Ce este „securitatea indivizibilă”, conceptul care stă la baza tensiunilor Rusia-NATO, și de ce este ea dificil de obținut
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Prevederea conținută de mai multe tratate din ultimele decenii, care avea rolul de a relaxa relațiile dintre est și vest, este folosită acum de Moscova pentru a justifica mobilizarea militară masivă de la granițele Ucrainei. Problema este că fiecare interpretează diferit această prevedere, arată o analiză a Financial Times.
Nemulțumirea lui Vladimir Putin față de Occident și de extinderea NATO se agață de o prevedere veche de mai multe decenii care, potrivit Rusiei, s-ar afla în pericol: „securitatea indivizibilă”.
Conceptul stabilește practic că securitatea unui stat este inseparabilă de securitatea altor state din regiune. Convingerea lui Putin că strategia NATO în regiune pune acest principiu în pericol reprezintă justificarea pentru mobilizarea militară de la granița Ucrainei.
Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a repetat această nemulțumire săptămâna trecută, când a criticat iar Occidentul, după ce serviciile de informații americane au avertizat că Rusia ar fabrica un pretext pentru a invada Ucraina.
„Rusia este serios îngrijorată de creșterea tensiunilor politico-militare în imediata vecinătate a granițelor sale vestice”, a spus Lavrov.
„Au existat diferențe în înțelegerea principiului securității egale și indivizibile care este fundamentală pentru toată securitatea europeană”, a adăugat oficialul.
Unii observatori spun că declarațiile Moscovei ar putea fi doar o modalitate de a câștiga timp pentru a-și pregăti strategia militară.
„Este un mesaj menit să distragă atenția și să divizeze”, explică pentru Financial Times Mathieu Boulègue, cercetător la Chatham House, un think-tank din Londra.
Cum s-a născut ideea
Apărută inițial în timpul Războiului Rece, formula „securității indivizibile în Europa” a fost inclusă în Acordurile de la Helsinki din 1975, care stabileau un set de reguli pentru interacțiunea celor două blocuri, NATO și Pactul de la Varșovia, compus din URSS și statele-satelit.
Dar disoluția URSS a schimbat lucrurile, foștii sateliți sovietici simțindu-se evident liberi să își aleagă propriile alianțe de securitate.
Carta de la Paris pentru o nouă Europă, semnată în 1990, a stabilit și ea că „securitatea este indivizibilă, iar securitatea fiecărui participant este legată inseparabil de cea a celorlalți”.
Summiturile OSCE din Istanbul, din 1999 și Astana, din 2010, au repetat importanța acestui concept, cu mențiunea că securitatea nu poate fi asigurată „în dauna” securității altor state.
Dar ambele summituri au reiterat, de asemenea, că niciun stat sau grup de stat „nu poate considera vreo parte a zonei acoperite de OSCE drept sfera sa de influență”.
Actul fondator al relației NATO-Rusia din 1997, care își propunea să construiască încrederea reciprocă, recunoștea și el conceptul și promitea că în mediul de securitate curent și cel previzibil, Alianța nu va instala baze permanente în noile state membre.
De notat, în același timp, că în preambulul actului se stabilea totodată că NATO și Rusia nu se consideră adversari.
Dar lucrurile au evoluat, iar acum există „o realitate complet diferită”, explică pentru Financial Times Samuel Charap, expert la Rand Corporation, un think-tank din Washington.
Sub Putin, Rusia a căutat să își creeze o sferă de influență, lansând un război împotriva Georgiei în 2008 și anexând Crimeea în 2014.
NATO s-a extins, incluzând foștii sateliți sovietici, unde a și plasat baze.
Ce înseamnă securitatea indivizibilă
Analiștii explică conceptul spunând că securitatea fiecărui stat din regiune este legată de securitatea oricărui alt stat. Problema este că conceptul lasă loc de interpretare.
Chiar și în perioada relativ prooccidentală din timpul lui Boris Elțîn, din 1991-1999, Moscova considera că securitatea indivizibilă înseamnă că Rusia va fi implicată în deciziile de securitate ale Europei, spune Charap.
Rusia spunea, practic, că orice extindere a NATO care afectează „interesele de securitate” ale Rusiei trebuie făcută doar cu acceptul Moscovei, în caz contrar, Rusia urmând să ia măsuri pentru a preveni astfel de planuri, explică expertul.
În contrast cu această filosofie, foștii sateliți sovietici eliberați au văzut conceptul ca pe o exprimare a dreptului lor suveran de a lua propriile decizii de securitate, inclusiv aderarea la NATO sau UE, mai spune Charap.
Această diferență de interpretare se află la baza revendicărilor Rusiei. Cu alte cuvinte, explică Andrei Baklițki, cercetător la Institutul de Stat al Moscovei pentru Relații Internaționale, Kremlinul spune că i-a fost promisă securitatea indivizibilă, dar nu a primit-o.
Dar potrivit lui Charap, acesta este un argument înșelător. Din punctul de vedere al Moscovei, principiul care cere să nu îți crești securitatea în dauna altora trebuie impus doar când un fost satelit sovietic aderă la NATO, dar nu „când mobilizezi 100.000 de militari la graniță”, observă expertul.
Ce urmează?
Rusia și-a prezentat revendicările încă de anul trecut, solicitând practic un veto în privința deciziilor de securitate din Europa, inclusiv blocarea aderării Ucrainei și a altor state la NATO.
Răspunsurile SUA și NATO au respins însă aceste revendicări majore, oferind în schimb alte concesii.
SUA, în mod special, au anunțat că sunt pregătite să discute despre securitatea indivizibilă și despre interpretările divergente ale acestui concept.
Washingtonul a oferit de asemenea un mecanism prin care Rusia să poată verifica și că sistemele scutului antirachetă din România și Polonia nu sunt echipate cu rachete Tomahawk - în schimbul unor măsuri de transparență reciproce din partea Moscovei.
Putin nu a răspuns în mod direct, dar a spus totuși că Occidentul a ignorat solicitările Moscovei. Miercuri, ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a spus și el că „nu există mari beneficii legate de vizitarea sitului” bazei de la Deveselu.
„Occidentul a fost nevoit să ofere un răspuns, așa că a prezentat un document atent elaborat, cu multe referiri la trecut, pentru a încerca să trimită un mesaj Kremlinului fără să ofere însă ceva nou”, explică Boulègue, expertul Chatham House din Londra.
„A fost un exercițiu de ambiguitate strategică”, adaugă el.
Discuțiile diplomatice au continuat, iar președintele Emmanuel Macron a fost deja la Moscova, unde a purtat lungi tratative cu Vladimir Putin, fără un rezultat clar pentru moment.
Cancelarul Olaf Scholz va ajunge și el la Kremlin săptămâna viitoare.
Între timp însă, ambiguitatea semnificației conceptului de securitate indivizibilă rămâne, iar asta face dificilă ajungerea la un compromis.
„Problema este”, spune Boulègue, „că nu putem ști ce anume ar putea însemna succesul (tratativelor) pentru Rusia sau pentru Occident”.
