Potrivit oficialilor eleni, „cel mai probabil scenariu este că incendiul a pornit de la apicultorii care și-au afumat stupii”, așa cum s-a întâmplat în mai multe cazuri în trecut.

Potrivit pompierilor, 4 case au fost distruse complet, în timp ce alte șapte sau opt au fost avariate. 15 mașini, dintre care multe erau parcate pe stradă sau în curtea caselor, au ars, de asemenea.

Incendiul care a făcut ravagii lângă Atena, provocat de un fermier care afuma stupii
Pompierii s-au luptat timp de mai multe ore cu incendiul care a scăpat de sub control.
Foto: Epa

Incendiul a izbucnit într-o perioadă în care Grecia a fost afectată puternic de arșiță, cu temperaturi insuportabile. Unii meteorologi avertizează că temperaturile ar putea atinge local și valoarea de 45 de grade Celsius.

În contextul vremii secetoase, pădurile din Grecia sunt afectate în fiecare vară de incendii, alimentate de vânturile puternice.

În iulie 2018, 102 persoane şi-au pierdut viaţa în oraşul costier Mati, lângă Atena, cel mai sumbru bilanţ provocat de un incendiu în această ţară.




Citeşte şi:

Cel mai longeviv director din sistemul medical românesc: rămas să conducă de 30 de ani fosta Policlinică a PCR

Simona Radiș și Ancuța Bodnar, după ce au luat aurul la Tokyo: „Am meritat totul. Drumul nostru e încă la început”

Zi magică pentru România la Tokyo! După aurul fetelor, băieții de la 4 rame iau argintul

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Playtech.ro
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Observatornews.ro
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Știrileprotv.ro
Un apartament aflat în “cea mai îngustă clădire” din Londra se vinde cu un preț uluitor. Imagini din interiorul locuinței
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor