INTERVIU. Mutat în România, un spaniol a avut parte de surpriza vieții atunci când a coborât în fața blocului. Selfie cu ursul. „Măcar în București nu pățesc așa ceva”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Jesús Fernández, ex-campion cu CFR Cluj, acum goalkeeper la FC Voluntari, a povestit într-un interviu Libertatea anecdote și momente trăite în Transilvania și la București, explicând ce impact au oamenii, vremea și drumurile asupra vieții sale aici. Și cum a făcut selfie cu ursul la Brașov, sosit după hrană lângă automobilul său.
Cuprins:
Jesús Fernández, 34 de ani, a ajuns prima oară în România în vara 2018, a câștigat două trofee de campion cu CFR Cluj, apoi a evoluat și pentru Sepsi, a revenit ulterior în Spania, la Hercules Alicante, pentru ca vara trecută să se întoarcă în Liga 1, la FC Voluntari, echipa cu care este contract în prezent.
Spaniolul este recomandat și de faptul că în 2010 goalkeeperul era cumpărat de Real Madrid de la Numancia. Fotbalistul a fost coleg la „satelitul” Castilla, echipa secundă a Los Merengues, cu câteva staruri de mai târziu din arena internațională, Dani Carvajal, Nacho, Morata, Sarabia, Cheryshev și Jese Rodriguez. În mai 2011, în ultimul meci al sezonului, Jose Mourinho l-a debutat pe Jesus în ultimele minute ale confruntării cu Almeria (8-1).
Are medalia de campion Champions League la gât în 2014, alături de „galacticii” lui Real Madrid! După experiența Madrid, portarul a fost legitimat la Levante și Granada, în LaLiga, apoi la Cadiz și Cultural Leonesa, în eșalonul al treilea. Până în 2018 când a semnat cu CFR Cluj, începându-și aventura în România.
Libertatea: Jesús, ce faci, cum te simți?
Jesús Fernández: Bine sănătos, mulțumesc, este mai bine la București, întrucât e mai cald decât la Cluj sau Brașov, unde am locuit. (râde) Eu iau mereu în calcul căldura, fiindcă suport mai greu frigul.
- Cât de bine te-ai simțit în România, dacă ai revenit după un an în Spania?
- Foarte bine. Mi s-a ivit oportunitatea vara trecută de a mă întoarce și nu am stat să mă gândesc de două ori. Voluntari m-a apreciat și am zis că e o șansă bună să revin, să reintru în echipă, să mă simt fotbalist. București și România sunt ca și casa mea. La Voluntari mă simt bine, cu colegii, cu antrenorii, sunt fericit.
- De fapt, de ce ai venit în România? Ai jucat, totuși, la Real Madrid, ai stat lângă superstaruri, ai fost antrenat de Mourinho.
- Nu am rămas în Spania pentru că voiam noi provocări. Eram de mult timp acolo și voiam să joc în străinătate, să văd cum e. Aveam 30 de ani când am sosit prima dată, la Cluj. A venit acea propunere de la CFR Cluj, care era deja campioană, și am acceptat, m-au atras echipa și orașul.
Cum a trăit printre „galacticii” de la Real Madrid
- Cu cine te înțelegeai cel mai bine la Real Madrid?
- Am avut relații bune cu toți. Am pornit de jos și mi-am făcut multe prietenii cu oamenii cu care am crescut, cei mai tineri, Morata, Nacho, Jese, dar și cu Cristiano Ronaldo, care din primul minut s-a purtat excelent cu mine. Plus Sergio Ramos, cu Casillas, cu ceilalți portari. Am o prietenie deosebită cu Luka, Modrici e un om de suflet. Și Kaka era ceva, dintr-o altă lume, parcă nu era superstar internațional. O să vă mirați, dar cele mai multe vedete sunt de o modestie ieșită din comun.
- Cristiano Ronaldo? În afara faptului că a scris istoria fotbalului, au existat mereu comentarii contradictorii despre el în afara terenului.
- Știu că, uneori, pare un robot. Dar este un om extraordinar. Are mult talent și muncește enorm, are o mentalitate de învingător pe care nu mulți fotbaliști o au. Vrea să joace în fiecare meci și de aceea acordă atenție deosebită recuperării, nu iese din programul lui nici dacă i-o cere copilul său! Se antrenează inclusiv acasă pentru a fi într-o formă perfectă, pare că s-a oprit undeva pe la 23-25 de ani, nu că are 37 de ani.
- Mourinho?
- Îi sunt foarte recunoscător. Cu mine și cu cei crescuți la academie s-a purtat mereu excelent, ne-a dat mereu sfaturi, era tot timpul aproape de noi. Îmi amintesc că venea la meciurile noastre de la echipa secundă și ne sfătuia chiar și la antrenamente. E un mare antrenor, unul dintre cei mai mari din lume.
- Tu ai avut șansa sau ghinionul de a-l avea concurent pe marele Iker Casillas.
