Farhad Manjoo, jurnalist al ziarlui The New York Times, prezintă în ultimul său text concluziile experimentului pe care l-a realizat timp de două luni, când a consumat știri care apăreau exclusiv din presa tipărită.
“Pentru două luni, m-am informat doar din ziare tipărite. Acestea sunt lucrurile pe care le-am învățat din această experiență”, a spus jurnalistul, potrivit Paginademedia.ro.
Jurnalistul a povestit că a pornit experimentul în luna ianuarie și s-a deconectat de la orice modalitate de informare digitală. Ulterior, el și-a făcut abonamente la ziare și reviste importante din SUA: The Times, The Wall Street Journal, un ziar local, The Francisco Chronicle și o revistă economică, săptămânală, The Economist.
“Am hotărât să călătoresc în timp. Am oprit notificările ce veneau de la aplicațiile de știri instalate în telefonul meu, m-am deconectat de la Twitter și alte rețele sociale și m-am abonat la trei publicații tipărite”, a mai declarat bărbatul.
Printre lucrurile pe care le-a observat, după ce a început experimentul, au fost dependența mai scăzută față de știrile de tip ”breaking-news” și timpul liber pe care l-a câștigat citind presa o singură dată pe zi.
“Am hotărât să călătoresc în timp. Am oprit notificările ce veneau de la aplicațiile de știri instalate în telefonul meu, m-am deconectat de la Twitter și alte rețele sociale și m-am abonat la trei publicații tipărite”
El a împărțit lucrurile pe care le-a învățat în cele două luni în trei categorii: “Informează-te. Nu foarte rapid. Evită rețelele sociale”.
“Am găsit multe lucruri care nu imi plac la presa tipărită. Tiparul este scump. Scrisul este prea mic, paginile sunt prea mari și incomode în comparație cu ecranul unui dispozitiv mobil. Totuși ce găsim în ziarele tipărite? Știri! În mediul online, de cele mai multe ori, cititorii se concentrează pe opinia altora despre știri, decât pe eveniment, în sine”, a mai spus gazetarul.
El arată că este foarte important ca cititorii să nu fie distrași de fluxul de comentarii venite după orice știre, pentru că acestea îi pot face să nu înțeleagă evenimementul.
CITEȘTE ȘI: Ce a spus în fața judecătorilor inventatorul Peter Madson, acuzat de uciderea jurnalistei Kim Wall
Principala diferență pe care o subliniază jurnalistul dintre presa scrisă și cea online o reprezintă viteza. Farhad Manjoo scrie că noile grupuri media pun accentul pe viteză, iar presa pune acum mult mai multă presiune pe cât de repede apar știrile. ”Nu trebuie să citim doar presă scrisă”, declară Manjoo.
”Ne puteam face pur și simplu un ritual zilnic din a citi presă o singură dată în zi, dar într-un mod mult mai conștient și mai profund, ignorând alertele cu care suntem bombardați zilnic.
Notificările nu sunt necesare. Dacă ceva cu adevărat important se va întâmpla, cu siguranță vom afla”, a mai punctat bărbatul.
Jurnalistul mai îndeamnă oamenii să evite rețelele sociale, pentru că știrile generează pe acestea discuții și comentarii.
”Acesta e cea mai importantă. În acest caz viteza cu care primim știrile depășește profunzimea acestora. Rețelele sociale încurajează comentariile în contradictoriu pe marginea știrilor fără să întelegem în profunzime despre ce este știrea.
Nu trebuie să citești ziare tipărite pentru a avea o relatie mai bună cu știrile, dar vă rog încetați să folosiți rețelele sociale drept principala sursă din care să primiți știri”, a conchis tânărul, potrivit sursei citate.
EXCLUSIV/ Paraziții au ratat un concert în Germania din cauza lui Cheloo. A dat vina pe probleme personale, dar altu-i adevărul!
EXCLUSIV/ Adelina Pestrițu se mută în casă nouă, după ce naște
Previziuni Urania pentru perioada 10-16 martie 2018. Jupiter va intra, pentru patru luni și jumătate, în mișcare retrogradă
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!