Live text
Acum 10 luni
Forțele ucrainene au respins sâmbătă cel mai mare număr de asalturi rusești de până acum pe frontul de la Kupiansk, anunță Statul Major General al Ucrainei
Acum 10 luni
Armata ucraineană publică imagini cu unul dintre cele mai mari asalturi ale rușilor asupra orașului Avdiivka din Donețk
Acum 10 luni
Premierul slovac afirmă că va bloca aderarea Ucrainei la NATO, spunând că aceasta trebuie să cedeze teritoriu
Acum 10 luni
Zelenski îl invită pe Trump să vină la Kiev, dar pune o condiție
Acum 10 luni
Ucraina și SUA au desfășurat prima inspecție comună a armamentului furnizat de Washington, anunță Ministerul ucrainean al Apărării
Acum 10 luni
Zelenski: "Rusia nu trebuie să-și facă iluzii că va reuși. Peste 100 de confruntări intense pe linia frontului, în ultima zi"
Acum 10 luni
La sediul de campanie al lui Putin, soția unui soldat rus de pe front a cerut întoarcerea acestuia acasă
Acum 10 luni
Ministerul britanic al Apărării: Instruirea și coordonarea deficitară limitează probabil capacitățile ofensive ale Rusiei în regiunea Herson
Acum 10 luni
„Cel mai de succes” operator de drone rus, Moise, a fost lichidat pe front
Acum 10 luni
Forțele ruse au bombardat regiunea Donețk de 12 ori, rănind doi oameni, potrivit guvernatorului ucrainean
Acum 10 luni
Apărarea antiaeriană rusă este suficientă pe front, în Crimeea, dar nu și pe teritoriul Rusiei, afirmă forțele aeriene ucrainene
Acum 10 luni
Consilier al lui Zelenski: Kievul are nevoie de mai multe arme dată fiind lungimea frontului
Acum 10 luni
Aleksandr Lukașenko spune că Rusia a oferit gratuit Belarusului rachete nucleare Iskander
Acum 10 luni
UE va produce aproximativ 1,4 milioane de obuze până la sfârșitul anului 2024, spune un comisar european
Acum 10 luni
Ucraina anunță că a doborât patru din cele șapte drone lansate de Rusia în timpul nopții
Acum 10 luni
Atac asupra orașului Kupiansk sâmbătă dimineață
Acum 10 luni
Rusia este responsabilă pentru loviturile lansate de Ucraina pe teritoriul său, spune ministrul francez al Apărării
Acum 10 luni
Rusia vrea să prezinte exercițiile NATO ca pe o provocare – ISW
Acum 10 luni
Șeful AIEA: Minele îndepărtate anterior de la centrala din Zaporojie „sunt din nou acolo”
Acum 10 luni
Ministerul britanic al Apărării: Rusia este mai precaută cu avioanele sale după distrugerea unui A-50 de către ucraineni
Acum 10 luni
Țările baltice au convenit să construiască o linie de apărare la frontierele cu Belarus și Rusia
Acum 10 luni
Șmîhal: Ucraina a îndeplinit trei din cele patru recomandări ale Comisiei Europene pentru aderare
Acum 10 luni
UE se pregătește de un nou pachet de sancțiuni pentru Rusia

Relatarea Livetext a războiului din Ucraina continuă aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 697.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Forțele ucrainene au respins sâmbătă cel mai mare număr de asalturi rusești de până acum pe frontul de la Kupiansk, anunță Statul Major General al Ucrainei

Forțele ucrainene au respins 21 de asalturi rusești pe frontul de la Kupiansk, în apropierea localităților Synkivka și Petropavlivka (regiunea Harkov) și Stelmakhivka (regiunea Luhansk), în cursul zilei de sâmbătă, 20 ianuarie, a anunțat Statul Major General al Ucrainei, în actualizarea de seară a evoluțiilor de pe front, potrivit Ukrainska Pravda.

