”Dacă vrem ca naționala feminină de handbal să se mențină în primele 10 locuri din lume, și să nu dispară precum naționala masculină, este nevoie urgent de o strategie foarte bine gândită din partea Federației.

Trebuie să avem grijă de jucătoarele tinere, să le dăm posibilitatea să joace în Liga 1. Eu am propus în Comisia Tehnică, fiecare club să aibă pe teren o jucătoare sub 21 de ani cel puțin 30 de minute și patru jucătoare sub 23 de ani în lotul de 16. Altfel, Liga Florilor sau Liga Zimbrilor se vor transforma în Liga străinilor”, a declarat Gheorghe Tadici, pentru libertatea.ro.

Fostul selecționer al primei reprezentative crede că naționala României suferă din cauza invaziei de jucătoare străine în campionatul intern: ”Se pierd foarte multe jucătoare tinere și talentate, care renunță și se lasă după 12 ani de handbal, când își dau seama că nu au perspective. Ce identitate are CSM București, care câștigă campionatul și Cupa României cu handbaliste de talie mondială? Noi, în loc să ne pregătim jucătoarele,  pregătim jucătoare pentru Suedia, Norvegia sau Franța, care sunt în semifinale la Mondiale. Țări cu un nivel de trai mult mai ridicat decât al nostru nu-și permit să plătească salarii ca în România. La băieți, avem mulți sârbi de mâna a doua”.

Gheorghe Tadici crede că naționala feminină a României a suferit în plan mental pe finalul partidei pierdute cu Cehia, 27-28, în optimile CM: ”E normal să fim dezamăgiți după o astfel de eliminare, când ajungi să depinzi de 11 secunde. Cred că îl prelungiri le băteam. Mentalul are legătură cu societatea în care trăim”.

Tehnicianul a decodificat declarația Cristinei Neagu, potrivit căreia ”Marea noastră problemă e apărarea. În apărare poate nu trebuie atât de multă știință, ci trebuie cât mai multă muncă și inimă”.

”Este o formulă folosită de antrenori de la vârsta junioratului. Apărarea este o muncă foarte grea, jucătoarele dau dovadă de caracter. E ușor să irosești în atac și să recuperezi în apărare. Fără apărare nu poți câștiga trofee. Este foarte importantă faza defensivă. Dacă era după mine, pe Gabriella Szucs nu o mai luam. Ea face numai faza de apărare, este o jumătate de jucătoare”, a comentat Tadici.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Cântă cu și despre români, însă, oficial, nu este unul de-al lor. Ovidiu Lipan Țăndărică a renunțat la cetățenia română

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.