‘Din profesoara, m-am facut infirmiera’

Diferenta este de 800 euro net in favoarea tarii occidentale. Altfel spus, diferenta dintre retribuirea unei munci necalificate in Germania fata de munca de profesor de liceu in Romania. Tot mai multi tineri prefera “munca de jos” intr-o tara straina, dupa ce s-au chinuit ani la rand sa termine una sau mai multe facultati in Romania. Iulia Heberer, din Gheorgheni, este unul dintre ei.

Iulia Heberer are 33 de ani si a plecat pentru prima data in Germania acum sase ani. Dupa doi ani de zile, timp in care a sustinut mai multe interviuri la Ministerul Muncii in Bucuresti, a reusit sa obtina un contract de munca in Germania, pe o durata de 18 luni. La fel ca multi alti romani, Iulia a plecat in Germania cu gandul de a strange bani pentru cumpararea unei locuinte la intoarcerea in Romania. Ideea i-a venit dupa ce o fosta colega de liceu care a lucrat in Germania i-a povestit despre cat poti castiga ca muncitor necalificat intr-o tara straina.

Iulia a terminat liceul sanitar si Facultatea de limbi straine. A lucrat intai ca asistenta medicala la un sanatoriu de recuperare, apoi ca profesor la un liceu. Salariul mic si dorinta de a se descurca singura, fara ajutorul familiei, au facut-o in cele din urma sa se hotarasca sa plece. Dupa ce a reusit sa obtina un contract de munca in Germania, s-a suit in primul autocar, in ciuda protestelor vehemente ale parintilor. Plina de entuziasm a ajuns in gara din Frankfurt dupa un drum infernal, ce a durat mai bine de 23 de ore. Cu doua geamantane grele, pe care abia le tara dupa ea, a ajuns intr-un final in orasul Bad Soden, localitate in care se afla azilul de batrani unde urma sa munceasca. In contract se preciza clar ca trebuia sa ajunga vineri seara. A ajuns, dar a fost la un pas sa doarma pe o banca pana luni. Motivul? Directorul azilului plecase deja acasa.

“Primele saptamani petrecute in Germania au fost  extrem de dure. Desi am ajuns la timp, directorul azilului plecase deja acasa si nimeni nu a putut sa imi spuna ce sa fac. M-am asezat pe o banca, avand geamantanele langa mine si ma gandeam cu groaza la faptul ca urma sa dorm afara, ca un caine. Norocul meu a fost ca au trecut pe acolo doua fete care si-au dat seama ca sunt o noua venita. Surpriza a fost si mai mare cand am realizat ca ele erau tot romance venite cu contract de munca. M-au luat si m-au cazat la ele in camera. Tot ele mi-au explicat cum stau treburile pe acolo, ce trebuie sa fac luni, cand incep munca. M-au invatat unde trebuia sa anunt sosirea mea, la primarie, la banca, la casa de sanatate si toate actele ce trebuiau intocmite. Totul mi se parea atat de incalcit incat eram gata sa renunt. Incet-incet insa, am inceput sa ma obisnuiesc, iar faptul ca in azil mai munceau si alti romani mi-a dat curaj”, ne-a declarat Iulia.

Primul contact cu munca pe care urma sa o faca in urmatoarele 18 luni a fost pentru Iulia un soc enorm. Trebuia efectiv sa aiba grija de batrani, prin grija intelegand spalat, dat de mancare, imbracat, barbierit, clatit proteze, schimbat pampersi, facut paturi – deci, cam tot ce face o infirmiera pe la noi in spital. “Munca era foarte grea, trebuia sa tragi tare in fiecare zi ca sa fii pe placul sefilor. Dupa o zi de munca efectiv cadeai lat de oboseala. Singurul gand care te imbarbata era salariul. Castigam cam 1.100 de euro pe luna. Diferenta dintre traiul de aici si cel din Romania consta in faptul ca in Germania ai mai putin stres in viata de zi cu zi si nu traiesti cu frica unui loc de munca”, ne mai povesteste Iulia.

Potrivit celor spuse de ea, romanii care munceau in azil erau cazati in camerele cele mai proaste, cu peretii plini de igrasie si cu baie la comun. Dar nimeni nu se plangea, toti lucrau si se ajutau intre ei; se incurajau reciproc. “In azil lucra o amestecatura de natii – greci, turci, africani si asa mai departe -, insa noi, romanii, eram cei mai descurcareti. Ne sprijineam la greu si rezistam astfel pana la capat. De altfel, din randul altor etnii mai mult de 30% renunta la contract in primele saptamani de munca, atunci cand vad cat e de greu. Romanii insa nu au renuntat niciodata”, ne-a declarat mandra Iulia.

“Usor-usor, cele 18 luni de contract se apropiau de sfarsit. Intamplarea a facut sa ma casatoresc aici, desi eu eram ferm convinsa ca nu ma voi adapta niciodata in tara asta. Cu ajutorul lui Mario (sotul meu) am reusit sa-i inteleg mai bine si sa ma obisnuiesc cu traiul de aici. Am ramas sa muncesc in continuare in azil si dupa casatorie, iar la scurt timp am avansat pe postul de sefa a doua sectii de lucru. Am avut la randul meu si romani pe sectiile mele si i-am ajutat cu drag si cat am putut de mult. Am incercat sa le fac viata mai usoara si pot sa va spun ca am ramas in relatii de prietenie cu toti”, spune Iulia.

„Am devenit un ghid al romanilor din Germania”

Ii este tare dor de tara, de familie si prieteni si de cate ori are ocazia vine in Romania, fie si numai pentru cateva zile. “Dorul de tara si familie e cel mai greu de suportat atunci cand esti pe alte meleaguri. Indiferent de cat de bine te-ai integra, pentru ei (germanii) ramai tot un strain. De aceea, ori de cate ori am ocazia sa ajut un roman ajuns aici, o fac fara sa ezit, pentru ca eu stiu ce inseamna sa-ti lasi familia acasa, in speranta ca le vei putea oferi un trai mai bun”, isi incheie Iulia povestea.

In urma cu sase ani, cand a ajuns in Germania, Iulia Heberer a inceput sa lucreze la caminul de batrani din orasul Bad Soden. La inceput i-a fost atat de greu, incat la sfarsitul unei zile de munca “pica” rupta de oboseala. Dintr-o simpla infirmiera, in cativa ani a fost avansata in postul de sefa peste doua sectii de lucru. Desi ii ingrijeste pe toti batranii cu aceeasi dragoste, are pacientii ei preferati.

Urmărește-ne pe Google News