Detalii: Pe parcursul zilei, forțele de apărare ale Ucrainei s-au ciocnit cu forțele ruse de 72 de ori. Forțele ruse au desfășurat rachete antiaeriene S-300 pentru a efectua trei atacuri cu rachete asupra infrastructurii civile din Novohradivka (regiunea Dobnetsk) și patru bombardamente aeriene. De asemenea, au desfășurat sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) de 25 de ori pentru a ataca pozițiile trupelor ucrainene și așezările civile, rănind civili și avariind aproximativ 35 de case și alte facilități de infrastructură civilă, conform actualizării oferite de conducerea armatei ucrainene.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Nu s-au înregistrat schimbări semnificative pe fronturile de la Volyn și Polissia.

Pe fronturile din Sivershchyna și Slobozhanshchyna, forțele ruse au efectuat un atac aerian asupra districtului Chernatskyi din regiunea Sumî. Aproximativ 40 de așezări civile ucrainene au fost supuse tirurilor rusești de mortiere și artilerie, inclusiv Hremiach (regiunea Cernihiv); Seredyna-Buda, Pavlivka, Volodymyrivka și Basivka (regiunea Sumî); și Udy, Okhrimivka, Zemlianky și Khatnie (regiunea Harkov).

Pe frontul din Kupiansk, forțele ucrainene au respins 21 de asalturi rusești în apropiere de Synkivka și Petropavlivka (regiunea Harkov) și Stelmakhivka (regiunea Luhansk), unde forțele ruse au încercat să străpungă apărarea ucraineană. De asemenea, forțele ruse au desfășurat mortiere și artilerie pentru a ataca peste 15 așezări, inclusiv Dvorichna, Masiutivka, Synkivka, Petropavlivka și Berestove (regiunea Harkov).

Forțele ucrainene au respins 6 asalturi rusești în apropierea localităților Terny și Yampolivka (regiunea Donețk) și în apropierea pădurii Serebrianka și a localității Bilohorivka (regiunea Luhansk), pe frontul din Lîman. Forțele ruse au desfășurat mortiere și artilerie pentru a ataca peste 10 așezări civile, inclusiv Karmazynivka, Nevske și Dibrova (regiunea Luhansk) și Ivanivka, Verkhnokamianske și Spirne (regiunea Donețk).

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Pe frontul de la Bahmut, forțele ucrainene au respins 8 asalturi rusești în apropiere de Andriivka, Bohdanivka și Klishchiivka (regiunea Donețk), unde rușii au făcut încercări nereușite de a-și îmbunătăți pozițiile tactice. Aproximativ 10 așezări civile, printre care Bohdanivka, Ivanivske, Klishchiivka, Andriivka, Kurdiumivka și Niu-York (regiunea Donețk), au fost supuse tirurilor rusești de mortier și artilerie.

De asemenea, forțele ucrainene au respins 6 asalturi rusești în apropiere de orașul Avdiivka și la sud de localitățile Sieverne, Vodiane, Nevelske și Pervomaiske (regiunea Donețk), pe frontul din Avdiivka, unde rușii nu au reușit să străpungă apărarea ucraineană. Forțele ruse au desfășurat artilerie și mortiere pentru a ataca peste 15 așezări civile, inclusiv Novobakhmutivka, Avdiivka, Tonenke, Pervomaiske, Netailove și Nevelske (regiunea Donețk).

Pe frontul din Marinka, forțele de apărare ucrainene continuă să le țină piept rușilor în apropiere de Marinka și Novomykhailivka (regiunea Donețk), unde forțele ruse au desfășurat patru operațiuni ofensive nereușite. Krasnohorivka, Heorhiivka, Marinka, Pobieda, Paraskoviivka și Novomykhailivka au fost supuse tirurilor rusești de mortiere și artilerie.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Forțele ruse nu au desfășurat operațiuni ofensive pe frontul de la Shakhtarsk, deși peste zece așezări civile, inclusiv Vodiane, Vuhledar, Prechystivka, Zolota Nyva și Urozhaine (regiunea Donețk), au fost supuse tirurilor rusești de artilerie și mortiere.

