Decizie majoră în USR în legătură cu Dominic Fritz, după decizia CCR care îi poate lua mandatul de primar în Timișoara

 2 comentarii

Comitetul Politic al USR a decis miercuri, 19 august, în unanimitate, susținerea lui Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului, la două zile după decizia CCR care îl poate lăsa fără mandatul de primar în Timișoara.

Rezoluția a primit 151 de voturi, adică toți cei prezenți s-au declarat de partea lui Fritz.

„Comitetul Politic al USR a reconfirmat astăzi, prin vot, în unanimitate (151 de membri ai CP prezenți), sprijinul politic pentru Dominic Fritz în funcția de președinte al USR. USR reafirmă fără echivoc sprijinul politic pentru Dominic Fritz ca președinte al partidului. USR a fost și va rămâne în opoziție totală față de orice încercare de capturare a instituțiilor democratice ale statului român și față de orice folosire a acestora în interes politic”, a transmis partidul într-un comunicat.

„Decizia luată de majoritatea PSD din Curtea Constituțională a României, instituția care ar trebui să protejeze legea fundamentală și drepturile cetățenilor, nu poate schimba nici votul timișorenilor și nici opțiunea membrilor USR, exprimată prin vot direct, pentru Dominic Fritz. Dimpotrivă, în fața acestui atac, USR este mai unit și mai determinat ca niciodată să apere democrația, statul de drept și votul cetățenilor”, mai scrie în comunicat.

„Principiul constituțional potrivit căruia o lege nu poate produce efecte pentru trecut este una dintre garanțiile esențiale care îi protejează pe cetățeni de abuzurile statului. Încălcarea acestui principiu creează un precedent extrem de periculos: dacă regulile pot fi schimbate retroactiv pentru a lovi un adversar politic, atunci niciun cetățean nu mai poate avea garanția că este protejat în fața arbitrariului puterii”, a mai transmis USR.

Și Fritz a afirmat, pe Facebook, cu trimitere la PSD: „Mafia sistemului a crezut că legea anti-Fritz/anti-Timișoara ne va dezbina. S-au înșelat. Mulțumesc celor peste 150 colegi care în Comitetul Politic al USR de azi mi-au dat un vot unanim de încredere. Mulțumesc și tuturor celor care se mobilizează zilele acestea pentru statul de drept în România, dincolo de apartenențe politice. Rămâne cum am stabilit: nu mor caii când vor câinii”.

Deputatul Ionuț Moșteanu a fost cel care a anunțat ziua precedentă că s-a decis convocarea Biroului Politic care să confirme susținerea președintelui USR. „Nu ne face nimeni ordine în partid, nu ne e frică de nimeni, nu ne pot intimida, avem o singură datorie - față de oamenii care și-au pus încrederea în noi”, a scris Ionuț Moșteanu pe Facebook. „Metodele securiste nu funcționează cu noi. Am încredere în curajul și spiritul de echipă al colegilor mei. Au arătat întotdeauna că sunt de partea binelui, a corectitudinii și a adevărului”, a adăugat el.

Reamintim însă că fosta președintă a USR din perioada 2024-2025, Elena Lasconi, a fost trădată anul trecut chiar de Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu. Aceștia au întors armele contra propriei șefe și au preluat partidul cu o lună înaintea alegerilor din mai 2025 ca să îl susțină pe Nicușor Dan, care avea să devină președintele României, deși Lasconi era candidata partidului.

Apoi, Fritz a devenit președintele USR în iunie 2025, iar Moșteanu a devenit ministrul USR al Apărării, funcție din care a demisionat în noiembrie 2025, după ce Libertatea a dezvăluit că și-a falsificat primul CV oficial.

Dominic Fritz, aproape să își piardă mandatul de primar în Timișoara după decizia CCR. A avertizat că va merge la CEDO

CCR, condusă de Simina Tănăsescu, s-a pronunțat luni 17 august, pe noua Lege a integrității (ANI), adoptată recent de Parlament. Cea mai controversată prevedere, atacată la CCR de PNL și USR, era aceea că aleșii aflați în funcție își pierd mandatul în 30 de zile dacă au o decizie definitivă de incompatibilitate sau conflict de interese, chiar dacă aceasta este anterioară noii legi. În această situație este Dominic Fritz. Iar CCR a decis că amendamentul PSD, care îl vizează inclusiv pe Fritz, este constituțional.

În urma deciziei CCR, Dominic Fritz își poate pierde mandatul de primar al Timișoarei. Asta pentru că în iunie a pierdut definitiv procesul cu ANI, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit atunci că Fritz este în conflict de interese. Totul depinde acum de președintele Nicușor Dan, care are două posibilități: fie promulgă legea, fie o retrimite Parlamentului pentru modificări.

Decizia Curții Constituționale a venit la trei zile după discuția separată dintre președinta CCR, Simina Tănăsescu, și premierul demis, Ilie Bolojan, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, fără ca această întâlnire să fi fost anunțată public.

Dominic Fritz este primar în Timișoara după alegerile locale din septembrie 2020 și președinte USR din iunie 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Alex9020 20.08.2026, 09:41

    Inca o data scriu ca ieri am fost cenzurat. De ce e mosteanu, un falsificator de diplome inca deputat?

  • Avatar comentarii

    VasileProcopie 21.08.2026, 11:15

    ICCJ completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a emis Decizia 74/2020 publicată în Monitorul Oficial,cu putere de Lege prin care stabilește ca primarii găsiți în conflict de interese își pierd mandatul.Noul amendament la Legea Integrității stabilește data de la care aceștia își pierd mandatul fără a mai da posibilitate prefectului să amâne emiterea Ordinului de constatare. Pierderea mandatului de către primarul găsit în conflict de interese fiind legiferata în urmă cu 6 ani elimină teza retroactivitatii sancțiunii și teza unei noi sancțiuni care nu era prevăzută la data comiterii faptei

ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește