împlinească suta de ani. Așa vor gândi toți cei care îi vor vedea crucea: două zile! Dar tu știi că Tanti Nuți a împlinit suta, pentru că la naștere a fost înregistrată mai târziu cu câteva zile, îți amintești că ți-a spus odată, demult, așa era obiceiul în acei ani, înregistrările se făceau mai târziu, ca să vadă părinții dacă noul născut trăiește, dacă Dumnezeu îi dă zile, câte zile ți-a dat, Tanti Nuți! – oftezi în rafala tăioasă a vântului.
Cauți o amintire cu Tanti Nuți. O vorbă, un gest, o imagine, un gând. Ai destule amintiri, dar nu ești în stare să agăți una, vântul ți-a intrat în minte și-ți amestecă gândurile ca pe niște frunze uscate.
Îți vine să te uiți pe telefon să vezi câți morți au mai făcut rușii în Ucraina, câte cazuri de COVID s-au înregistrat azi și câți au murit în țară și în lume. Dar tu ești cu mortul tău la groapă, ce-ți mai trebuie să știi de alți morți, e plină lumea de moarte!
Bine că nu s-a prăpădit de COVID, s-o vezi în pungă! Bine că n-a murit în bombardament, s-o scoți de sub ruine. Bine că n-a lovit-o vreo mașină pe trecerea de pietoni. A murit în patul ei, neputincioasă, lovită în urmă cu un an de un ușor AVC. N-ai venit s-o vezi pentru că știai că nu te va mai recunoaște. Totuși, trebuia să fi venit, dar ți-a fost frică s-o vezi descompusă, strâmbă, chircită de suta de ani, tocmai pe ea, o femeie care a ținut pe rând doi bărbați, în acte, pe care i-a îngropat jelindu-i, care a avut grijă de toți muribunzii familiei, la 90 de ani făcea integrame, citea cărți de rugăciuni, apoi urmărea turneele de snooker la Eurosport, îi plăcea de Selby, care Selby?, Mark Selby, pentru că seamănă cu Gicu la tinerețe, care Gicu?, primul sau al doilea soț?, n-ai auzit-o plângându-se că Dumnezeu nu i-a dăruit un copil, era în stare să facă o injecție fără să-i tremure mâna, o mână de soră medicală conservată din anii ’60, și pe maică-ta a îngrijit-o, și pe soră-ta a îngrijit-o, tu n-ai apucat s-o îngrijești. Degeaba regreți, Tanti Nuți s-a dus, n-a avut nevoie de grija ta.
Respiri greu: 16 martie 1922 – 14 martie 2022. Câte războaie au fost pe lumea asta în această sută de ani? Este război, de aceea te gândești să numeri războaiele. Câți ani de pace au fost în acest veac? Puțini, poate niciunul. Chiar ești naiv să crezi că maimuța asta de Homo Sapiens va ajunge vreodată să trăiască într-o pace deplină. Numai speranțe deșarte se vântură în capul maimuței! Bine că Tanti Nuți s-a dus fără să afle că-i război. S-a dus în pace. Nici n-ai apucat s-o rogi să-ți povestească cum a trecut prin Al Doilea Război Mondial. Pentru că erai prea tânăr și atunci nu te interesa războiul. Pe tineri nu-i interesează moartea.
Vântul îți aruncă praf în față, închizi ochii, deschizi ochii: 16 martie 1922 – 14 martie 2022. Dintr-odată, înscrisul ăsta pe crucea strămătușii îți umple sufletul de o ciudată bucurie, până la urmă, viața e atât de frumoasă (ce banalitate!), chiar merită s-o trăiești oricum, fie în război, molimă, foamete și în barbarii, merită să lupți ca să trăiești (ah, altă banalitate!), să trăiești cu speranța într-o lume mai bună, dacă Tanti Nuți a trăit o sută de ani și a crezut în frumusețea vieții, a crezut în Dumnezeu, atunci și tu trebuie să te bucuri de viața ta, să nu te mai plângi că ți-e greu, fugi, dom’le, și trăiește-ți viața!
Parcă își vine să pornești alergând printre morminte, să ieși mai iute ca vântul din cimitir și să strigi cât poți de tare: viața e frumoasă! Fugi, să nu te mai prind pe-aici, fugi! Îți amintești vorbele ei, la un parastas, când a făcut lista cu cei „vii” și cu cei „odihniți” din familia voastră: „Petrișor, trebuie să îndurăm! Să îndurăm până la sfârșit!” Ție ți-a spus asta: ca să înveți să înduri!
Tragi vântul în piept ca să fugi din cimitir, să înduri luminat, dar vocea preotului s-a pierdut. Te uiți la coșciug, dar nu mai poți s-o vezi. Deja s-a înălțat la cer? Groparii așază capacul, n-ai curajul să-i oprești ca să-i mai dăruiești ultima privire, e prea târziu, ei bat cuiele, mereu ai fost un întârziat în viața ei, în viața altora. Groparii îți coboară strămătușa în groapă: 16 martie 1922 – 14 martie 2022.
Te apleci, iei un pumn de pământ și-l arunci peste coșciug, printre lopețile groparilor. Uite că s-a sfârșit o sută de ani! Începe următoarea sută, dar câți oameni vor îndura ca s-o trăiască?
