Florin Adrian Azoiței nu a putut suporta faptul că iubita sa a decis să rupă relația lor amoroasă. Orbit de gelozie, tânărul din Techirghiol, în vârstă de 33 de ani, a pus la cale un plan de răzbunare. Ar fi amenințat-o pe cea pe care susține că o iubește că va publica mai multe filmulețe compromițătoare. Individul a cerut, în schimb, suma de 8.000 de euro pentru a nu face publice imaginile în care întrețineau relații sexuale, scrie Replica.

Femeia, în vârstă de 29 de ani, a depus, marți, o plângere la Poliție împotriva fostului iubit.

„În urma cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de șantaj și violare a vieții private, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al I.P.J. Constanța l-au identificat pe Florin Adrian Azoiței, în vârstă de 33 de ani, din orașul Techirghiol, bănuit de comiterea faptelor”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.

Oamenii legii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, l-au prins în flagrant pe bărbat, în apropierea Gării din Constanța.

Florin Adrian Azoiței a fost reținut, iar, vineri, urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


Citește și Începe Loteria Vizelor 2019. Reguli noi introduse de autoritățile din SUA


 

La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
PARTENERI - GSP.RO
La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului
Telekomsport
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului