GERB este creditat cu circa 25% din voturi, fiind urmat de formaţiunea centristă „Continuăm Schimbarea” a lui Kiril Petkov, rivalul lui Borisov, care ar fi obținut în jur de 19% din voturi, potrivit mai multor exit-polluri.
Este a patra oară în numai 18 luni când bulgarii au fost chemaţi la urne pentru a-şi alege Parlamentul – o perioadă de instabilitate politică fără precedent după căderea regimului comunist, în 1989.
De data aceasta, bulgarii au ieşit fără prea mare convingere – rata de participare a fost una istoric scăzută (25% la ora locală 16.00), la fel ca în noiembrie 2021 – şi într-o atmosferă sumbră, odată cu apropierea unei ierni umbrite de creşterea preţurilor şi de războiul din Ucraina.
În timp ce problema corupţiei endemice a ocupat dezbaterile în timpul fostelor alegeri legislative, insecuritatea economică a dominat de data aceasta campania, în condiţiile în care inflaţia a ajuns la 20% în Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE.
Partidul lui Borisov, izolat pe scena politică
Imaginea lui Boiko Borisov este pătată, afectată de manifestaţiile în masă împotriva corupţiei care au avut loc în vara lui 2020. Borisov este izolat în cadrul clasei politice şi riscă să aibă dificultăţi în a găsi un partener de guvernare, subliniază analiştii.
Duminică, Borisov a îndemnat din nou colegii politicieni la o atitudine rezonabilă, declarându-se deschis tuturor celor care apără „locul Bulgariei în UE şi NATO”.
Kiril Petkov a refuzat deja orice alianţă cu cel care în opinia sa întrupează „trecutul corupt” al Bulgariei.
Împreună cu cei doi aliaţi ai săi, socialiştii (11%) şi Bulgaria Democratică (8%), partidul lui Petkov nu va avea destul deputaţi pentru a forma un guvern, estimează directoarea Institutului Alpha Research, Boriana Dimitrova. Ea anticipează „lungi negocieri” şi nu se declară optimistă cu privire la perspectiva unei coaliţii stabile în Bulgaria, în condițiile în care noul Parlament va fi foarte „fragmentat”.
GERB ar mai avea posibilitatea să se alieze cu partidul minorităţii turce MDL (între 12 şi 14% din voturi), sau chiar cu formaţiunea Vazrajdane (Renaşterea), ultra-naţionalistă şi apropiată Kremlinului (10%).
„O coaliţie este matematic posibilă, însă social inacceptabilă”, din cauza puternicelor divergenţe între aceste trei forţe, a subliniat Dimitrova.
Dar urgența formării unei coaliții de guvernare există, întrucât crizele politice repetate au blocat reformele, au frânat creșterea economică și au accelerat exodul tinerilor din Bulgaria, care a pierdut deja 10% din populaţia sa în ultimul deceniu.
Foto: Profimedia Images
ivryernest • 02.10.2022, 23:47
Ce înseamnă "conform exit-poll-urilor" ? Poate cineva să-mi traducă pe românește ?