Publicația scrie despre cei doi strategi, care ar fi ajutat PSD să câștige alegerile parlamentare. De asemenea, articolul este ilustrat cu două fotografii. Într-una apar cei doi specialiști israelieni în strategie electorală, iar în alta unul dintre ei apare alături de Gabriela Firea, primarul Capitalei.

“PSD a câștigat 45,67 la sută din voturi comparativ cu 20,4 la sută cât a obținut următorul partid clasat, într-un moment în care partidele de dreapta câștigă rând pe rând alegerile din Europa”, scrie sursa citată.

Potrivit The Jerusalem Post, Moshe Klughaft este cunoscut pentru succesul său ca strategist șef pentru Bayit Yehudi (Căminul Evreiesc, partid al evreilor ultraortodocși – n.r.), dar a lucrat și la un protest al rezerviștilor, după al doilea război cu Libanul, din 2006, care a ajutat la revenirea dreptei la putere în Israel. El s-a mai implicat și într-o campanie de studiere a matematicii, în care apărea și fostul președinte Shimon Peres, care a decedat în luna septembrie.

Al doilea strateg care a ajutat PSD-ul este Sefi Shaked, care a lucrat în campaniile premierului israelian Benjamin Netanyahu și a președintelui partidului Shas (partid religios ultraortodox – n.r.), Arye Deri.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Potrivit sursei citate, campania pentru PSD a schimbat imaginea partidului în cea a unei formaţiuni reprezentând o alternativă mai proaspătă, patriotică.

“Pentru a îmbunătăți imaginea partidului de centru-stânga, Klughaft și Shaked au folosit mesaje care în mod tradițional vin de la partidele de dreapta. Sloganul lor fost „Îndrăznește să crezi în România”, scrie The Jerusalem Post.

doi strategi israelieni au lucrat pentru alegerile parlamentare din RO

Au convins tineri să se filmeze și să trimită înregistrări în care spun că ei cred în România. Unul dintre clipuri i-a avut ca protagoniști pe tineri care spuneau că ei cred în România în timp ce se supuneau unui test cu detectorul de miniciuni, arată Jerusalem Post.

Au fost și videoclipuri negative,  în care se spunea că susținătorii altor partide nu cred în viitorul țării. În alte clipuri creative apar cetățeni mai în vârstă care le cer tinerilor să voteze pentru viitorul țării, o cameră ascunsă care surprinde un cetățean care are de-a face cu birocrația în timp ce încearcă să-și ia permisul auto, europeni care spun în șapte limbi că ei vor ca social-democrații să câștige și reacții ale oamenilor care primesc un carnet cu realizările guvernului în exercițiu și care se dovedește că este gol. Asemenea clipuri au fost foarte diferite de cele folosite până atunci în campaniile din România, în care apăreau cu precădere oameni în prim-plan, cu cravată, care vorbeau, menționează publicația israeliană.

Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”
Recomandări
Klaus Iohannis a aprobat declasificarea informațiilor prezentate de SRI, SIE și MAI, în ședința CSAT: Campania lui Călin Georgescu a fost finanțată de un „donator”

The Jerusalem Post precizează că Klughaft și Shaked nu au dorit să fie intervievați.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI