Live text
Acum 2 luni
Cel puțin 11 răniți după atacul cu rachete asupra depozitului de petrol
Acum 2 luni
Lituania limitează traficul feroviar către Rusia
Acum 2 luni
Zelenski a decorat polițiști de frontieră din Odesa
Acum 2 luni
Trei rachete rusești au lovit un depozit de petrol din centrul Ucrainei
Acum 2 luni
Explozie puternică lângă Severodonețk
Acum 2 luni
Rachetele au o fabrică de procesare a gazelor din apropierea orașului Izium
Acum 2 luni
Volodimir Zelenski a ajuns la Odesa
Acum 2 luni
Rușii deplasează numeroase trupe spre Severodonețk
Acum 2 luni
Vitali Klitschko: „Discuții de pace, doar după ce Rusia părăsește Ucraina”
Acum 2 luni
Un nou schimb de prizonieri
Acum 2 luni
Sute de persoane comemorează la Kiev moartea unui tânăr activist
Acum 2 luni
Moscova confirmă bombardarea unei rafinării și a unor depozite de combustibil
Acum 2 luni
Minerii blocați în subteran în Donețk, salvați
Acum 2 luni
Germania anchetează sute de crime de război comise de forțele ruse
Acum 2 luni
Oficial ucrainean: Negocierile de pace ar putea fi reluate la final de august
Acum 2 luni
Primarul separatist din Donețk spune că orașul a fost bombardat de ucraineni
Acum 2 luni
Zelenski: „Nu ne vom opri din a munci pentru victorie”
Acum 2 luni
Armata rusă suține că a distrus instalațiile de rafinare a petrolului la Kremenchug și Lisichansk
Acum 2 luni
Conservatorul din Kiev vrea să își păstreze numele compozitorului rus Piotr Ceaikovski
Acum 2 luni
Surse Reuters: SUA se tem să furnizeze Ucrainei drone Grey Eagle de frică să nu cadă în mâinile rușilor
Acum 2 luni
Viena a devenit orașul agenților ruși, spune un oficial ucrainean de rang înalt
Acum 2 luni
Rusia a folosit în Ucraina avioane Su-57 de ultimă generație
Acum 2 luni
Zelenski, în vizită de lucru la Mikolaiv
Acum 2 luni
Krivoi Rog, atacat cu rachete de ruși
Acum 2 luni
Armata rusă îşi consolidează poziţiile pe Insula Şerpilor
Acum 2 luni
Boris Johnson avertizează asupra riscului ca Ucraina să „obosească”
Acum 2 luni
Șeful forțelor aeriene ruse ar fi fost demis
Acum 2 luni
Rusia va distruge armamentul sovietic trimis de țările europene în Ucraina, susține Igor Borisov
Acum 2 luni
Informații britanice: Forţele ruse încearcă din nou să avanseze la sud de Izium
Acum 2 luni
Doi civili uciși și 13 răniți, după bombardamentele ucrainene din Donețk, anunță rușii
Acum 2 luni
Polonia solicită un al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Acum 2 luni
Negocierile dintre Ucraina și Rusia ar putea fi reluate la sfârșitul lunii august
Acum 2 luni
Cel puțin trei persoane au murit în urma bombardamentelor rusești asupra regiunilor Donețk și Luhansk
Acum 2 luni
Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina
Acum 2 luni
Șeful forțelor armate britanice: „Rusia a pierdut deja din punct de vedere strategic”
Acum 2 luni
Oficial ucrainean: Rușii au lansat lovituri aeriene asupra satelor de lângă Severodonețk, iar în oraș se dau lupte
Acum 2 luni
Cel puțin 323 de copii au fost uciși în Ucraina de la începutul războiului
Acum 2 luni
Rușii au tras cu toate tipurile de arme în regiunea Sumî
Acum 2 luni
În regiunea Odesa, ucrainenii au doborât două rachete rusești de croazieră
Acum 2 luni
Rafinăria Kremenchug a fost ținta rachetelor rusești, anunță ucrainenii
Acum 2 luni
Ucraina a primit un împrumut de 733 de milioane de dolari din partea Canadei
Acum 2 luni
Olaf Scholz: Este „absolut necesar” ca liderii să vorbească direct cu Putin în încercarea de a pune capăt războiului
Acum 2 luni
Autostrada de ieșire din Lisichansk a devenit impracticabilă, după bombardamentul ruşilor
Acum 2 luni
Paramedicul Iulia Paievska, eliberată din mâinile ocupanţilor ruşi
Acum 2 luni
Putin: Rusia va folosi armele nucleare doar pentru apărarea suveranităţii
Acum 2 luni
Putin: „Nu avem nimic împotriva” aderării Ucrainei la UE
Acum 2 luni
Ucraina cere revizuirea deciziei privind organizarea Eurovision
Acum 2 luni
Boris Johnson: Trupele lui Putin sunt supuse unei „presiuni colosale”
Acum 2 luni
Biden, după ce mai mulţi americani au dispărut în Ucraina: Americanii nu ar trebui să meargă în Ucraina
Acum 2 luni
Marea Britanie ar putea antrena până la 10.000 de soldaţi ucraineni la fiecare 4 luni
Acum 2 luni
Putin dă vina pe Occident pentru criza alimentară mondială
Acum 2 luni
Boris Johnson, vizită surpriză pentru a doua oară la Kiev
Acum 2 luni
O navă de război rusă a încălcat apele teritoriale ale Danemarcei
Acum 2 luni
Rușii vor avea nevoie de viză pentru a intra în Ucraina

Relatarea LIVETEXT Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: Război în Ucraina, ziua 116.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Cel puțin 11 răniți după atacul cu rachete asupra depozitului de petrol

Guvernatorul regiunii Dniepopetrovsk a anunțat că 11 persoane au fost rănite, dintre care una este în stare critică, după ce trei rachete rusești au lovit un depozit de petrol din Novomoskovsk, în centrul Ucrainei.

Bilanțul crește, astfel, după ce inițial au fost anunțate doar trei persoane rănite.

Novomoskovsk se află la nord de orașul Dnipro, capitala regiunii.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Lituania limitează traficul feroviar către Rusia

Autoritățile lituaniene au anunțat că de astăzi vor interzice mărfurilor care fac obiectul sancțiunilor UE să treacă pe teritoriul lor către enclava rusă Kaliningrad.

Anunțul a fost făcut inițiat, vineri, de guvernatorul regiunii ruse Anton Alikhanov. El a cerut Lituaniei să reconsidere decizia, adăugând că cere clarificări de la Uniunea Europeană cu privire la aparenta blocadă.

Departamentul de transport de marfă a serviciului de căi ferate de stat din Lituania a confirmat sâmbătă începerea imediată a blocadei, potrivit agenției de presă Reuters.

Pe lista sancțiunilor UE sunt incluse bunuri precum: cărbune, metale, materiale de construcție și tehnologie avansată – iar Alikhanov a spus că interdicția va acoperi aproximativ 50% din produsele pe care le importă Kaliningrad.

Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”
Recomandări
Un medic român stabilit la New York face o radiografie dură a sistemului din țară: „Medicina românească e plină de dumnezei. Când greșesc, ei nu pățesc nimic”

„Considerăm că aceasta este încălcarea cea mai gravă, a dreptului de tranzit liber în și din regiunea Kaliningrad”, a spus guvernatorul regional..

Exclava cea mai vestică găzduiește Flota Baltică a Rusiei și a fost locul unde Rusia a desfășurat anterior rachete cu capacitate nucleară. Ea nu are graniță terestră cu Rusia.