Forțele ruse nu au reușit să recupereze pozițiile pierdute la vest de Verbove (regiunea Zaporojie) pe frontul din Zaporojie. Peste 15 așezări civile au intrat sub tirul artileriei și al mortierelor rusești, inclusiv Poltavka, Huliaipole, Novoandriivka, Shcherbaky și Kamianske (regiunea Zaporojie).

În zona de responsabilitate a Grupului Operațional Strategic de Forțe Odesa, pe frontul din Herson, orașele Herson (regiunea Herson), Dmytrivka și Ochakiv (regiunea Mikolaiv) au fost, de asemenea, sub tirul artileriei rusești.

Forțele ruse continuă să încerce să împingă înapoi forțele ucrainene din punctul lor de sprijin stabilit de pe malul stâng (estic) al fluviului Nipru, efectuând șase încercări nereușite în acest sens numai în cursul zilei de sâmbătă.

Pe parcursul zilei, avioanele ucrainene de luptă au efectuat atacuri aeriene asupra a șase grupuri de personal militar, arme și echipamente rusești, asupra unui sistem de apărare antiaeriană, asupra unui punct de depozitare a munițiilor și asupra unui centru de comunicații al rușilor.

Unități ale Forțelor de rachete și ale artileriei ucrainene au bombardat trei grupuri de personal militar rus, arme și echipamente, un post de comandă și un sistem radar, mai susține Statul General Major al Ucrainei, în actualizare.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Armata ucraineană publică imagini cu unul dintre cele mai mari asalturi ale rușilor asupra orașului Avdiivka din Donețk

Brigada Mecanizată Separată 110, care poartă numele generalului Marko Bezruchko, una dintre unitățile ucrainene care apără Avdiivka, a distribuit sâmbătă, 20 ianuarie, o înregistrare video care arată unul dintre cele mai mari asalturi ale armatei ruse asupra acestui oraș din regiunea Donețk, scrie Ukrainska Pravda.

Asaltul a avut loc în octombrie 2023.

Mai multe detalii și imagini: Un asalt „cum nu a mai fost văzut în secolul 21”. Armata ucraineană publică imagini cu atacurile „sălbatice” ale rușilor asupra Avdiivka | VIDEO

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Premierul slovac afirmă că va bloca aderarea Ucrainei la NATO, spunând că aceasta trebuie să cedeze teritoriu

Premierul slovac Robert Fico făcut sâmbătă o nouă declarație publică antiucraineană, spunând, la postul public de radio și televiziune din Slovacia, că va bloca aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică (NATO), scrie The Kyiv Independent.

Fico urmează să se întâlnească cu premierul ucrainean Denis Șmîhal miercuri, 24 ianuarie.

Mai multe detalii: Robert Fico amenință că va bloca aderarea Ucrainei la NATO, spunând că aceasta trebuie să cedeze Rusiei „o bucată de teritoriu”

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Zelenski îl invită pe Trump să vină la Kiev, dar pune o condiție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a invitat pe Donald Trump, care în prezent se profilează ca principalul candidat al republicanilor la alegerile prezidențiale din SUA de anul acesta, să vină la Kiev, dar cu o condiție, scrie Politico.

Mai multe detalii: Invitație-surpriză: Volodimir Zelenski îl roagă pe Donald Trump să vină la Kiev, dar cu o condiție

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Ucraina și SUA au desfășurat prima inspecție comună a armamentului furnizat de Washington, anunță Ministerul ucrainean al Apărării

Ucraina și SUA au desfășurat, într-una dintre unitățile militare ucrainene, prima inspecție comună a armelor și a altor echipamente militare furnizate de Washington, a anunțat sâmbătă Ministerul ucrainean al Apărării, potrivit The Kyiv Independent.