- O binecuvântare. Am crescut urmărindu-l și nu îmi imaginam că vom lucra împreună, că-mi va da sfaturi. A fost o onoare și un privilegiu să mă antrenez cu el și să împart momente cu el, cu Diego Lopez, care mi-a fost și el aproape de multe ori. Am învățat multe de la amândoi. Iker avea un talent înnăscut, în orice moment el era pregătit, știa să se poziționeze bine și avea reflexe excelente. Era bun și pe partea mentală, era capabil să mențină o linie de prestații foarte bune mult timp, ceea ce e greu. Diego Lopez era foarte muncitor, mereu căuta să fie mai bun.
„Nu știu ce puneți în ciorbe de ies așa bune”
- După un an și jumătate la Cluj-Napoca și un an la Sepsi, cum vezi România de azi?
- În primul rând, mi-e ușor. Recunosc, la început, la Cluj, a fost mai greu, chiar dacă erau mulți străini. Oriunde ai fi, trebuie să te acomodezi cu fotbalul, cu condițiile meteo, cu limba. Mi-a luat ceva timp, acum văd totul simplu. Și la Brașov mi-a fost bine, întrucât am deprins limba, obiceiurile. Orice s-ar zice, cel puțin asta e părerea mea, dacă poți vorbi cât de cât limba țării în care locuiești totul e mai simplu. Oricât de bine ai cunoaște limba spaniolă sau engleză.
- Ce-ți place cel mai mult la români?
- Oamenii sunt buni, ne înțelegem bine. Știam că românii sunt oameni buni, de calitate, cunoșteam acest detaliu din Spania, am cunoscut câțiva români și acolo. Suntem apropiați ca stil de viață, ca stil de a fi, unii vorbim mai repede, alții suntem mai contemplativi. Uite, de exemplu, eu sunt impresionat de ciorbele din România! Nu știu ce puneți în ele, dar nu lipsește din meniul meu zilnic. Am încercat să transmit niște rețete și celor de acasă, dar ciorba nu are același gust în Spania. Dacă ați avea și mai mult soare, să nu fie frig, zăpadă, ploi multe...
Cum a învățat limba română
- Cunoșteai câteva detalii despre România până să ajungi prima oară, la Cluj Napoca?
- Recunosc că mult mai multe am cunoscut aici. Știam de FCSB, de CFR Cluj, cam atât, în Spania nu se vede prea mult fotbalul românesc. Despre țară? Că a avut o istorie încercată, cu multe lupte. M-am informat imediat despre orașul Cluj-Napoca, în care urma să ajung, că este unul important în România, m-am uitat la fotografii, chestii pe care le găsești pe internet. Oricum, scuze că nu vorbesc foarte bine limba română nici acum.
- Sincer, te descurci bine.
- Da? Mulțumesc. Am început să învăț la Cluj, apoi la Brașov, acolo am locuit pe vremea când jucam pentru Sepsi Sfântu Gheorghe.
- Cât ți-a luat?
- Am prins din zbor. Din auzite, la început, repetam și eu ce auzeam. Oricum, am locuit în Spania în zona Valencia și Villarreal, iar unele cuvinte din dialectele vorbite acolo sunt destul de apropiate cu cele din română.
Selfie cu ursul
- Ce nu-ți place în România?
- Drumurile. E un pic dezastru. Autostrăzi nu prea sunt, comparativ cu Spania, nu prea avem ce compara. Dar, în afara drumurilor, orașele sunt frumoase. Dar să te duci cu mașina undeva, durează prea mult. Ce nu-mi mai place... Vremea, iarna este foarte grea. Și în Spania am întâlnit zăpadă, vreme mai rece, dar nu ca în România. Apropo, am avut câteva anecdote vizavi de vremea asta friguroasă.
- Poți povesti una, două?
- Ca portar, mai pui apa pe mănuși. Și când a fost o dată foarte frig, dar știi cum, frig tare, am pus apă pe mănuși. Și-am congelat! Cu mănușile alea în mână. Cred că erau minus 10 grade Celsius. Nu pricepeam, m-a surprins foarte tare, m-am mirat, „unde sunt?!”. Ne-am mai aruncat, cu colegii, în zăpadă, ca în piscină. În Brașov am prins foarte multă zăpadă și frig. Asta e viața, inevitabil, te obișnuiești, chiar dacă nu e plăcut.
- Ai o zonă preferată, un oraș unde te-ai simțit bine?
- În România mi-a plăcut cel mai mult Brașovul. Datorită naturii, a peisajelor. Oriunde am fost în România mi-a plăcut, am fost norocos să locuiesc în orașe deosebite. Și Clujul are ceva frumos, iar Bucureștiul are de toate. Trăiesc într-o zonă bună, în zona de nord a Bucureștiului, nu departe de antrenament. Doar traficul mă omoară, la anumite ore, dar încerc să evit orele de vârf. Măcar la București n-am întâlnit ursul pe stradă.
- Adică?
- Atunci când am locuit la Brașov, am dat peste un urs pe șosea, de fapt, erau chiar doi! Unul a venit lângă mașina mea, mi-am luat inima în dinți și am făcut selfie cu ursul. Le era foame, am avut ceva de mâncare prin mașină. A fost o experiență de neuitat.
