Foametea pândeşte România

Întreaga comunitate internaţională, guvernele responsabile sunt preocupate de un flagel care se apropie cu repeziciune: criza alimentară. Resursele de aprovizionare cu alimente de bază – îndeosebi cu grâne, dar şi cu lactate, carne etc. – rămân tot mai mult în urma cererii crescânde, mai ales din zonele sărace sau intens populate, cum sunt India ori China, aflate în contextul globalizării economice în situaţia de a-şi procura hrana de oriunde o găsesc. Având uriaşe rezerve valutare, pentru China (dar şi pentru alte ţări potente, însă fără o agricultură pe potriva necesităţilor) nu e o problemă să-şi procure în primul rând grânele de la mari distanţe (Europa, Canada, SUA, Rusia ş.a.), dezechilibrând bursa. Primele afectate vor fi ţările sărace, cele fără potenţial agricol sau iresponsabil conduse, deşi ar avea mari resurse. Un studiu japonez plasează România printre primele 12 state (şi cel dintâi în Europa) care vor suferi de foame. Responsabilii români – Guvern, Parlament, Preşedinţie, chiar CSAT, fiind vorba de o chestiune de urgenţă a siguranţei naţionale – n-o au pe agendă.

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, tocmai a constatat şi el că s-ar putea ca lanţurile de supermarketuri să practice, prin înţelegeri de cartel, preţuri nejustificat de mari. Merci, asta o ştie orice gospodină, orice român care, cu veniturile dijmuite brutal de Guvern, pleacă din magazine cu sacoşa goală. De la Guvern se aşteaptă altceva: politici care să scoată rapid din marasm, din faliment, agricultura românească. Politici care să susţină financiar reluarea producţiei pe milioane de hectare lăsate acum pârloagă, din cauza costurilor prohibitive ale carburanţilor şi irigaţiilor, ale lucrărilor mecanizate şi ale îngrăşămintelor. Politici care să încurajeze – cum se procedează în Occident – micii fermieri, preluându-le producţia agricolă sau animalieră prin sisteme de achiziţii şi depozitare realizate chiar şi în parteneriat publicprivat. Asta înseamnă reorientarea masivă şi grabnică a fondurilor bugetare şi a creditelor externe de la mofturile cu gondole şi pârtii de schi sau terenuri de fotbal, la resuscitarea unei agriculturi care ar putea hrăni şi 80 de milioane de oameni. Ar mai însemna şi o atitudine protecţionistă, fie şi renegociind, e criză, constrângeri comunitare. Sub spectrul foametei, cel care trebuie să prevaleze e interesul naţional.

Urmărește-ne pe Google News