Serviciul de audit intern al Ministerului Apărării și reprezentanți ai forțelor armate au participat la inspecție din partea ucraineană, cărora li s-au alăturat angajați ai Biroului de cooperare în domeniul apărării din cadrul Ambasadei SUA în Ucraina.

Inspectorii au examinat numerele de serie, condițiile tehnice și condițiile de depozitare a armelor, iar rezultatele urmează să fie stabilite, potrivit Ministerului Apărării.

„În timpul activității comune, nu au existat plângeri din partea reprezentanților SUA”, a precizat ministerul, potrivit căruia astfel de inspecții comune ale armelor furnizate de Washington vor continua.

„Asigurarea accesului la locurile de depozitare, deschiderea și inspecțiile comune sistematice sunt măsuri concrete pe care le luăm pentru a crește transparența și a consolida încrederea în relațiile cu partenerii”, a declarat ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Iurii Dzhyhyr.

Ministerul ucrainean al Apărării și Ambasada SUA au convenit în noiembrie anul trecut asupra unei monitorizări extinse a utilizării finale a armelor livrate de SUA, pentru a se asigura că sunt îndeplinite cerințele Washingtonului pentru statele destinatare ale acestor arme.

„Anumite tipuri de rachete, sisteme de lansatoare, drone și dispozitive de vedere pe timp de noapte furnizate de partenerii americani sunt fabricate folosind tehnologii sensibile și, prin urmare, necesită o monitorizare atentă și condiții speciale de depozitare. Procedura de monitorizare comună a fost convenită pentru aceste tipuri de arme”, a declarat Dzhyhyr, pe 14 decembrie.

În iulie 2023, Ministerul Apărării a precizat că o inspecție americană a echipamentului militar livrat Ucrainei nu a constatat nicio încălcare, dezmințind afirmațiile privind posibile cazuri de utilizare abuzivă a armelor americane.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Zelenski: „Rusia nu trebuie să-și facă iluzii că va reuși. Peste 100 de confruntări intense pe linia frontului, în ultima zi”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat Ucraina trebuie să câștige războiul, iar Rusia nu ar trebui să-și facă iluzii că va reuși, scrie Ukrainska Pravda.

„Numai în ultima zi au avut loc peste o sută de confruntări intense de luptă pe linia frontului. Cele mai grele lupte au avut loc la Avdiivka, pe frontul de la Marinka, în Krasnohorivka, pe fronturile de la Lîman, Sivershchyna și Kupiansk, precum și în apropiere de Herson, la Krynky”, a declarat liderul de la Kiev, în discursul video adresat sâmbătă națiunii.

„Rezistența noastră acum, distrugerea inamicului acum, sunt vitale. Nu ar trebui să existe iluzii în Rusia că vor reuși ceva. Și le mulțumesc fiecăruia dintre soldații noștri, tuturor celor din Ucraina care luptă acum, muncesc acum și ajută pentru ca poporul nostru, statul nostru, să câștige în acest an”, a mai spus Zelenski.

El a reamintit că, sâmbătă, Ucraina îi comemorează pe apărătorii aeroportului din Donețk, „una dintre bătăliile care au marcat istoria noastră modernă”.

„Ucrainenii sunt mai puternici decât orice circumstanțe. Cu toții trebuie să fim conștienți de această forță. Și trebuie să câștigăm acest război. Pentru binele poporului și statului nostru și pentru ca răul reprezentat de Rusia să își amintească pentru totdeauna că nu va mai câștiga niciodată nimic”, a mai afirmat președintele ucrainean.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

La sediul de campanie al lui Putin, soția unui soldat rus de pe front a cerut întoarcerea acestuia acasă

Soția unui soldat rus a lansat sâmbătă, 20 ianuarie, un apel emoționant pentru întoarcerea acestuia din Ucraina, la sediul electoral al președintelui Vladimir Putin, un gest sfidător într-o țară în care criticarea deschisă a războiului este interzisă, scrie Reuters.