23:00
18-06-2022

Zelenski a decorat polițiști de frontieră din Odesa

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a înmânat decorații de stat polițiștilor de frontieră din Odesa în timp ce a vizitat sâmbătă trupele din sudul Ucrainei.

„Vreau să vă mulțumesc din partea poporului Ucrainei, a statului nostru, pentru muncă deosebită pe care o faceți, pentru serviciul dumneavoastră eroic. Este important să rămâneți în viață. Cât timp trăiți, există un zid ucrainean puternic care ne protejează țara”, a spus Zelenski.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Trei rachete rusești au lovit un depozit de petrol din centrul Ucrainei

Valentyn Renichenko, guvernatorul regiunii Dniepopetrovsk din centrul Ucrainei, anunță că trei rachete rusești au distrus un depozit de petrol din apropierea orașului Novomoskovsk.

Întâlnire de gradul trei cu Biden? Vladimir Putin i-a spus unui președinte de țară că vrea să participe personal la summitul G20, în 15-16 noiembrie
Recomandări
Întâlnire de gradul trei cu Biden? Vladimir Putin i-a spus unui președinte de țară că vrea să participe personal la summitul G20, în 15-16 noiembrie

Atacul a provocat un incendiu de amploare care a rănit trei persoane.

O poză postată de oficialul ucrainean pe Telegram arată fum negru și gros care se ridică din zona lovită.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Explozie puternică lângă Severodonețk

O explozie puternică a zguduit sâmbătă o zonă din apropierea orașului ucrainean asediat Severodonețk, iar un nor mare de culoare portocalie a putut fi văzut ridicându-se în aer, relatează Reuters.

Rodion Miroshnik, un oficial în auto-numita administrație separatistă a Republicii Populare Luhansk, a precizat că nu poate spune dacă explozia a avut loc în oraș sau în apropierea acestuia.

Severodonețk, oraș strategic din estul Ucrainei pe care trupele ruse îl bombardează de multe săptămâni, găzduiește uzina chimică Azot, unde se adăpostesc sute de civili.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Rachetele au o fabrică de procesare a gazelor din apropierea orașului Izium

Mai multe rachete rusești au lovit o fabrică de procesare a gazului din orașul Izium din estul Ucrainei, a declarat sâmbătă guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Sinehubov.

„Un incendiu de mare amploare a izbucnit, salvatorii au localizat incendiul”, a scris Sinehubov pe, adăugând că și alte clădiri au fost avariate.

Peste 700.000 de hectare de pădure din UE au ars în 2022. România, a doua cea mai afectată de incendii, după Spania
Recomandări
Peste 700.000 de hectare de pădure din UE au ars în 2022. România, a doua cea mai afectată de incendii, după Spania
18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Volodimir Zelenski a ajuns la Odesa

Administrația preidențială ucraineană a anunțat că președintele Volodimir Zelenski a ajuns în regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, și a publicat mai multe fotografii cu liderul ucrainean care vizitează un spital și vorbește cu soldații răniți.

Zelenski a ajuns la Odesa direct de la Mikolaiv unde a mers pe prima linie a frontului pentru a îmbărbăta trupele ucrainene.

Volodimir Zelenski nu a părăsit niciodată Ucraina, de la debutul războiului pe 24 februarie, dar i-a sfidat pe ruși cu vizite în apropiere de linia frontului și a primit la Kiev numeroși lideri occidentali.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Rușii deplasează numeroase trupe spre Severodonețk

Rusia trimite un număr mare de trupe la Severodonețk din alte zone de luptă pentru a încerca să obțină controlul deplin asupra orașului din estul Ucrainei, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Luhansk.

„Astăzi, mâine sau poimâine, vor arunca toate rezervele pe care le au pentru că sunt deja atât de mulți acolo, sunt într-un punct critic”, a spus Serghei Haidai la televiziunea națională.

El a spus că forțele ruse controlează deja cea mai mare parte a orașului strategic, dar nu tot.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Vitali Klitschko: „Discuții de pace, doar după ce Rusia părăsește Ucraina”

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că țara sa ar trebui să intre în negocieri de pace cu Rusia doar „după ce ultimul soldat rus a părăsit Ucraina”.

Într-un interviu pentru BBC, primarul s-a declarat îngrijorat că Occidentul ar putea forța Ucraina să facă concesii.

„Rușii au vorbit despre un compromis. Să găsim o soluție. Despre ce vorbesc ei? Care compromis? A da rușilor părți din teritoriul ucrainean nu este un compromis”, a declarat Klitschko.

„Sunt mai mult decât sigur că vom fi gata să vorbim cu rușii despre un compromis. Dacă ultimul soldat rus a părăsit Ucraina, va fi timpul să vorbim, dar nu încă. Rușii trebuie să plece din patria noastră”, a completat primarul din Kiev.

Fiind unul dintre cei mai recunoscuți ucraineni din lume, vocea lui Klitschko are greutate, dar decizia finală dacă și când să inițieze negocierile de pace va reveni președintelui Volodimir Zelenski și guvernului său. Șeful echipei de negociatori ai Ucrainei a spus că ele ar putea să reluate la final de august când soldații ucraineni vor contracara.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Un nou schimb de prizonieri

Direcția de informații pentru apărare a Ucrainei a anunțat sâmbătă că cinci civili ucraineni au fost eliberați într-un schimb pentru cinci ruși, fără a preciza dacă sunt militari sau civili, potrivit Reuters.

Oficialii au precizat că patru din cei cinci ucraineni au fost luați prizonieri de ruși în perioada în care au controlat părți din jurul Kievului.

De asemenea, cadavrul unui civil ucrainean a fost recuperat în urma schimbului.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Sute de persoane comemorează la Kiev moartea unui tânăr activist

Sute de persoane îndoliate s-au adunat sâmbătă la o mănăstire din Kiev pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Roman Ratushni, un activist și soldat ucrainean în vârstă de 24 de ani, care a murit în luptă în estul țării.

Ratushni era deja un activist experimentat când Rusia a atacat Ucraina în 24 februarie. Pe când avea doar 16 ani, el a fost printre primii elevi bătuți de poliție în protestele de la Maidan împotriva președintelui de atunci Viktor Ianukovici în 2013 – proteste care au dus la răsturnarea guvernului pro-rus.

„Acum mă simt complet liber în această țară. Și simt că această țară este a mea”, spunea Ratushni în 2018.

El a continuat să conducă o luptă juridică împotriva construcției unui turn de apartamente într-o zonă împădurită de lângă Kiev și a trăit pentru a vedea victoria în instanțe în ianuarie.

Când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în luna următoare, Ratushni s-a înrolat în armată și a murit pe 9 iunie lângă orașul Izium, la câteva săptămâni înainte de a împlini 25 de ani.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Moscova confirmă bombardarea unei rafinării și a unor depozite de combustibil

Rusia a anunțat că a folosit arme aeriene și terestre de înaltă precizie pentru a distruge obiectivele unor rafinării de petrol și depozitelor de combustibil din Ucraina.

Ministerul Apărării al Moscovei a declarat că instalațiile tehnologice destinate aprovizionării armatei ucrainene din regiunea Donban au fost lovite la Kremenciug și Lisichansk.

Rachetele sol-aer rusești au doborât un avion de atac aer-sol ucrainean Su-25 – împreună cu un elicopter de atac Mi-24 în aproximativ aceeași zonă, spune Moscova.

