Gabriel Dinu, bucureșteanul care face artă din fierul vechi găsit pe stradă. De la copilul-străzii care spăla parbrize la artistul din garaj

La parterul blocurilor de pe strada Delinești, foarte aproape de Școala 169, la adăpostul umbrei, sunt aliniate mai multe garaje. Pe la ora zece, deja încep să se deschidă ușile de lemn și din tocul lor poți vedea bărbații meșterind. 

Aceste garaje construite în comunism nu mai sunt spațiu pentru parcat mașina, ci mai degrabă depozite pentru obiecte de-o viață, cămară sau pur și simplu, un loc unde să pleci de acasă când nu ai unde merge. 

Gabriel Dinu are două garaje, unul lângă altul, transformate în ateliere. 

După ce se naște ideea, toate obiectele inutile se înfrățesc în obiecte noi și primesc o nouă viață. 

Cum să faci artă, piesă cu piesă

Câteva chitare din fier, meșteșugite la micron, sau cel puțin așa par, sunt aliniate ca la expoziție. Lângă ele, mai multe ceasuri, o siluetă de femeie sudată bucată cu bucată. „Ăsta l-am cumpărat din târg, în februarie, era frig afară și îmi era frig, mergeam ghemuit așa și am zis să fac o temă. Și Frigurilă îi zice”, arată Gabriel Dinu către un ceas cu trup zgribulit de om. 

O bucată de fier cu emoție. Prima dată și-a dat seama că din mâinile lui pot ieși minuni după ce a făcut un grătar dintr-un butoi. O amintire frivolă, măruntă din care a pornit o pasiune de suflet.

Recomandări

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

Apoi, bărbatul a transformat două hard-diskuri în motociclete. Și treptat a început să adune piesă cu piesă, șuruburi și fierătanii pe care nimeni nu le mai voia și să le transforme, să le recicleze. 

Are și trei service-uri care îi dau piese de mașini pe care altfel le-ar arunca și în fiecare final de săptămână umblă pe la târguri de vechituri. „Uite, ăsta l-am cumpărat din târg cu 25 de lei. Am văzut pe net că îi zice vascozimetru, determină vâscozitatea. Eu vreau să-l transform, să îl fac roboțel și combin piesele. Mă cam doare inima să-l vând, deși când am văzut cât costă pe net mi-a picat fața”. 

Analizăm împreună piesa care arată ca un pahar din sticlă. „Am zis ăsta să fie spatele și o să-i bag lichid verde și roșu, deja am cumpărat antigel. Și pe aici pe undeva o să vină capul și aici brațe cu rulmenți, toate nebuniile”, își explică proiectul artistic. Cu entuziasmul unui copil, ar putea vorbi ore în șir despre fiecare capăt de sârmă din atelier. 

Recomandări

România, între țările care vor pierde zile de vreme confortabilă în următorii ani. Balcanii, zona cea mai afectată din Europa de schimbările climatice

A vândut ziare pe stradă și a spălat parbrize

Bucureșteanul este tâmplar de meserie, dar dintotdeauna i-a plăcut să meșterească orice, încă de la șapte ani când bunica lui l-a învățat să coasă la mașină. A lucrat și pe șantier ca necalificat și la uzina de marmură încă de copil. A avut o familie săracă, așa că a trebuit de mic să se descurce. De prea mic. 

„De la șapte ani cerșeam pe la Scânteia ziare, primeam vreo zece și mergeam să le vând. Eram mai mulți copii vagabonzi, copiii-străzii. Era prin ’85-’86. Era la modă să plecăm de acasă. Mai ales după Revoluție, libertate totală, parcă eram scăpați din junglă. Prin ’91 am început să ștergem parbrize. Noi văzusem filmul cu Ice-T și acolo erau unii care ștergeau geamuri și am zis să ștergem și noi geamuri în România”, își amintește Gabriel. 

Din spălatul parbrizelor a strâns bani de-o garsonieră, dar nimeni nu l-a îndrumat să investească în ceva trainic. 

Recomandări

Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate a UE: „Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă”

Viața pe străzi era una dură. Copiii erau jefuiți și bătuți de alții mai mari, erau bătuți și de polițiști până ajungeau la spital. „M-au bătut la poliție la palmă și la tălpi de ne-a rupt. Și acum îl țin minte pe polițistul ăla, Șomoiagă îl chema. A bătut toată Rahova, era un comunist. Te bătea din orice. Când îl vedeau oamenii pe stradă, fugeau ca potârnichile. Amenința copiii cu arma”, își amintește bărbatul despre un București al violenței și fărădelegii. 

A fost un copil-problemă care s-a cumințit în armată

Nu împlinise zece ani când a ajuns la școala de corecție Văcărești, pentru că alții mai mari au spart niște boxe de bloc și au primit și el și fratele lui din captură: câteva borcane de murături. N-o să uite în veci acele săptămâni petrecute printre „copiii-infractori”. „Exact ca la Auschwitz, ne-au tuns, ne-au dezbrăcat și ne-au spălat și au aruncat cu var pe noi. Acolo ne puneau îngrijitorii să ne batem între noi. Se făcea cerc în curte și ne alegeau cine cu cine se bate. A fost îngrozitor”, povestește Gabriel. 

De la distanța unei vieți liniștite de familie, Gabriel privește cu înțelegere către copilul-teribil care a fost. Erau alte vremuri, bune de pus în cărți, niciodată de retrăit. 

Armata ”de pe vremuri”

L-a cumințit armata, cu disciplina și regulile ei. După liberarea din armată a sărit dintr-un loc de muncă în altul. A învățat la locul de muncă tâmplărie. Și asta a făcut până azi cu pasiune. Un copil căruia i se proiecta doar școli de corecție și poate pușcărie se poate mândri astăzi că este un tată și un soț responsabil, cu o familie frumoasă și cu o pasiune de pus în galeriile de artă.  

Ne întoarcem în zilele noastre și cercetăm alte cotloane ale garajului. Ne oprim privirea pe chitarele buchisite cu sute de șuruburi, fierătanii, subansambluri. 

Îmbrăcat de 30 de lei, dar a cheltuit aproape 12.000 de lei pe obiectele pasiunii

„La o chitară am lucrat peste 65 de ore numai asamblarea. Muncă multă este și pe lângă, până te apuci de puzzle. Trebuie să cauți piesele, să le cureți, să găsești ce-ți lipsește. N-ai vrea să știi câte perii de sârmă tocesc! Uite, sunt îmbrăcat de 30 de lei, dar am cheltuit aproape 120 de milioane de lei vechi pentru a realiza obiectele din colecția mea”, mai spune artistul. 

Pasiunea pentru jocurile cu împușcături de pe internet îi aduce și multe idei. Vede lucruri pe net și le pune în practică. Dar din momentul în care aliniază fierătaniile, parcă urcă singure în șablonul piesei, lucrurile se leagă. 

A făcut și o armă decorativă inspirată de Counter Strike, pe care a vându-o unui soldat român în Irak care nu a mai vrut să plece din atelier fără achiziție. A fost prima sa vânzare.

Acum pregătește o platformă online unde să-și arate creațiile și pregătește o expoziție în colaborare cu centrul cultural al Sectorului 6. Și într-o zi, poate va scrie și o carte. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro