‘Am simtit ca fiul meu va muri’

In urma cu noua luni, in noaptea de 24 spre 25 august 2006, un groaznic accident de circulatie, petrecut la intersectia dintre Splaiul Independentei si bulevardul Stirbei Voda, avea sa curme trei vieti tinere. Regizorul Cristian Nemescu, de 27 de ani, sunetistul Andrei Toncu, de 28, si soferul de taxi Radu Arustei, de 27, au fost ucisi atunci de inconstienta criminala a unui sofer englez de origine araba, Ali Imran, care mana un bolid cu 140 de kilometri la ora, fara sa respecte culoarea semaforului.

Ceea ce a urmat tragediei este tipic pentru aceasta parte a Europei, unde muschii si potenta financiara primeaza in fata legii si a bunului-simt. Tergiversarea unui proces, in care inculpatul recuza la nesfarsit judecatorii, ajutat de un avocat care, in fata unei evidente strigatoare la cer, reuseste sa obtina pentru clientul sau ca pedeapsa doar interdictia ca acesta sa paraseasca tara. Apoi, pentru ca se simtea probabil putin vinovat, criminalul le-a oferit celor trei familii ramase fara copii cate 20.000 de euro, ca sa uite de dor si de durere. Dar ranile din sufletele lor nu pot fi vindecate cu nimic. Ali Imran, soferul vinovat de moartea celor trei, se distreaza in continuare, se plimba, mananca, doarme, vorbeste si se bucura de viata.

Cristi a urmat liceul umanist la fosta scoala ‘Zoia Kosmodemianskaia’, apoi a dat la ATF, la Regie, unde a luat din prima incercare. A fost student la clasa prof. Laurentiu Damian, care il aprecia foarte mult.  Unii il comparau cu Lucian Pintilie, altii cu Emir Kusturica.

‘Cand au filmat la „Marilena de la P7”, le-a fost extraordinar de greu, povesteste mama. Nu aveau bani, era un film independent si totul se petrecea undeva in ghetourile din Rahova. Cristi s-a descurcat insa. Alaturi de el era si Andrei Toncu, sunetistul. Au fost prieteni foarte buni, se ajutau intre ei. Acum sunt impreuna, acolo, in cer’.

In saptamana in care a murit Cristi, parintii lui erau in concediu la Sinaia. ?n acea perioada au inceput sa aiba tot felul de presimtiri. Profesorul Nemescu povesteste ca intr-o zi, pe cand mancau de pranz, la radio canta Teo Peter melodia ‘Singur in noapte’. Ambii soti s-au privit unul pe celalalt pentru o clipa. Ceva din adancurile lor urla mut, ca o alarma prevestitoare, iar inimile bateau nebuneste, de parca urma sa se intample o nenorocire. Atunci a sunat telefonul. Era Cristi. Voia sa stie unde se afla un oarecare obiect de care avea nevoie. ‘Tocmai ne gandeam ce moarte naprasnica a avut bietul Teo Peter si ca acela care l-a ucis a scapat nepedepsit. Ce durere trebuie sa fi fost pe ai lui! Nici prin cap nu ne trecea ca peste cateva zile vom trai si noi astfel de clipe cumplite’, marturiseste mama lui Cristi. ?nainte cu cateva ore de tragicul accident, in timp ce se plimba alaturi de sotul ei, Erica Nemescu a avut un sentiment ciudat si, fara sa-si explice de ce, i-a spus acestuia urmatoarele cuvinte: ‘Noi n-o sa avem parte de copilul asta, n-o sa ne bucuram de el. El nu va trai mult’.

Speriat, tatal lui Cristi a privit-o grav si chiar s-a suparat. ‘Nu pricepeam de ce vorbeste asa, ce a facut-o sa spuna cuvintele acelea, care m-au infiorat. Am fost surprins, dar sotia mea nu a putut sa-mi explice ce s-a intamplat cu ea. Abia dupa ce am pus cap la cap toate – intamplarea cu Teo Peter, care canta „Singur in noapte”, premonitia Ericai, pana si accidentul minor pe care l-a avut Cristi cu bicicleta, cu un an in urma, chiar acolo, pe Stirbei Voda, aproape de locul fatal – am realizat ca… nu au fost fara sens. Prevesteau nenorocirea’.