Moscova mai transmite că alte atacuri au distrus un depozit de rachete sol-aer cu rază medie de acțiune ucraineană Buk-M1 (SA-11) din provincia Luhansk.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Minerii blocați în subteran în Donețk, salvați

77 de mineri au fost salvați sâmbătă după ce au rămas blocați în timpul unei pene de curent și a bombardamentelor asupra teritoriului controlat de separatiștii ruși în regiunea Donețk din estul Ucrainei, au anunțat oficialii locali citați de Reuters.

Minerii au rămas blocați în mina Zasiadko când a început pana de curent, dar între timp au fost scoși la siguranță. Nicio persoană nu a fost rănită.

Separatiștii au dat vina pe bombardamentele forțelor ucrainene pentru incident, dar informația nu a fost verificată independent.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Germania anchetează sute de crime de război comise de forțele ruse

Poliția federală din Germană a primit indicii despre sute de crime de război comise în Ucraina de oficiali politici și militari ruși, relatează Afp.

„Obiectivul nostru clar de a-i găsi pe cei responsabili pentru atrocități, să le dovedim faptele prin anchete și să îi aducem în fața justiției”, a declarat șeful poliției federale, Holder Muench, pentru ziarul Welt am Sonntag.

Procurori germani ar putea fi trimiși în Ucraina, a adăugat el, dar vor trebui să primească un mandat internațional.

Ucraina a declarat luna trecută că 15.000 de suspiciuni de crime de război sunt anchetate de la începutul războiului.

Procurorul general Irina Venediktova a transmis că 600 de suspecți au fost identificați, printre care „lideri militari, politicieni și agenți de propagandă a Rusiei”.

Rusia a negat că țintește civili sau că este implicată în crime de război.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Oficial ucrainean: Negocierile de pace ar putea fi reluate la final de august

David Arahamia, liderul echipei de negociatori ucraineni, a declarat sâmbătă că negocierile pentru pace ar putea fi reluate la finalul lui august, după ce soldații ucraineni vor contrataca, potrivit unui interviu acordat pentru Vocea Americii.

Ultima rundâ de negocieri dintre cele două delegații a avut loc pe 29 martie în Istanbul, Turcia.

De atunci, cele două părți s-au acuzat reciproc de blocarea negocierilor și de faptul că nu sunt dispuse la un compromis.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Primarul separatist din Donețk spune că orașul a fost bombardat de ucraineni

Primarul separatist al orașului Donețk, din regiunea cu același nume controlată în mare parte de ruși, a declarat că mai multe districte ale orașului au fost bombardate de forțele ucrainene, sâmbătă dimineață, fiind înregistrate mai multe decese și persoane rănite.

Alexei Kulemzin a spus că un corp de clădire al Universității Naționale din Donețk, o școală, mai multe magazine, case și clădiri administrative au fost avariate.

Afirmațiile primarului nu au fost verificate independent, dar corespondenții Reuters din oraș au filmat pompieri care se chinuie să stingă un incendiu și civili care se adăpost în buncăre subterane.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Zelenski: „Nu ne vom opri din a munci pentru victorie”

Administrația prezidențială ucraineană a publicat un videoclip din timpul vizitei efectuate de Volodimir Zelenski în regiunea Mikolaiv e pe frontul sudic al războiului. În el, poate fi observat președintele în timp ce discută cu guvernatorul regional Vitali Kim și în timp ce oferă decorații mai multor persoane.

Printre temele discutate se numără situația economică, reluarea aprovizonării cu apă potabilă și situația agriculturii.

„Atenție specială este oferită amenințările de pe uscat și apă. Nu ne vom opri din a munci pentru victorie”, a declarat Volodimir Zelenski.

Vizita președintelui ucrainean Mikolaiv vine la doar o zi după ce un atac rusesc a ucis două persoane și a rănit 20 în orașul Mikolaiv care este o țintă regulată a atacurilor rusești.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Armata rusă suține că a distrus instalațiile de rafinare a petrolului la Kremenchug și Lisichansk

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a declarat, sâmbătă, că armata rusă a efectuat mai multe lovituri cu arme ghidate de precizie asupra instalațiilor ucrainene de rafinare a petrolului și a depozitelor de combustibil din apropiere de Kremenchug și Lisichansk.

„Armele aeriene și terestre de înaltă precizie din regiunile Kremenchug și Lisichansk au distrus instalațiile tehnologice pentru rafinarea petrolului și depozitele de combustibil destinate pentru echipamentele militare ucrainene din Donbas”, a declarat Igor Konașenkov.

Ministerul rus al Apărării a mai raportat lovituri cu rachete asupra rafinăriilor de petrol din Kremenchuk în aprilie și mai.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Conservatorul din Kiev vrea să își păstreze numele compozitorului rus Piotr Ceaikovski

Consiliul academic al Academiei Naţionale de Muzică s-a adresat conducerii Ucrainei înaintând apelul conservatorului din Kiev prin care acesta dorește vrea să-și păstreze numele compozitorului rus Piotr Ceaikovski.

Artistul popular al Ucrainei Yuri Ribchinski, 77 de ani, crede că guvernele și armatele se pot lupta între ele, dar nu și cultura, informează Ukrainska Pravda.

„Ceaikovski, ca Shakespeare, ca Ioana d’Arc, ca Hristos, nu aparţine unei anumite naţiuni, el aparţine lumii întregi”, a afirmat Yuri Ribchinski.

Artistul a mai remarcat că Piotr Ceaikovski nu era rus din punct de vedere etnic: tatăl său provenea din cazacii din Zaporojie, iar mama lui era de origine franceză. În plus, potrivit lui Yuri Ribchinski, celebrul compozitor iubea Ucraina.

„Dovadă în acest sens este muzica lui bazată pe melodia ucraineană, precum și cuvintele sale: „Cunoșteam oameni de geniu, dar cunoșteam și un popor de genii: ucrainenii!””, a declarat Yuri Ribchinski.

În apel, personalul conservatorului din Kiev solicită să fie susținute toate măsurile pentru „întoarcerea în Ucraina a unui compozitor cu rădăcini ucrainene, pentru a-i proteja moștenirea de folosirea acesteia de către agresor ca instrument de distrugere a esenței ucrainene”.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Surse Reuters: SUA se tem să furnizeze Ucrainei drone Grey Eagle de frică să nu cadă în mâinile rușilor

Planul administrației americane Joe Biden de a vinde Ucrainei patru drone mari MQ-1C Grey Eagle a fost întrerupt de teama că echipamentele sofisticate de supraveghere ar putea cădea în mâinile rușilor, au declarat mai multe surse pentru Reuters.

Avertismentul de vânzăre a fost emis în timpul unei inspecții aprofundate de către Biroul de Securitate Tehnologică de Apărare al Pentagonului, care are sarcina de a proteja tehnologia de ultimă generație să cadă în mâinile inamicului. Anterior, planul, care circula din martie, fusese aprobat de Casa Albă, au spus trei persoane.

Obiecția față de exportul de drone a apărut din cauza îngrijorărilor că radarul și echipamentele de supraveghere de pe drone ar putea crea un risc de securitate pentru Statele Unite, dacă ar cădea în mâinile Rusiei.

„Evaluările de securitate tehnologică sunt o practică standard pentru transferul produselor de apărare din SUA către toți partenerii internaționali. Toate cazurile sunt analizate individual. Conform procedurilor, preocupările de securitate națională sunt ridicate la autoritatea de aprobare corespunzătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sue Gough.

Potrivit surselor, o soluție ar fi înlocuirea radarului și a senzorilor cu ceva mai puțin complex, dar acest lucru ar putea dura luni de zile.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Viena a devenit orașul agenților ruși, spune un oficial ucrainean de rang înalt

Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare din Ucraina, Oleksiy Danilov, a declarat, într-un interviu pentru LIGA.net, că Viena, capitala Austriei, a devenit o ascunzătoare pentru agenții ruși.