„Vladimir Vladimirovici Putin a emis un decret conform căruia soțul meu trebuie să fie acolo (în Ucraina, n.r.). Sunt interesată să știu când va emite un decret prin care va spune că soțul meu trebuie să fie acasă”, a declarat Maria Andreieva sub privirile staffului de campanie.

Mai multe detalii: Sediul de campanie al lui Putin, luat cu asalt de soția nervoasă a unui soldat de pe front: „Ce voi primi înapoi? Un om fără picioare, fără brațe?” | FOTO

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Ministerul britanic al Apărării: Instruirea și coordonarea deficitară limitează probabil capacitățile ofensive ale Rusiei în regiunea Herson

Pregătirea și coordonarea deficitară a trupelor ruse staționate pe malul estic al fluviului Nipru, în regiunea Herson, le împiedică probabil să disloce forțele ucrainene din zonă, afirmă Ministerul britanic al Apărării, în actualizare sa de sâmbătă a evoluției războiului, potrivit The Kyiv Independent.

După o serie de operațiuni militare pe malul estic al fluviului Nipru, ocupat de trupele ruse încă de la începutul invaziei pe scară largă, forțele ucrainene au stabilit puncte de sprijin în zonă, continuând să respingă atacurile rusești în ciuda provocărilor logistice.

„Gruparea rusă de forțe Dnepr (numele rusesc al fluviului Nipru) nu a avut succes în toate încercările sale de a-i disloca pe apărătorii ucraineni, deși are aproape sigur un avantaj semnificativ în balanța de forțe pe această axă”, a scris ministerul de la Londra, în actualizarea sa.

„Este foarte probabil ca slaba pregătire și coordonare a forțelor ruse din zonă să limiteze capacitățile lor ofensive”, mai afirmă ministerul.

Din februarie anul trecut, Ucraina a efectuat raiduri peste fluviu, în partea ocupată a regiunii Herson situată la est de Nipru, cu atacuri mai intensificate raportate în august.

Pușcașii marini ucraineni au anunțat pe 17 noiembrie că forțele ruse au pierdut aproximativ 3.500 de soldați, dintre care peste 1.200 au fost uciși, precum și zeci de echipamente militare, în luptele de pe fluviul Nipru, în apropiere de Herson.

„Forțarea Ucrainei să-și retragă forțele de pe malul estic al Niprului rămâne un obiectiv operațional prioritar pentru Rusia”, mai scrie în actualizarea serviciilor de informații britanice.

„Este foarte probabil ca Rusia să persiste cu atacuri în zona Krynky în următoarele săptămâni, în ciuda pierderilor tot mai mari de personal”, precizează ministerul britanic.

Krynky este o așezare aflată la aproximativ 35 de kilometri est de Herson, despre care se spune că este unul dintre principalele puncte fierbinți în acest sector al frontului. Ministerul britanic al Apărării a citat un blogger militar rus în actualizarea sa din 12 ianuarie, care a estimat că Rusia a pierdut 90% din echipamentul său militar, dislocat în acest sector, în zona Krynky.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

„Cel mai de succes” operator de drone rus, Moise, a fost lichidat pe front

Forțele armate ale Ucrainei au anunțat că l-au lichidat pe Moise, operatorul rus de drone considerat „cel mai de succes” de către camarazii lui, care spun că ar fi responsabil de moartea a 500 de soldați ucraineni și scufundarea a 38 de bărci, scrie Unian.

Moise a fost ucis pe pe malul stâng al Niprului, în apropiere de Krynki, regiunea Herson. Informația e distribuită și de corespondenți militari ruși de război, unul dintre ei scriind că e confirmată chiar de soția celui ucis.

Mai multe detalii: „Cel mai de succes” operator de drone rus, Moise, a fost lichidat pe front. Era responsabil de moartea 500 de soldați ucraineni

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Forțele ruse au bombardat regiunea Donețk de 12 ori, rănind doi oameni, potrivit guvernatorului ucrainean

Forțele ruse au bombardat regiunea Donețk de 12 ori pe parcursul ultimelor 24 de ore, a anunțat sâmbătă guvernatorul Vadim Filașkin, potrivit The Kyiv Independent.

