Astfel, în ianuarie 2012, în evidenţele Agenţiei de Prestaţii Sociale Cluj erau înregistrate 387 de cazuri are beneficiau de prelungirea cu un an a perioadei de maternitate, de la doi ani la trei ani. Acum, în ianuarie 2013, sunt deja în evidență 523 de mămici, informează site-ul stiridecluj.ro.
Directorul Agenţiei de Prestaţii Sociale, Ana Barbu, a declarat că bugetul a crescut de la de 505.493 lei, în ianuarie 2012, la 824.745 lei, în ianuarie 2013. Problema a fost sesizată Direcţiei pentru Protecţia Copilului Cluj (DPC), privind numărul uriaș de certificate cu handicap mediu emise pentru prelungirea perioadei de maternitate. Dacă o mămică vrea să stea acasă şi să mai primească un an sau doi, indemnizaţia pentru creşterea copilului este nevoie o întreaga filieră de medici şi funcţionari publici, gata să ajute, contra unei sume consistente, cuprinse între 2.000 şi 3.000 de lei.
Ordonanţa de Guvern 111/2010 permite, în cazurile speciale, prelungirea perioadei pentru creşterea copilului de la doi ani şi până chiar la 18 ani. Singura condiţie este ca în aceste cazuri să existe un certificat de încadrare într-un grad de handicap.
Cele mai multe certificate care se emit sunt pentru boli precum astm, reflux esofagian, probleme ortopedice, ceea ce înseamnă handicap mediu.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!