„Viena a devenit o altă capitală (n.r. – în afară de Moscova) pentru ascunderea agenților ruși. Pur și simplu e plină de ei. Este o realitate istorică”, a spus Oleksiy Danilov.

Oficialul ucrainean de rang înalt a mai sugerat că fostul adjunct al Poporului, activistul pro-rus Evgheni Muraev s-ar putea afla acum la Viena sau la Moscova.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Rusia a folosit în Ucraina avioane Su-57 de ultimă generație

Viceprim-ministrul rus Iuri Borisov a declarat sâmbătă că Federația Rusă a folosit avioane de luptă Su-57 de generația a cincea în timpul „operațiunii speciale militare din Ucraina”, informează Interfax.ru.

„Au fost folosite în mod repetat atât zboruri singulare, cât şi în cele cu mai multe avioane, în coordonare. Armele de pe aeronave au fost utilizate extrem de eficient”, a precizat Iuri Borisov.

„A dat dovadă de eficiență, recenziile sunt foarte bune”, a dat asigurări Iuri Borisov. Potrivit oficialului rus, armamentul de pe fuzelaj a funcționat „impecabil”.

Su-57 a fost dezvoltat de compania Sukhoi și este fabricat la uzina de aviație Komsomolsk-on-Amur (KnAAZ). Este un avion de luptă multirol de generația a cincea, conceput pentru a anihila toate tipurile de ținte aeriene în lupte la mare distanță și de aproape, pentru a distruge țintele inamice de la sol și de suprafață în timp ce depășește sistemele de apărare aeriană. Primul său zbor a avut loc pe 29 ianuarie 2010.

Primul Su-57 de serie a intrat în dotarea Forțelor Aerospațiale Ruse la sfârșitul anului 2020. Până la sfârșitul anului 2024, armata rusă intenționează să achiziționeze încă 22 de astfel de avioane.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Zelenski, în vizită de lucru la Mikolaiv

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski s-a aflat, sâmbătă, într-o vizită de lucru în regiunea Mikolaiv și a avut o întâlnire cu oficialii ucraineni din teritoriu cu privire la situația actuală din regiune.

„S-a discutat despre starea economiei, restabilirea alimentării cu apă, situația din agricultură. O atenție deosebită a fost acordată amenințărilor de pe uscat și de pe mare. Nu încetăm să lucrăm pentru victoria Ucrainei”, a transmis Volodimir Zelenski pe  Telegram.

Participanții la întâlnire au acordat o atenție deosebită sprijinului logistic al grupului separat de trupe Primorye și nevoilor sale de apărare.

După întâlnire, Zelenski i-a acordat președintelui administrației militare regionale Mikolaiv, Vitali Kim, ordinul Bogdan Hmelnițki de gradul III și primarulului din Mikolaiv, Alexander Senkevich, ordinul „Pentru curaj” de gradul III.

Totodată, președintele Ucrainei i-a conferit colonelului Andri Hnatov gradul militar de general de brigadă .

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Krivoi Rog, atacat cu rachete de ruși

Șeful administrației militare din Krivoi Rog, Oleksandr Vilkul, a anunțat sâmbătă, într-un mesaj pe Telegram, că forțele ruse au tras mai multe rachete spre oraș, fiind înregistrate mai multe victime.

Rachetele au sosit în Krivoi Rog în districtul Inguleț. Potrivit informațiilor preliminare, sunt distrugeri și victime”, a notat Oleksandr Vilkul.

Oficialul ucrainean a adăugat că va oferi mai târziu informații suplimentare și i-a îndemnat pe locuitori să nu posteze nimic pe rețelele de socializare.

Potrivit martorilor, rachetele au lovit sâmbătă un cartier din sudul orașului Krivoi Rog, situat în centrul Ucrainei, fiind înregistrate cel puțin două victime.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Armata rusă îşi consolidează poziţiile pe Insula Şerpilor

Cele mai recente imagini prin satelit cu Insula Șerpilor din largul coastelor ucrainene şi române permit să se distingă diferite sisteme de apărare sol-aer, iar ruşii au instalat astfel de sisteme şi pe navele poziţionate în apropiere, pentru a-şi întări şi mai mult poziţiile, informează AFP, citat de Agerpres.

„Ruşii au desfăşurat pe insulă mai multe sisteme antiaeriene ce acoperă diferite spectre de ameninţări: SA-13, Panţir, Tor, tunuri antiaeriene ZU-23-2″, precizează cercetătorul francez Pierre Grasser, specialist în apărare rusă, asociat laboratorului Sirice de la Sorbona.

„Ei şi-au consolidat recent poziţia, desfăşurând diferite sisteme sol-aer, pe insulă şi pe navele poziţionate în jurul insulei. Strategic, aceasta are sens, chiar şi în faţa noilor mijloace ale Ucrainei, precum tunuri autopropulsate Caesar şi lansatoare multiple de rachete Himars”, analizează de asemenea o sursă militară franceză, sub acoperirea anonimatului.

Sistemele antiaeriene desfăşurate în prezent de ruşi „nu vor putea intercepta rachetele ghidate trase de Himars, acest lucru este cert”, apreciază Grasser, adăugând totodată că „aceste sisteme sunt toate mobile şi prin urmare ruşii ar putea face ceea ce fac foarte bine ucrainenii de la începutul războiului: să le deplaseze imediat ce percep o ameninţare iminentă”.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Boris Johnson avertizează asupra riscului ca Ucraina să „obosească”

Este important că Marea Britanie continuă să demonstreze că sprijină Ucraina pe termen lung, a declarat sâmbătă premierul britanic, Boris Johnson, avertizând asupra riscului de „oboseală a Ucrainei”, pe măsură ce războiul se prelungește, informează BBC.

„Rușii avansează centimetru cu centimetru și este vital pentru noi să arătăm ceea ce știm că este adevărat și anume că Ucraina poate câștiga și va câștiga”, a spus Boris Johnson reporterilor la sosirea sa înapoi în Marea Britanie dintr-o vizită la Kiev.

„Când se instalează oboseala în Ucraina, este foarte important să le arătăm că suntem alături de ei pe termen lung și le oferim rezistența strategică de care au nevoie”, a spus Johnson.

Potrivit premierului britanic, ar fi o „catastrofă” dacă președintele rus Vladimir Putin ar fi capabil să securizeze orașele din sudul Ucrainei și Donbasul.

Boris Johnson mai spune că dorește să clarifice faptul că Marea Britanie îi sprijină pe ucraineni în ambiția lor de a-i expulza pe ruși din tot ce a obținut Rusia după 24 februarie.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Șeful forțelor aeriene ruse ar fi fost demis

Comandantul Forțelor Aeropurtate Ruse, generalul colonel Andrei Serdiukov, a fost demis din cauza pierderilor masive suferite de parașutiștii ruși în războiul din Ucraina, a transmis, sâmbătă, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), citând surse ucrainene neconfirmate, informează site-ul independent rusesc Meduza.

Generalul colonel Mihail Teplinski, care a condus cartierul general al Districtului Militar Central, a fost numit noul comandant al Forțelor Aeropurtate, se arată în raportul ISW.

Institutul pentru Studiul Războiului nu a putut confirma în mod independent aceste afirmații sau rolul exact al lui Andrei Serdiukov în invadarea Ucrainei.