Două persoane au fost rănite, iar 33 de case și o clădire administrativă au fost avariate de trei rachete trase asupra localității Novohrodivka, a postat Filashkin pe Telegram sâmbătă dimineață.

În aceeași regiune au fost bombardate și localitățile Krasnohorivka și Yelyzavetivka.

Alte case au fost avariate și distruse de atacurile rusești în districtele Kramatorsk și Bahmut, a precizat guvernatorul. În total, 214 persoane au fost evacuate de pe linia frontului, inclusiv 46 de copii, a mai anunțat oficialul ucrainean.

Rusia a ocupat mai multe părți din Donețk încă din 2014. După începutul invaziei pe scară largă, orașele și satele din apropierea liniilor de front au fost puternic bombardate, iar multe dintre ele sunt acum în mare parte depopulate.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Apărarea antiaeriană rusă este suficientă pe front, în Crimeea, dar nu și pe teritoriul Rusiei, afirmă forțele aeriene ucrainene

Rusia dispune de o capacitate suficientă de apărare aeriană pe liniile de front din Ucraina și în peninsula ocupată Crimeea, dar nu și pe teritoriul rusesc, a declarat Iurii Ihnat, purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, într-un interviu cordat publicației Focus și publicat sâmbătă, potrivit The Kyiv Independent.

Declarația lui Ihnat vine în urma relatărilor potrivit cărora dronele ucrainene au atacat depozitele de petrol din Klintsy, în regiunea rusă Briansk, și orașul rusesc Sankt Petersburg, în perioada 18-19 ianuarie. Klintsy se află la aproximativ 80 de kilometri de granița cu regiunea ucraineană Cernihiv, în timp ce Sankt Petersburg se află la peste 1.000 de kilometri distanță.

„Apărarea antiaeriană rusă se subțiază. Au umplut linia frontului și Crimeea cu ea (cu sisteme de apărare antiaeriană, n.r.). Dar vedeți că teritoriul rusesc nu este atât de plin de echipamente de apărare antiaeriană”, a declarat Ihnat.

„Moscova, Sankt Petersburg, buncărele (președintelui rus Vladimir) Putin vor fi mai mult sau mai puțin protejate, dar dronele de fabricație ucraineană ajung la Moscova, Sankt Petersburg și la depozitele de petrol din alte orașe. Acesta este un semn foarte bun”, a adăugat el.

Relatările privind atacurile cu drone împotriva unor obiective militare de pe teritoriul rus s-au înmulțit în ultimele luni. De obicei, Kievul nu comentează oficial astfel de atacuri.

Întrebat de Focus ce armament poate ajuta la schimbarea cursului războiului, Ihnat a declarat că Ucraina nu poate lupta eficient cu o armată „care ne depășește în ceea ce privește numărul și tehnologia”.

„Avem nevoie de un instrument din partea partenerilor noștri pentru a pune capăt războiului. Iar acest instrument este reprezentat de arme de înaltă tehnologie cu rază lungă de acțiune”, a explicat Ihnat, spunând că, pe lângă rachetele ATACMS și Storm Shadow furnizate de SUA și livrate de Marea Britanie, Ucraina are nevoie de rachete Taurus, pe care Germania a refuzat până acum să le furnizeze.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Consilier al lui Zelenski: Kievul are nevoie de mai multe arme dată fiind lungimea frontului

Consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak i-a îndemnat pe aliaţii Ucrainei să livreze ţării sale mai multe arme, pentru a o ajuta în apărarea împotriva invaziei ruse, dată fiind actuala stare a luptelor, scrie sâmbătă agenția germană de presă DPA.

„Problema în acest stadiu al războiului este că numărul de arme, drone, grenade sau foc de artilerie nu este distribuit uniform. Acesta trebuie egalizat”, a declarat Podoliak pentru publicaţia germană Bild.

