Pentru a păstra coeziunea grupului și pentru a evita nemulțumirile, e bine să comunici cât mai mult cu cei din echipa ta și să adopți câteva strategii care să asigure bunul mers al lucrurilor. Tocmai de aceea, aceste recomandări îți pot fi utile: 

Lecții de leadership și strategii de coordonare a unei echipe în vremurile actuale (PUBLICITATE)

Ajutor specializat din exterior

Telemunca, comunicarea mediată de ecrane digitalizate, platformele de organizare a muncii sunt, cu siguranță. relativ noi atât pentru tine, în calitate de manager, cât și pentru angajații tăi. Având în vedere că zi de zi sunteți puși, împreună, în fața unor situații noi, de un real folos ar fi să înlocuiești procesele birocratice cu cele digitalizate. În acest sens, o soluție este achiziționarea unui soft de managementul documentelor

Astfel, interacțiunea între departamente va fi mult mai bună, dosarele angajaților arhivate în Cloud ar deveni accesibile de oriunde. În plus, pe cât posibil, digitalizează și procese care presupun în mod normal deplasarea angajaților la birou, cum ar fi eliberarea unei adeverințe de concediu.

Bunăstarea angajaților 

Cum angajații reprezintă resursa primară și cea mai importantă a firmei, asigură-te de bunăstarea lor. Cu siguranță, unii dintre ei suportă mai greu noile schimbări; de aceea, evită să îți expui prea mult grijile în timpul ședințelor sau să îți manifești propriile temeri. E o certitudine faptul că oamenii din echipa ta nu se pot concentra asupra responsabilităților lor profesionale, dacă bunăstarea lor sau a familiilor lor este în pericol. 

Încearcă să nu trimiți pe nimeni în șomaj tehnic și să nu scazi salariile. Pentru aceia care preiau activitatea altor zone, oferă drept recompense bonusuri extrasalariale și promovări. Ca măsură de management prudent al riscurilor și în măsura în care acest lucru este posibil, un manager ar trebui să le asigure tuturor angajaților care nu lucrează exclusiv de acasă măști de protecție, dezinfectanți, precum și testări gratuite pentru Covid-19. 

Investiții în tehnologie 

Pentru a eficientiza comunicarea și telemunca, compania ta ar trebui  să investească în instrumente care să le permită angajaților să lucreze remote și să colaboreze virtual, să realizeze teste periodice ale rețelei de internet în condiții de suprasolicitare și să identifice soluții alternative pentru sarcinile esențiale care nu pot fi executate de acasă. 

Așadar, dacă unii vor fi nevoiți să își ia un abonament mai scump, ar trebui să sesizeze acest lucru HR-ului, iar compania să plătească diferența de bani. Totodată, dacă unii nu dispun de laptopuri performante, compania ar trebui să faciliteze împrumutarea aparaturii și a tehnologiei necesare. 

Lecții de leadership și strategii de coordonare a unei echipe în vremurile actuale (PUBLICITATE)

Să coordonezi o echipă reprezintă, în contextul actual, o mare responsabilitate și provocare, dar e important să adopți o atitudine pozitivă și să cauți soluții la orice problemă. Comunică deschis cu angajații și încearcă să îi stimulezi continuu, recunoscându-le meritele și oferindu-le, la rândul tău, beneficii extra.

Sursa foto: unsplash.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.