Mai multe detalii: Kremlinul l-ar fi dat afară pe comandantul forțelor aeroputate, din cauza pierderilor masive suferite de parașutiștii ruși

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Rusia va distruge armamentul sovietic trimis de țările europene în Ucraina, susține Igor Borisov

Transferul de echipamente militare de producție sovietică și rusă către Ucraina reprezintă o încălcare a obligațiilor internaționale, Rusia urmând să distrugă acest echipament chiar înainte de a intra în zona de luptă, a declarat vicepremierul rus Iuri Borisov, informează Interfax.ru.

„Țările NATO aspiră literalmente din toată Europa ce am furnizat țărilor din Pactul de la Varșovia în timpul perioadei sovietice. Diferite arme sunt asamblate, reparate, transferate Forțelor Armate ale Ucrainei, precum și piese de schimb. Ce să facem cu asta? Vom lupta, vom distruge mai mult din acest echipament înainte de a intra în zonele de luptă”, a declarat Igor Borisov.

Oficialul rus de rang înalt a mai spus că echipamentele și armele occidentale care sunt capturate în Ucraina în timpul „operațiunii militare speciale” aflate în desfășurare sunt transferate către instituții ruse specializate pentru studiu.

Ucraina a primit un lot de avioane de atac Su-25 și elicoptere multifuncționale Mi-17 din Europa de Est. Prim-ministrul slovac Edward Heger a anunțat livrarea sistemelor de apărare aeriană S-300 la Kiev.

De asemenea, Polonia a furnizat Ucrainei aproximativ 250 de tancuri T-72, sisteme de rachete cu lansare multiplă Grad și obuziere autopropulsate

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Informații britanice: Forţele ruse încearcă din nou să avanseze la sud de Izium

Probabil că Rusia și-a reînnoit eforturile de a avansa la sud de orașul Izium, din estul Ucrainei, în ultimele 48 de ore, a anunțat, sâmbătă, într-un comunicat, ministerul britanic al apărării, relatează Reuters și The Guardian.

Scopul Rusiei a fost să pătrundă mai adânc în regiunea Donețk și să înconjoare din nordul orașului asediat Severodonețk, se precizează în comunicatul ministerului britanic al apărării.

Reuters a raportat ministerul adăugând că, dacă civilii ucraineni blocați în orașul Severodonețk nu acceptă o ofertă de deschidere a unui coridor umanitar, este probabil ca Rusia să pretindă o justificare pentru a face mai puțină distincție între ei și orice ținte militare ucrainene din zonă.

„Dacă civilii ucraineni blocaţi în oraș nu acceptă o ofertă de deschidere a unui coridor, probabil ca Rusia va găsi în asta o justificare pentru a nu face distincţie între ei şi orice ţinte militare ucrainene din zonă”, se notează în comunicat.

„Forţele ruse încearcă să încercuiască trupele ucrainene, dar inamicul suferă pierderi semnificative în unităţile de infanterie ale Gărzii Ruse şi ale forţelor armate ruse. Şi avansează doar folosind avioane de asalt”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Ucrainei, Oleksandr Motuzianik. 

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Doi civili uciși și 13 răniți, după bombardamentele ucrainene din Donețk, anunță rușii

Doi civili au fost uciși, alți 13 au fost răniți în urma bombardamentelor asupra teritoriului autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) din ultima zi, a transmis, sâmbătă, Comandamentul apărării teritoriale al RPD.

„În ultimele 24 de ore, de pe 17 iulie, ora 08:00, până pe 18 iulie, la 08:00, ca urmare a bombardării forțelor ucrainene a teritoriului Republicii Populare Donețk, 2 persoane au fost ucise și alți 13 civili au fost răniți”, se transmite în comunicat.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Polonia solicită un al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Guvernul polonez cere noi măsuri punitive împotriva Rusiei, pentru a menţine presiunea economică asupra Moscovei şi a pune capăt invaziei asupra Ucrainei, informează sâmbătă DPA.

„Din punctul nostru de vedere, un al şaptelea pachet de sancţiuni ar trebui impus cât mai curând posibil. Trebuie să menţinem presiunea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe polonez, Lukasz Jasina, pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.

La rândul său, ministrul de externe adjunct al Poloniei, Marcin Przydacz, a declarat pentru Welt am Sonntag că cel de-al şaselea pachet de sancţiuni „a lovit Rusia puternic”, dar că „noi nu am putut încă să-l slăbim suficient pe Putin şi maşinăria lui militară”.

„Avem nevoie de sancţiuni noi şi mai aspre. Polonia face lobby pe lângă partenerii săi europeni pentru sprijinirea celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni. Trebuie să acţionăm în mod coordonat ca europeni”, a transmis Marcin Przydacz.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Negocierile dintre Ucraina și Rusia ar putea fi reluate la sfârșitul lunii august

Șeful echipei de negocieri cu Rusia, David Arahamiya, a transmis, sâmbătă, că Ucraina ar putea relua discuțiile cu ocupanții ruși dintr-o poziție consolidată la sfârșitul lunii august, informează Ukrainska Pravda.

Potrivit oficialului de la Kiev, Ucraina va putea relua discuțiile de pace cu Rusia dacă își va întări poziția pe front, dar din motive de securitate nu a precizat despre ce este vorba.

„Sfârșitul lunii august (n.r – când Ucraina poate relua negocierile dintr-o poziție consolidată). Nu vrem să ne împărtășim planurile cu rușii, dar cred că vom organiza o contraofensivă în unele zone”, a precizat David Arahamiya.

Mai multe detalii: Ucraina plănuiește să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârșitul lunii august

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Cel puțin trei persoane au murit în urma bombardamentelor rusești asupra regiunilor Donețk și Luhansk

Trei civili au fost uciși în bombardamentele rusești în regiunile Donețk și Luhansk în ultimele 24 de ore, potrivit rapoartelor administrațiilor civilo-militare ucrainene din aceste regiuni.

În regiunea Luhansk, doi civili au fost uciși, după ce rușii au lansat lovituri aeriene asupra localităților Sirotin și Borivskyi, de lângă Severodonețk. În oraș, luptele continuă. 13 case au fost distruse în Hirsky și alte 14 în Vrubivka. 

De asemenea, trupele ruse au bombardat localitățile Metolkine, Ustinivka, Mikolaivka, Belogorivka, Voronovo, Zolote și Troitske. 

În regiunea Donețk, o persoană a murit și alte patru au fost rănite, în urma bombardamentelor generalizate pe toată linia frontului. 

În această regiune, 12 localități au fost atacate, printre care Avdiivka, Niu-York, Zhelanne, Bakhmut, Netailove și Krasnohorivka. Au fost avariate 18 case, trei blocuri, sediile fabricii de cocs Avdiivka și ale altor întreprinderi, o benzinărie, o casă de cultură, un internat psihoneurologic, o școală și un magazin. 

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 33.350 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 200 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 1.465 de tancuri, 216 avioane, 739 sisteme de artilerie și 14 nave.

Război în Ucraina, ziua 115 | Explozie puternică lângă Severodonețk. Zelenski, în vizite pe fronturile din Mikolaiv și Odesa, promite victoria
18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Șeful forțelor armate britanice: „Rusia a pierdut deja din punct de vedere strategic”

Amiralul Tony Radakin, șeful forțelor armate din Marea Britanie, a spus că  Rusia deja a „pierdut strategic” războiul din Ucraina, după ce și-a diminuat cu 25 % puterea militară terestră pentru câștiguri „minime”, informează agenția de presă PA.

„Invazia este o greșeală îngrozitoare a Rusiei. Rusia nu va prelua niciodată controlul asupra Ucrainei. Rusia a pierdut deja din punct de vedere strategic. NATO este mai puternică, Finlanda și Suedia caută să se alăture”, a declarat Tony Radakin.