Un singur scenariu este posibil şi anume întărirea Ucrainei cu arme de înaltă tehnologie, a subliniat el.

Mai multe detalii: „Nu de discuții e nevoie”. Kievul are nevoie de mai mult armament, de înaltă tehnologie, din cauza lungimii frontului, explică un consilier al lui Zelenski

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Aleksandr Lukașenko spune că Rusia a oferit gratuit Belarusului rachete nucleare Iskander

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat că Moscova a oferit țării sale rachete nucleare Iskander, pe care liderul de la Minsk a sugerat că le-ar putea fi îndreptate spre Polonia, scrie The Moscow Times.

„Trebuie să le mulțumim rușilor: ne-au ajutat foarte mult anul trecut. Nici nu mai vorbesc de arme nucleare aici, care i-au pus pe fiecare la locul lui… Noi am primit de la ruși, pe banii lor, deși le plătim alte facturi, sisteme precum Iskander”, a spus Lukașenko, în timpul unei vizite la o fabrică de automobile din regiunea Minsk, notează agenția rusă de presă de stat RIA Novosti.

Lukașenko a sugerat că rachetele primite de la Rusia ar putea fi îndreptate împotriva Poloniei, pe care a acuzat-o că plănuiește o invazie a teritoriului belarus.

Mai multe detalii: Lukașenko anunță că Belarus a primit gratuit rachete nucleare Iskander din Rusia și sugerează că ar putea fi îndreptate împotriva Poloniei

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

UE va produce aproximativ 1,4 milioane de obuze până la sfârșitul anului 2024, spune un comisar european

Uniunea Europeană va putea produce 1,3 până la 1,4 milioane de obuze până la sfârșitul lui 2024 și va continua să crească producția „în mod semnificativ” anul viitor, a declarat comisarul UE pentru Piața, Internă, Thierry Breton, relatează The Kyiv Independent.

„Trebuie să ne asigurăm că cea mai mare parte a acestora ajunge în Ucraina, cu prioritate, pentru că aici este o nevoie urgentă”, a spus Breton, vineri, 19 ianuarie, la o conferință de presă în timpul unei vizite în Estonia.

Potrivit oficialului european, se estimează că 40% din producție este trimisă în prezent în afara Europei.

Breton a mai spus că cifrele actuale de producție sunt confidențiale, dar că UE va putea produce un milion de obuze până în lunile martie sau aprilie ale acestui an, respectând angajamentul stabilit anul trecut.

„Europa trebuie și va continua să sprijine Ucraina cu toate mijloacele sale, și mai ales pe frontul militar. Securitatea noastră nu poate depinde de rezultatele alegerilor din afara Europei și, pentru aceasta, trebuie să ne adaptăm industria de apărare la noua paradigmă de securitate cu care ne confruntăm”, a adăugat comisarul, precizând că această producție contează atât pentru securitatea, cât și pentru competitivitatea Europei.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Ucraina anunță că a doborât patru din cele șapte drone lansate de Rusia în timpul nopții

Forțele ruse au lansat șapte drone Șahed în noaptea de 19 ianuarie, dintre care patru au fost doborâte de apărarea aeriană ucraineană, a transmis sâmbătă dimineață Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, relatează The Kyiv Independent.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, Rusia a lansat cel puțin o rachetă și 23 de atacuri aeriene, trăgând totodată de 59 de ori cu sisteme de rachete cu lansare multiplă asupra pozițiilor trupelor ucrainene și a zonelor populate, mai transmite armata Kievului.

Vizate de loviturile aeriene au fost localitățile Avdiivka, Orlivka și Novomykhailivka din regiunea Donețk, în timp ce peste 110 așezări din regiunile Cernihiv, Sumî, Harkov, Luhansk, Donețk, Zaporojie, Dnipro, Herson și Mikolaiv au fost supuse tirurilor de artilerie.

