4147-180407-31salmansimonica.jpg

Celebrul scriitor de origine indiană, Salman Rushdie, care în 1989 a fost condamnat la moarte, în Iran, după ce a publicat “Versetele satanice”, roman socotit în acea parte a lumii a fi o blasfemie la adresa islamului, a fost unul dintre invitaţii speciali ai Monicăi Bîrlădeanu la premiera filmului “Francesca”. Lansarea peliculei a avut loc joi, la Festivalul de Film de la Veneţia, Italia.

Autorul a venit la premiera filmului

“Avem o mulţime de prieteni comuni. Ne ştim de câţiva ani”, ne-a explicat actriţa. Cu Salman Rushdie 4147-180416-31bobby.jpgam stat de vorbă la scurt timp după după vizionarea filmului. “Mi-a plăcut mult. Mai ales de Monica. Ea “ţine” filmul acesta. Totul se învârte în jurul ei. Aş fi fost tare trist dacă nu mi-ar fi plăcut “Francesca”, pentru că ştiam cât de mult ţine Monica la acest film”, mi-a mărturisit, încântat, scriitorul, răsplătindu-mi aşteptarea cu privirea lui specială, caldă, plecată de sub sprâncenele ciudat arcuite.

Rushdie mi-a povestit că o consideră pe actriţă prietena lui: “Avem atâţia amici comuni. Eu am ajuns să cunosc, prin ea, o mulţime de români. Inclusiv pe “regina sprâncenelor”, Anastasia Soare”. N-am rezistat provocării şi am încercat o glumă pe care Salman, spre uşurarea mea, a gustat-o.

4147-180414-31picture069.jpg“Regina sprâncenelor? Păi de ce aţi avut nevoie de ea?”, am întrebat râzând cam în acelaşi timp în care scriitorul mi-a răspuns că nu s-a lăsat pensat de Anastasia, ci doar a întâlnit- o. L-am întrebat abrupt cum e să trăiască aşa, ştiind că moartea i-a fost parafată în Iran. “Ei, asta e o poveste atât de veche! Nu mi se poate întâmpla nimic câtă vreme nu mă duc acolo… Şi n-am de ce să merg în Iran. Am mai fost…”.

A fost însoţit de o frumoasă mulatră

În timpul premierei, dar şi la cocktail-ul de după, Salman Rushdie a petrecut mult timp în compania unei frumoase mulatre, cu care a venit la ceremonia de la Veneţia. Exotica amică a scriitorului, pe numele ei Carolann Javicoli, ne-a mărturisit că e o bună prietenă a autorului.

4147-180417-31salmansssssssssssssssssmonica.jpgPe capul lui s-a pus o recompensă de 2,8 milioane $

Salman Rushdie s-a născut în 1947, în India, şi a plecat în Anglia când avea 13 ani. În februarie 1989, printr-un decret al ayatolahului Khomeini (n.r. – liderul religios al iranienilor), Salman Rushdie a fost condamnat la moarte, în Iran, din pricina romanului său, “Versetele satanice”.

Autorul a stat ascuns zece ani, deşi guvernul iranian anunţase că nu susţine, dar nici nu are cum să împiedice decizia ayatolahului care, practic, le ordona musulmanilor să-l ucidă pe Rushdie. De altfel, în 1999, pe capul scriitorului s-a pus o recompensă de 2,8 milioane de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.