„Președintele Putin a folosit aproximativ 25% din puterea armatei sale pentru a câștiga un teritoriu limitat. Rusia are 50.000 de oameni morți sau răniți. Rusia este acum o putere mai diminuată din punct de vedere diplomatic și economic decât acum câteva luni”, a spus Tony Radakin.

Potrivit șefului forțelor armate britanice „orice idee că acesta este un succes pentru Rusia este un nonsens”, pentru că Rusia „eșuează” în Ucraina.

„S-ar putea să obțină câteva succese tactice în ultimele săptămâni. Și acestea ar putea continua în următoarele câteva săptămâni. Dar Rusia pierde din punct de vedere strategic”, a conchis Tony Radakin.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Oficial ucrainean: Rușii au lansat lovituri aeriene asupra satelor de lângă Severodonețk, iar în oraș se dau lupte

Serhei Haidai, șeful Administrației Militare Regionale Luhansk, a anunțat, sâmbătă, într-un mesaj pe Telegram, că luptele continuă la Severodonețk, iar rușii au încercat fără succes să efectueze operațiuni de asalt în afara orașului, lansând și atacuri aeriene asupra satelor învecinate.

„Rușii au lansat lovituri aeriene asupra Sirotin și Borivski. Se duc lupte la Severodonețk. Soldații noștri au respins cu succes asaltul de lângă Sirotin și Metolkin. Ocupanții s-au retras pe pozițiile ocupate anterior. Cu sprijinul artileriei, rușii au efectuat operațiuni de asalt și lângă Nirkovo”, a notat Serghei Haidai.

Potrivit șefului OVA, rușii bombardează în mod repetat zona din apropierea tuturor podurilor de pe râul Severski Doneț, care nu mai sunt funcționale. În plus, rușii au deschis focul asupra Sinetski și Pavlograd lângă Severodonețk, iar uzina Azot este supusă unui bombardament constant.

În plus, rușii au tras de două ori asupra cartierelor rezidențiale din apropierea fostei fabrici Donsoda din Lysychansk. În Hirsky au fost distruse 13 case, în Vrubivka – 14.

„Inamicul a tras și asupra Meteolkine, Ustinivka, Mikolayivka, Belogorivka, Voronovo, Zolote și Troitske cu artilerie și mai multe lansatoare de rachete”, a mai precizat Serghii Haidai. 

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Cel puțin 323 de copii au fost uciși în Ucraina de la începutul războiului

Biroul Procurorului General al Ucrainei, a transmis, sâmbătă, pe  Facebook, că, în urma agresiunii armate a Federației Ruse în Ucraina, 323 de copii au fost uciși și peste 583 au fost răniți.

„Până în dimineața zilei de 18 iunie 2022, peste 906 de copii au fost răniți în Ucraina ca urmare a unei agresiuni armate pe scară largă din partea Federației Ruse. Potrivit procurorilor oficiali pentru minori, 323 de copii au fost uciși și peste 583 au fost răniți în teritoriile ocupate temporar și eliberate”, se arată în comunicat.

Aceste cifre nu sunt definitive, din cauză că se lucrează pentru stabilirea numărului victimelor în zonele în care se duc lupte și în teritoriile ocupate temporar și eliberate recent.

Cei mai afectați copii au fost în regiunea Donețk – 301, regiunea Harkov – 170, regiunea Kiev – 116, regiunea Cernihiv – 68, regiunea Luhansk – 54, regiunea Herson – 52, regiunea Mikolaiv – 48, regiunea Zaporojie – 30 și regiunea Sumî – 17 .

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Rușii au tras cu toate tipurile de arme în regiunea Sumî

Șeful Administrației Militare Regionale Sumî, Dmitro Zhivitskyi, a anunțat că în cursul zilei de vineri, armata rusă a tras asupra regiunii Sumî cu diferite tipuri de arme, efectuând un total de peste 100 de zboruri.

După ora 15.00, două drone rusești au zburat deasupra comunei Krasnopil. Una dintre ele a aruncat un dispozitiv exploziv, celălaltă a fost distrusă de apărătorii ucraineni.

„După ora 19.00, rușii au început bombardarea cu mortiere a comunei Krasnopillia. Au fost în total 24 de explozii”, a raportat Dmitro Zhivitskyi.

Potrivit oficialului ucrainean, după ora 20.00, inamicul a deschis focul de artilerie cu rachete Grad. În total, aproximativ 80 de obuze au fost trimise asupra comunei. Infrastructura civilă și mai multe multe spații utilitare au fost distruse.

La ora 19.30 au început bombardamentele cu mortiere și artilerie în comuna Miropil, martorii oculari precizând că au auzit 40 de explozii.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

În regiunea Odesa, ucrainenii au doborât două rachete rusești de croazieră

Serghei Bratchuk,, purtătorul de cuvânt al administrației militare din Odesa, a anunțat, sâmbătă, într-o postare pe  Telegram, că Rusia a atacat regiunea Odessa cu două rachete de croazieră „Onyx”, acestea fiind distruse de apărarea aeriană.

„Noaptea, armata rusă a atacat regiunea Odesa cu două rachete de croazieră Onyx. Acestea au fost trase din complexul de rachete de coastă de pe teritoriul Crimeei. Rachetele au fost distruse în aer de apărarea antiaeriană ucraineană”, a scris Serghei Bratchuk.

18 iun. - Acum 2 luni
18-06-2022

Rafinăria Kremenchug a fost ținta rachetelor rusești, anunță ucrainenii

Dmitro Lunin, şeful administraţiei regionale, a anunțat că în dimineața zilei de sâmbătă rușii au atacat rafinăria Kremenchug cu 6 până la 8 rachete.

„Din nou sub atacul inamicului Kremenchuk. De la 6 la 8 rachete rusești au lovit rafinăria și alte infrastructuri. Detalii – mai târziu. Amenințarea de bombardament rămâne”, a transmis Dmitro Lunin.

Informația a fost confirmată de Forțele Armate Operaționale, într-un comunicat pe Telegram. „Inamicul a lansat 7 rachete din regiunea Belgorod, care ar putea viza rafinăria Kremenchug și alte facilități de infrastructură din regiunea Poltava”, se precizează în comunicat.

Infrastructura rafinăriei Kremenchug a fost distrusă și nu va putea fi reparată până la sfârșitul anului. Rafinăria Kremenchug a fost principalul producător de combustibil din Ucraina.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Ucraina a primit un împrumut de 733 de milioane de dolari din partea Canadei

Într-o declarație publicată vineri, ministerul ucrainean de Finanțe a precizat că fondurile, care au fost „obținute în conformitate cu acordul de împrumut dintre Ucraina și Canada”, vor fi „direcționate către bugetul de stat pentru a finanța cheltuielile prioritare, în special pentru a asigura cheltuielile sociale și umanitare”, informează The Guardian.

Ministrul ucrainean de finanțe, Sergii Marchenko, a mulțumit guvernului canadian pentru împrumut.

„Sunt recunoscător guvernului Canadei și ministrului de finanțe al Canadei, Chrystia Freeland, pentru sprijinul acordat Ucrainei în lupta pentru libertatea noastră. Această decizie demonstrează încă o dată leadership-ul Canadei în susținerea poporului ucrainean și oportunitatea crucială de a ajuta Ucraina”, a transmis ministrul ucrainean de finanţe.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Olaf Scholz: Este „absolut necesar” ca liderii să vorbească direct cu Putin în încercarea de a pune capăt războiului

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că este „absolut necesar” ca liderii să vorbească direct cu președintele rus Vladimir Putin în încercarea de a pune capăt războiului, notează The Guardian.

