Ce este conducerea defensivă. Ce presupun cursurile de conducere defensivă

Comentează
Arhiva foto

Recent, în România a fost promulgată o lege care prevede, printre altele, obligativitatea susținerii unor cursuri de conducere defensivă  în cadrul pregătirii teoretice şi practice de către persoanele care doresc să obţină permisul de conducere, dar şi pentru cei al căror permis a fost suspendat.

Ce este conducerea defensivă și ce învață șoferii la cursurile de conducere defensivă, aflați în articolul următor.

Ce este conducerea defensivă

Conducerea defensivă reprezintă conducerea unui automobil într-o manieră preventivă care permite le conducătorilor auto să deprindă anumite tehnici prin care reușesc să prevină producerea de accidente rutiere și să anticipeze pericolele iminente din trafic.

Cu alte cuvinte, conducerea defensivă reprezintă un stil de condus în siguranță prin care șoferii ajung să conștientizeze și să identifice riscurile existente în trafic și să prevină diverse situații neașteptate.

Conducerea defensivă se referă la acei șoferi care pun pe primul loc siguranța rutieră atunci când se urcă la volan pentru a nu-și pune în pericol viața lor și a celor din jurul lor, indiferent de condițiile de drum, de vreme sau de acțiunile celorlalți participanți la trafic.

Una dintre componentele principale ale conducerii defensive este respectarea regulilor de bază în trafic, și anume conducerea cu respectarea vitezei legale și a indicatoarelor rutiere astfel încât să nu-i pui în pericol pe ceilalți șoferi și mașinile acestora.

În ce constau cursurile de conducere defensivă

Cursurile de conducere defensivă reprezintă acea pregătire specială a șoferilor în decursul căreia se pune accent pe un condus preventiv, în care învață să utilizeze automobilul corect și în siguranță, aspect pe care intructorii de la școlile de șoferi omit să-l facă.

Aceste cursuri oferă conducătorilor auto atât suport teoretic, cât și practic pentru perfecționarea stilului de condus.

Cursanții deprind un comportament adecvat la volan prin care învață să se informeze cu privire la comportamentul mașinilor în diverse situații-limită și prin care trebuie să acționeze și/sau să reacționeze în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere.

Partea teoretică a cursurilor de conducere defensivă

Printre primele aspecte abordate în timpul orelor de pregătire se învață care este poziţia corectă a șoferului și modul în care se țin și se mișcă mâinile pe volan. Acestea sunt esențiale pentru controlul maşinii care derapează sau execută testul elaborat de frânare în viraj pe o suprafață de rulare cu aderenţă scăzută.

De asemenea, o altă temă o reprezintă aderenţa şi felul în care aceasta influenţează comportamentul unui autovehicul. La acest capitol sunt dezbătute accelerarea, frânarea şi, în final, controlul asupra maşinii în cazul în care aceasta derapează.

Sunt deprinse metode pentru a ieşi din acest impas şi se învață importanţa sistemelor de siguranţă, atât cele pasive, cât şi cele active.

Sunt explicate tehnicile de conducere defensivă și abilităţile unui stil de condus economic, eficient şi sigur. Aici se deprinde felul în care trebuie să înveți să te folosești de comunicare, de vizibilitate și să anticipezi pericolul respectând, spre exemplu, regula celor două secunde.

Toate acestea sunt prezentate în paralel cu efectele negative ale nerespectării lor, și anume accidentele.

Partea practică a cursurilor de conducere defensivă

După partea teoretică urmează, evident, punerea în practică a tot ceea ce ai învățat. Astfel, cursanții fac cunoștință cu simulatoarele auto unde experimentează diverse situații-limită și învață să părăsească un automobil răsturnat fără să-și agraveze starea în caz că sunt răniți.

Se experimentează, de asemenea, frânarea cu și fără sistemul ABS, pe uscat și pe suprafață alunecoasă, iar cursanții învață ce înseamnă o frânare corectă, o frânare necorespunzătoare, precum și distanța de frânare.

Totodată, se mai învață frânarea în condiții de aderență neuniformă, adică acea situație în care roțile mașinii de pe aceeași parte se află pe o suprafață neaderentă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!