De Andrada Lăutaru,

  • În 2017-2018, medicul a ținut un jurnal pe Facebook despre etapele bolii și ale transformării vieții ei.
  • Intervievată de Libertatea, Elena povestește ce înțelesuri a deslușit în această perioadă: a încetat să muncească non-stop, a pus capăt relațiilor toxice din viața ei și “am învățat să mă bucur când lenevesc dimineața în pat sau îmi hrănesc pisica”.

Elena Cardaș, medic internist la un spital din Botoșani, era trecută de 50 de ani când a început să se simtă tot mai des obosită, sfârșită. S-a gândit că e din cauza puținelor ore de somn pe care și le permitea de ani întregi deja. S-a dus să își facă analizele, la fel de normal cum te duci să faci un vaccin antigripal. Când a primit rezultatele, a intrat într-o stare de panică, își amintește femeia. Era martie 2017.

Când afli, te gândești că o să mori atât de repede, că nici măcar nu o să ai timp să începi un tratament.

Elena Cardaș:

“Toți avem cancerofobie, dar e ceva difuz, ne gândim că nu noi”, spune Elena Cardaș.

În timp ce colegii ei, medici și cei din jur intraseră în starea de negare și îi spuneau că poate nu are nimic, în mintea ei exista un singur gând: că vrea să trăiască. Dar gândul ăsta era prea mic în fața tuturor scenariilor care îi treceau prin cap.

Ca medic, știa că șansele ei de supraviețuire sunt sub 40%, atunci când a aflat că are cancer la sân în stadiul al III-lea. Era martie 2017 și urma cel mai greu an din viața ei.

EXCLUSIV | Orban, despre fotografia controversată: „Era ziua mea, au venit câțiva colegi să-mi facă o surpriză și i-am servit, cum e normal, cu un pahar de ceva”
Recomandări
EXCLUSIV | Orban, despre fotografia controversată: „Era ziua mea, au venit câțiva colegi să-mi facă o surpriză și i-am servit, cum e normal, cu un pahar de ceva”
 

„Nimeni nu îți dă nici o garanție”

S-a trezit singură în fața celei mai mari decizii pe care trebuia să o ia – unde să se trateze?

Medicul Elena Cardaș

“Nimeni nu vrea să recomande pe nimeni, pentru că orice bolnav de cancer poate să meargă bine sau rău. Nimeni nu îți dă nici o garanție, nici nu îți spune pe ce cale să o apuci. Ești tu singur. E modă acum să ceri a doua, a treia opinie medicală. Ce faci când ele se bat cap în cap și tu trebuie să alegi?”, descrie femeia momentele prin care a trecut.

Așa a ales să meargă la un spital din Iași, cel mai aproape de casa ei.

“Eram în patul meu de suferință și mă gândeam că nu am haine de pus în sicriu”, e unul dintre gândurile pe care le-a avut atunci când nu știa dacă o să mai fie.

Pentru că nu știa încotro i se îndreaptă viața, a decis să îi noteze cursul. Așa a făcut un grup pe Facebook, unde și-a adăugat prietenii, și a început să scrie acolo, ca într-un jurnal, care este viața ei cu cancerul. A numit jurnalul “Aproape departe”, pentru că trecutul, prezentul și viitorul au început să fie un singur moment – cel de acum.

Tolo: Ce băgăm în urnă, aia ne iese din frapieră. Poza României în era COVID-19
Recomandări
Tolo: Ce băgăm în urnă, aia ne iese din frapieră. Poza României în era COVID-19
 

Sper să nu mor. Cine spunea că mai binele binelui poate fi dușmanul binelui a avut dreptate. Nu mor eu, dar cred că nici frumoasă ca la 20, nici sănătoasă ca la 30, nici energică ca la 40 și nici înțeleaptă ca la 50 nu mai sunt. (fragment din jurnalul ținut pe Facebook)

“Mă uitam la buletin și mă gândeam că ăsta e ultimul meu buletin, că nu mai apuc să îl schimb”, își amintește acum femeia.

Umorul. Mecanismul de apărare al pacienților

Pe parcursul celor șapte operații de care a avut nevoie, al chimioterapiei și al radioterapiei, moartea a devenit un lucru cu care a învățat să trăiască și în fața căruia a început să râdă.

La mine funcționează regula nici o operație fără complicație. M-am lămurit. Părea floare la ureche, în schimb a fost mai nașpa. Că doar sunt o specială.

cancer la sân

Un studiu publicat în anul 2017 arată că, în ciuda percepției oamenilor, în fața morții, dar fix în fața ei, în acele momente de care ne temem toată viața, devenim mult mai împăcați cu noi. Dovada că apropierea morții e privită altfel decât ne imaginăm poate sugera o reevaluare a marilor temeri ale umanității, arată studiul citat.

Primăria Sector 5 cumpără materiale sanitare și dezinfectanți la suprapreț de la o firmă de publicitate cu zero angajați
Recomandări
Primăria Sector 5 cumpără materiale sanitare și dezinfectanți la suprapreț de la o firmă de publicitate cu zero angajați
 

Cancerul de sân e cel mai frecvent cancer. E atât de frecvent încât dacă ar fi fosforescent, am trăi ca printre licurici.

Un studiu realizat în anul 2018 arată că 720.000 de români (4,4%) au fost diagnosticați cu cancer, la un moment dat, de-a lungul vieții, iar 3,5 milioane de români (21,8%) au o rudă apropiată diagnosticată cu cancer, la un moment dat.