„Este absolut necesar să vorbim cu Putin și voi continua să fac acest lucru – la fel ca și președintele francez”, a declarat cancelarul german pentru agenția germană de știri DPA.

Comentariile lui Scholz vin la o zi după ce acesta și alți câțiva lideri europeni au vizitat Ucraina și au purtat discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Este nevoie de anumite țări și de anumiți lideri care să vorbească cu el – și este necesar ca aceștia să fie clari”, a spus acesta. „Când vorbesc cu Putin, îi spun, de exemplu, aceleași lucruri pe care vi le-am spus și vouă… Vă rog să înțelegeți că nu va exista o pace dictată, iar dacă voi chiar credeți că veți jefui niște terenuri și apoi sperați că vremurile se vor schimba și că toate lucrurile vor redeveni normale, aceasta este o greșeală”, a adăugat acesta.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Autostrada de ieșire din Lisichansk a devenit impracticabilă, după bombardamentul ruşilor

O autostradă cheie care duce la ieşirea din orașul ucrainean Lisichansk, a devenit impracticabilă din cauza bombardamentelor rusești, potrivit guvernatorului regional din Luhansk, citat de BBC.

Drumul leagă Lysychansk și orașul Bakhmut, aflat la aproximativ 55 km spre sud-vest, a declarat Serhiy Haidai, într-o postare online.

Haidai a mai spus că Lisichansk se află încă în totalitate sub control ucrainean.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Paramedicul Iulia Paievska, eliberată din mâinile ocupanţilor ruşi

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că Iulia Paievska, paramedic, a fost eliberată din mâinile ruşilor, informează 24TV.ua. Paramedicul Taira a salvat zeci de răniţi, ucraineni şi ruşi, până să fie capturată.

Iulia Paievska a ajuns în mâinile ruşilor pe 15 martie, iar după mai bine de trei luni preşedintele Zelenski a anunţat vineri seară că aceasta este deja acasă. Nu se știe când paramedicul a fost eliberat din mâinile ruşilor.

„Astăzi pot deja să anunț acest lucru: paramedicul ucrainean Iulia Paievska a fost eliberat din captivitate. Sunt recunoscător tuturor celor care au lucrat pentru acest rezultat. Taira este deja acasă. Vom continua să lucrăm pentru a-i aduce pe toți”, a spus șeful statului.

Preşedintele ucrainean a adăugat că partea ucraineană va depune eforturi pentru a se asigura că toți ucrainenii ținuți în captivi de invadatorii ruși se vor întoarce acasă.

Mai multe informaţii: Paramedicul Iulia Paievska, eliberată din mâinile ocupanţilor ruşi

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Putin: Rusia va folosi armele nucleare doar pentru apărarea suveranităţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat vineri că ţara sa va recurge la folosirea armelor nucleare doar „dacă este necesar” pentru a-şi apăra suveranitatea, informează Agerpres, care citează agenţia EFE.

„Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre”, a spus Putin în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg.

El a catalogat drept „iresponsabile” declaraţiile unor oficiali occidentali conform cărora Rusia ameninţă omenirea cu armele sale nucleare. „Am auzit acest tip de retorică. Noi să rămânem tăcuţi? Răspundem aşa cum trebuie. Dar imediat ce răspundem ei se prevalează de asta şi spun: Rusia este o ameninţare”, a spus preşedintele rus.

Mai multe informaţii: Vladimir Putin: Rusia va folosi armele nucleare doar pentru apărarea suveranităţii

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Putin: „Nu avem nimic împotriva” aderării Ucrainei la UE

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia nu are „nimic împotriva” aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, transmite CNN.

„UE nu este un bloc politico-militar, spre deosebire de NATO, de aceea am spus întotdeauna că poziția noastră aici este consecventă, de înțeles, nu avem nimic împotriva ei”, a declarat Putin, după discursul său la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

„Este decizia suverană a oricărei țări de a adera sau nu la asociații economice și este la latitudinea acestei asociații economice să accepte sau nu noi state ca membri ai săi. În măsura în care este oportun pentru UE, lăsați țările UE să decidă ele însele. Dacă va fi în beneficiul sau în detrimentul Ucrainei este, de asemenea, treaba lor”, a declarat Putin.

„Aceasta este treaba poporului ucrainean și a conducerii actuale a Ucrainei, dar structura economiei ucrainene este de așa natură încât va fi nevoie de subvenții foarte mari. Ei bine, dacă nu protejați piața internă, Ucraina se va transforma într-o astfel de semi-colonie, în opinia mea. Dar, în același timp, va primi un sprijin destul de semnificativ pentru cheltuielile curente. Este puțin probabil ca acest lucru să ducă la refacerea industriei aeronautice pierdute, a construcțiilor navale și a industriei electronice”, a adăugat el.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Ucraina cere revizuirea deciziei privind organizarea Eurovision

Uniunea Europeană de Radiodifuziune a anunțat că Ucraina nu va fi gazda de anul viitor a concursului Eurovision, deși este câștigătoarea trofeului din acest an, însă Ucraina spune că nu este de acord cu evaluarea EBU și că va „cere ca decizia să fie revizuită”, notează BBC.

Într-o declarație postată pe Facebook, ministrul Culturii și Politicii Informaționale, Oleksandr Tkachenko, afirmă că Ucraina „consideră că are motive pentru a purta discuții suplimentare în vederea găsirii unei soluții. Credem că putem îndeplini toate angajamentele”.

Decizia EBU a fost luată în contextul războiului din această țară. Ediția din 2023 a competiție ar putea fi organizată de Marea Britanie, relatează Sky News. Trupa ucraineană de rap-folk Kalush Orchestra a câștigat luna trecută Eurovisionul de la Torino, ceea ce dă dreptul Ucrainei să organizeze ediţia Eurovision de anul viitor.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Boris Johnson: Trupele lui Putin sunt supuse unei „presiuni colosale”

Asaltul Rusiei în estul Ucrainei continuă, cu costuri ridicate pentru armata ucraineană, dar Boris Johnson spune că înțelege de ce Zelenski refuză să facă compromisuri cu Moscova.

El spune că dovezile arată că trupele ruse se află sub „o presiune colosală și suferă pierderi grele”, potrivit BBC. Armata rusă „cheltuiește colosal cu obuze și alte arme”, spune premierul britanic.

Rusia a făcut progrese în ultimele săptămâni în regiunea Luhansk, dar premierul britanic spune că „încă nu au atins obiectivele pe care și le-au propus în prima săptămână” de război.

„Suntem aici pentru a sublinia faptul că vă vom oferi rezistența strategică de care aveți nevoie și vom intensifica sancțiunile împotriva regimului lui Putin”.

Ucraina a cerut mai multe arme cu rază lungă de acțiune pentru a ajuta la combaterea atacurilor feroce ale Rusiei în est.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Biden, după ce mai mulţi americani au dispărut în Ucraina: Americanii nu ar trebui să meargă în Ucraina

Președintele american Joe Biden a declarat vineri că a fost informat în legătură cu cei trei americani dispăruți în Ucraina și le-a transmis americanilor să nu călătorească în această țară, transmite CNN.

„Am fost informat. Nu știm unde sunt, dar vreau să reiterez: Americanii nu ar trebui să meargă acum în Ucraina. O voi spune din nou: Americanii nu ar trebui să meargă în Ucraina acum”, a spus Biden.