„In clasa a treia mi-a spus: ‘Mama, eu o sa fac filme'”

Singurul lungmetraj al tanarului regizor, filmul pe care aproape il finalizase impreuna cu prietenul sau, Andrei, ‘California dreamin’, a fost selectionat sa participe la Festivalul de la Cannes, cu mari sanse de a fi premiat. Cine a fost Cristian Nemescu, cum a ajuns regizor, ce s-a intamplat in ajunul tragediei, am aflat de la parintii sai, pe care reporterii Libertatii i-au vizitat in seara zilei de 24 mai, exact la noua luni de la moartea fiului lor, pe cand se pregateau sa aprinda o candela.

‘A fost un copil bun, modest, sincer, discret, nobil, o minune venita de la Dumnezeu’, ne spune tatal lui Cristian, profesorul Octavian Nemescu. ‘Credeam ca voi muri eu inaintea lui, dar n-a fost asa. Mi-as fi dorit asta.

Dar soarta a decis altceva’.

Cand vorbeste despre baiatul lui, despre visele si proiectele lui, tatal, profesor de compozitie la Conservator, in varsta de 67 de ani, coboara vocea ca atunci cand intra intr-o biserica. Nu mai stie cum sa-si linisteasca degetele lungi, prietene cu clapele pianului. Le ascunde in pumn si glasul i se frange intr-un suspin greu ca pamantul care-l astupa acum pe Cristi. Mama, Erica, isi aminteste, cu ochii uzi, cum era fiul ei in copilarie. Zambeste, dar tristetea nesfarsita de pe chipul ei anuleaza intentia.

‘Era introvertit, timid si sensibil. Ii placea sa picteze. Avea o memorie extraordinara, o personalitate puternica si spirit de observatie. Nu era un copil cu care sa faci tu ce vrei cu el. Era altfel. ?l luam cu mine la serviciu, lucram ca inginer de sunet la Animafilm. Toata ziua statea si se uita cum se fac filmele de animatie cu papusi, il fascinau. Avea vreo sapte ani. ?n clasa a treia mi-a spus: „Mama, eu o sa fac filme”. Stia ce vrea.’

„Astept sa intre in casa”

In ziua in care s-a petrecut accidentul, sotii Nemescu urcau pe muntele Furnica. N-au stiut nimic pana seara, cand un coleg de-al lui Cristi i-a sunat. Acesta n-a avut puterea sa le spuna ca murise. I-a chemat doar la Bucuresti, la Spitalul Universitar. ‘Cand am intrat pe usa spitalului si ne-au intampinat medicii, inainte sa ne vorbeasca, am stiut ca baiatul meu a murit. Durerea e prea mare. Si revolta. Ideea ca acesti copii nevinovati, Cristi, Andrei si soferul de taxi Radu, au fost striviti ca niste gandaci de unul care venea din discoteca imi seaca sufletul. Am auzit ca individul se lua la intrecere cu alta masina in momentul in care a facut accidentul’. De atunci, parintii lui Cristi, ca si rudele celorlalti doi tineri ucisi in absurdul accident, nu si-au mai gasit linistea. ‘Moartea e un fel de trezire, sufletul e singurul care traieste, ar fi prea absurd ca viata sa se termine o data cu moartea, ofteaza Octavian Nemescu. Eu traiesc cu speranta ca-l voi revedea odata, ca-l voi imbratisa, asa cum faceam adeseori. Uneori ii simt prezenta, il stiu aproape de mine, ii simt mirosul. Copilul meu drag si bun! Astept sa intre in casa si sa-mi spuna: „Ce faci, tata?”‘ .

Premiile lui Cristian

Cristian Daniel Nemescu s-a nascut la Bucuresti, pe 31 martie 1979. A realizat filme de scurt si mediu metraj, printre care: ‘Mihai si Cristina’, ‘Mecano’, ‘Kitchitoarele’, ‘La bloc oamenii mor dupa muzica’.

Cu ‘Poveste la scara C’ si ‘Marilena de la P7’ a participat la numeroase festivaluri internationale.

De-a lungul scurtei sale cariere regizorale, care se anunta fulminanta, a castigat peste 20 de premii, printre care Marele Premiu la ‘NYU International Student Film Festival’ din New York, Premiul Special al Juriului la ‘Bruxelles Short Film Festival’ din Belgia, ‘Public?Ts Choice’ la ‘Milano Film Festival’ din Italia, Premiul Publicului l ‘Internationale Grenzland Filmtage Festival’ din Germania.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News