Chiar și așa, oamenii bolnavi de cancer se confruntă de multe ori cu stigmatizare și opinii precum că s-au îmbolnăvit din cauza stilul lor de viață.

Și Elena a început să se simtă din ce în ce mai singură. Scria în jurnalul de pe Facebook, dar în viața reală, ceilalți bolnavi de cancer au devenit suportul ei moral, în timp ce oamenii sănătoși pe care îi știa au început să o evite.

Oamenii din jur nu știu cum să reacționeze în fața bolii, se uită la tine și se gândesc că o să mori. Dar tu ai nevoie de ei, să vină cineva să îți maseze tălpile, să îți cumpere două portocale.

Elena Cardaș:

A înfruntat moartea prin dorința de a trăi. Când a ieșit din spital, a adoptat o cățelușă care suferea de cancer mamar.

Mă port cu mine așa cum mă port cu Babette, cățeaua adoptată. Nu vrea în casă, nu vrea în ham, nu vrea afară. Nu vrea jucării, nu mănâncă decât după ce am plecat de lângă ea. Dacă așa se simte ea bine, asta este. De ce aș chinui-o să semene cu un animal de companie așa cum mi l-aș fi dorit eu? Babette are dreptul de a fi ca ea însăși la cei 80 de ani câinești ai ei. Așa și eu. Fac ce pot, cât pot, în ritmul meu. Cuvântul «trebuie» nu mai există. Nu mai trebuie să nimic. A trebuit 57 de ani. Cam ajunge. (fragment din jurnalul ținut pe Facebook)

Elena a renunțat la trebuie după ce a văzut care sunt efectele radioterapiei, pe care le descrie așa: ți se descuamează pielea, ai răni în gură, îți cade părul din nas, nu mai ai miros, îți e greață permanent, creierul tău este într-o ceață, te doare mereu ceva, nu poți dormi pe o parte. Corpul îți ajunge într-un hal, de parcă ai fi blestemat.

Și-a dat demisia de la spital

Dar a făcut singurul lucru de care s-a putut agăța: s-a ridicat din pat aproape în fiecare zi, să rupă blestemul neputinței.

cancer la sân - elena cardas

Bună dimineața! Îmi era dor de voi. Anul e pe final. Cel mai dramatic an din viața mea aș zice. În primăvară, C., cu care vorbeam destul de des îmi zicea «o să vezi, devii altfel, nu o să mai conteze decât intensitatea fiecărei clipe, nu te speria de moarte». Avea dreptate. Nu înțelegeam pe atunci ce spune. Pentru mine, moartea era o namilă care dormea lângă mine în pat. Sforaia, se foia tot timpul, îmi trăgea în nas vânturi pestilențiale. Dar așa este, cum zicea C. M-am întors între aceeași oameni și locuri, îi văd ciudați, încrâncenați pentru chestiuni ridicole, orgolii de doi bani, câștiguri pe care nu le va lua nimeni dincolo. Îmi place că mă simt plutind deasupra, în stare de zen. De parcă aș fi făcut un salt în înțelepciunea vieții. Nu am nici un merit. Pur și simplu se întâmplă. Și e bine. (fragment din jurnalul ținut pe Facebook)

Gândurile pozitive s-au îndreptat mai ales spre viitor. Și-a promis că nu va mai sta vreodată în relații toxice. De aceea, când s-a întors la spital și a fost pusă față în față cu numărul excesiv de gărzi, și-a dat demisia.

Crede că dacă nu trecea prin ceea ce a trecut și nu simțea cât e de fragilă viața și cât e de important să avem grijă de ea, nu ar fi avut curajul să facă acest pas. S-a angajat în schimb la un spital de neuropsihiatrie, unde face doar între 5-10 gărzi pe lună.

Revin cu vești bune. Nodulii prelevați nu sunt maligni. Adică nu a recidivat cancerul. Răsuflu ușurată. Și markerii tumorali sunt în limite normale. Îmi doresc din tot sufletul să fie bine. Dar trebuie să recunosc, cele mai grele zile sunt cele în care aștept rezultatul unei analize și numai gândul că pot fi vești proaste mă face să intru în panică. Până una, alta, mă bucur de vară. Anul trecut nu știu când au înverzit copacii, când s-au copt cireșele, când au înflorit teii. Vă îmbrățișez. (fragment din jurnalul ținut pe Facebook)

“Nu pot să spun că sunt vindecată, dar riscul de recidivă e din ce în ce mai mic”, spune femeia, care acum își face periodic analize.

Elena e atentă la fiecare anotimp și schimbările pe care le aduce fiecare lună a anului, iar pe încheietura mâinii drepte are un tatuaj: fundița roz care marchează lupta cu cancerul de sân, din care iese un fluture, care îi amintește că viața poate fi scurtă, dar e frumoasă.

“Tatuajul e permanent, ca boala”, spune Elena.

Citeşte şi:

VIDEOREPORTAJ | Vă mai amintiți cum bântuiam, civili și militari nepregătiți, pe străzi în decembrie 1989? Am avut același sentiment însoțind o echipă de geniști irakieni prin ruinele din Mosul

Imagini cutremurătoare cu fata paralizată în accidentul produs de un comisar din Iași. Cărată pe brațe în fața instanței pentru a arăta în ce stare se află

Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
GSP.RO
Reacția unei tenismene după ce după ce a văzut-o pe Serena Williams goală în vestiar: 'Am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e...'
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile
HOROSCOP
Horoscop 30 mai 2020. Fecioarele au posibile divergențe în cuplu, Racii sunt dornici să își linistească gândurile