Alexander John-Robert Drueke, în vârstă de 39 de ani, din Tuscaloosa, Alabama, și Andy Tai Ngoc Huynh, în vârstă de 27 de ani, din Hartselle, Alabama sunt daţi dispăruţi în Ucraina.

În plus, Departamentul de Stat al SUA a declarat joi că are informații că un al treilea american care a călătorit în Ucraina pentru a lupta împotriva Rusiei a dispărut „în ultimele săptămâni”.

„Există rapoarte despre încă un american al cărui loc de dispariție este necunoscut. Nu pot vorbi despre detaliile acestui caz. Din păcate, nu cunoaștem toate detaliile acelui caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, în cadrul unei conferințe de presă de joi.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Marea Britanie ar putea antrena până la 10.000 de soldaţi ucraineni la fiecare 4 luni

Boris Johnson s-a oferit să lanseze o operațiune majoră de antrenament pentru forțele ucrainene, cu potențialul de a antrena până la 10.000 de soldați la fiecare 120 de zile, a transmis cancelaria premierului britanic, conform The Guardian.

„Vizita mea de astăzi, în adâncul acestui război, este pentru a trimite un mesaj clar și simplu poporului ucrainean: Marea Britanie este cu voi și vom fi alături de voi până când veți învinge în cele din urmă”, a spus Boris Johnson.

Noul program de pregătire militară „ar putea schimba ecuația acestui război – valorificând cea mai puternică dintre forțe, determinarea ucrainenilor de a învinge”, a adăugat el.

Andri Yermak, șeful biroului președintelui ucrainean, a anunţat pe Twitter discuțiile dintre cele două părţi care au vizat „livrările de arme grele și sisteme de apărare aeriană atât de necesare, cât şi sprijin economic pentru Ucraina şi creșterea presiunii sancțiunilor asupra Rusiei”.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Putin dă vina pe Occident pentru criza alimentară mondială

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că acțiunile Rusiei în Ucraina nu sunt responsabile pentru criza alimentară globală și a acuzat SUA de creșterea prețurilor la alimente în discursul său de vineri la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, conform CNN.

„Foametea din cele mai sărace țări va fi pe conștiința administrației americane și a eurocraților”, a spus el.

Putin a declarat că Rusia este pregătită să exporte mai multe cereale pentru a echilibra piețele alimentare mondiale. Accentul Rusiei va fi pus pe furnizarea de alimente acelor țări care riscă să se confrunte cu foametea, a spus el.

Potrivit CNN, Rusia blochează accesul maritim la porturile din Marea Neagră deținute de Ucraina, ceea ce înseamnă că nici măcar cerealele care se află încă sub controlul ucrainean nu pot fi exportate către numeroasele țări care se bazează pe ele. Blocada Rusiei a crescut deja prețurile mondiale la alimente și amenință să provoace o penurie alimentară catastrofală în unele părți ale lumii, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Autoritățile ucrainene, precum și unii oficiali internaționali, au acuzat Rusia că jefuiește țara de cereale și alte produse de bază în zonele pe care le ocupă. Denys Marchuk, vicepreședintele Uniunii Publice a Consiliului Agricol Ucrainean, a declarat că Rusia a „furat aproximativ 600.000 de tone de cereale” de la fermierii ucraineni.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Boris Johnson, vizită surpriză pentru a doua oară la Kiev

Premierul britanic Boris Johnson a ajuns la Kiev în cadrul unei vizitei surprize. Astfel, el este unul din puținii lideri europeni care ajunge pentru a doua oară în Ucraina în cele aproape patru luni de război, relatează The Guardian.

Liderul britanic a anulat în ultimul moment participarea la o întâlnire cu parlamentarii conservatori care trebuia să aibă loc vineri, pentru a se deplasa la Kiev.

La sosire, Boris Johnson a postat, pe Twitter, o fotografie alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Domnule președintele, Volodimir, este bine să fiu în Kiev din nou”, a scris liderul britanic.

„Multe zile de război au demonstrat că sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina este ferm și hotărât. Mă bucur să-l văd din nou la Kiev pe marele prieten al țării noastre, Boris Johnson”, a transmis Zelenski, pe contul oficial de Telegram.

„Aceasta este a doua vizită a lui Boris Johnson la Kiev de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în țara noastră. Avem o viziune comună asupra mișcării spre victoria Ucrainei. Sunt recunoscător pentru un sprijin puternic!”, a adăugat liderul ucrainean.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

O navă de război rusă a încălcat apele teritoriale ale Danemarcei

Danemarca a numit acțiunile Rusiei drept o provocare de neacceptat și a decis convocarea ambasadorului rus la Copenhaga pentru explicații după ce o navă de război rusă a pătruns în apele teritoriale ale Danemarcei, în Marea Baltică lângă insula Bornholm unde avea loc un festival al democrației la care participau parlamentari și oameni de afaceri.

Reuters relatează că nava de război rusă a intrat în apele Danemarcei fără autorizație vineri în jurul orei 00:30, și apoi din nou câteva ore mai târziu. Potrivit forțelor armate daneze, nava a părăsit zona după ce marina daneză a stabilit contactul radio.

„O provocate profund iresponsabilă, grosolană și complet de neacceptat”, a spus ministrul de Externe danez, Jeppe Kofod. „Metodele de intimidare nu funcționează împotriva Danemarcei”.

„Festivalul Democrației” are loc anual și se bucură de prezența celor mai importanți oficiali guvernamentali, pintre care și premierul Mette Frederiksen.

17 iun. - Acum 2 luni
17-06-2022

Rușii vor avea nevoie de viză pentru a intra în Ucraina

Ucraina va introduce un regim de vize pentru cetăţenii ruşi începând de la 1 iulie, a anunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după aproape patru luni de la declanşarea invaziei ruse asupra ţării sale.

Guvernul ucrainean urmează să adopte în cursul zilei o decizie oficială în acest sens „pentru a contracara ameninţările fără precedent la securitatea naţională, suveranitatea şi integritatea teritorială a statului nostru”, a precizat şeful statului pe Telegram.

Această decizie importantă va pune capăt călătoriilor fără viză pentru cetăţenii ruşi, care erau în vigoare de la obţinerea independenţei faţă de URSS, în 1991.

Urmărește-ne pe Google News
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
GSP.RO
Mărturisirea-șoc a unui bărbat de 45 de ani, operat de cancer la rinichi. Doctorul i-a spus direct: "Totul este generat de ceea ce ai făcut în trecut"
Nu le-a venit să creadă când s-a întors cu fața! ”Cea mai frumoasă atletă din lume”, apariție răvășitoare FOTO
Playtech.ro
Nu le-a venit să creadă când s-a întors cu fața! ”Cea mai frumoasă atletă din lume”, apariție răvășitoare FOTO
"Ce ai avut cu femeile? De ce le-ai înțepat". Cine este tânărul care le-a atacat pe Margherita din Clejani și o altă fată, în centrul Capitalei
Observatornews.ro
"Ce ai avut cu femeile? De ce le-ai înțepat". Cine este tânărul care le-a atacat pe Margherita din Clejani și o altă fată, în centrul Capitalei
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
HOROSCOP
Horoscop 19 august 2022. Capricornii au puterea de a lua cele mai bune decizii astăzi pentru a renunța la ceea ce îi împovărează inutil
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Știrileprotv.ro
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Top 5 zodii care termină luna august perfect. Surprinzător cine e pe locul 2
FANATIK.RO
Top 5 zodii care termină luna august perfect. Surprinzător cine e pe locul 2
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Orangesport.ro
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
PUBLICITATE
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.