De asemenea, în direcția Lîman, trupele ucrainene au respins 10 atacuri rusești, alte 15 atacuri în zone forestiere din regiunea Luhansk și patru atacuri în sectorul Bahmut.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Atac asupra orașului Kupiansk sâmbătă dimineață

Forțele ruse au bombardat în dimineața zilei de sâmbătă, 20 ianuarie, orașul Kupiansk din regiunea estică Harkov, o casă fiind avariată, relatează Ukrainska Pravda, care citează o declarație a șefului Administrației Regionale de Stat din Harkov, Oleg Sinegubov.

Pe acoperișul casei a fost găsit un obuz care nu a explodat.

Nu au fost înregistrate victime în urma atacului.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Rusia este responsabilă pentru loviturile lansate de Ucraina pe teritoriul său, spune ministrul francez al Apărării

„Să nu facem ca victima să pară agresor”, a avertizat ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, într-un interviu acordat canalului LCI, precizând că Rusia poartă resposabilitatea pentru atacurile lansate asupra teritoriului său de Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.

Întrebat în legătură cu atacurile tot mai frecvente, care vizează teritoriul rus, oficialul francez a răspuns: „Dacă există o escaladare, este condamnabilă, dar, inevitabil, Rusia este responsabilă. Atenţie să nu facem ca victima să pară agresor”.

„Toate victimele civile sunt o tragedie, inclusiv victimele civile ruse. Apoi, după ce am spus asta, Ucraina acţionează, totuşi, într-un cadru de legitimă apărare”, adăugat Sébastien Lecornu.

„Nu trebuie să permitem propagandei unora şi altora să ne facă să uităm acest lucru şi că Ucraina, în 99,8% din cazuri, efectuează loviturile pe teritoriul ucrainean ocupat de Rusia. Cele câteva lovituri care pot exista ici şi colo (în Rusia) nu trebuie să ne facă să uităm realitatea (…) a ceea ce se întâmplă din februarie 2022”, a continuat ministrul francez.

Cea mai recentă lovitură care a vizat teritoriul rus a avut loc vineri, când a fost atacat un depozit petrolier din regiunea vestică Briansk, aflată la frontiera cu Ucraina. Kievul a revendicat atacul.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Rusia vrea să prezinte exercițiile NATO ca pe o provocare – ISW

Moscova încearcă să prezinte în spațiul informațional exercițiile NATO de amploare Steadfast Defender 2024 ca fiind o provocare, afirmă specialiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), relatează Ukrainska Pravda.

Potrivit experților, Rusia desfășoară o operațiune informațională pentru a prezenta ca fiind provocatoare exercițiile de apărare ale NATO Steadfast Defender 2024, care încep săptămâna aceasta și se desfășoară până în mai 2024.

„Comandantul Suprem Aliat al NATO în Europa, generalul Chris Cavoli, a declarat la 18 ianuarie că 90.000 de persoane din toate cele 31 de state membre NATO și din Suedia vor participa la Steadfast Defender”, amintește ISW, adăugând că la exerciții vor lua parte peste 50 de nave, peste 80 de avioane de luptă, elicoptere și drone, și cel puțin 1.100 de vehicule de luptă, inclusiv 133 de tancuri și 533 de vehicule de luptă de infanterie.

Cavoli a declarat că NATO „își va demonstra capacitatea de a consolida zona euro-atlantică prin intermediul mișcării transatlantice a forțelor din America de Nord (…) în timpul unui scenariu simulat de conflict emergent împotriva unui adversar apropiat”, mai notează ISW.

De asemenea, think-thank-ul american amintește că președintele Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer, a declarat pe 18 ianuarie că NATO trebuie să se pregătească pentru un conflict cu Rusia, pentru că alianța nu poate considera pacea ca fiind „un dat” și trebuie să „se aștepte la neprevăzut”.

În acest context, în raportul citat se precizează că „Ministerul rus de Externe a reacționat la anunțul inițial al exercițiilor Steadfast Defender din septembrie 2023 și a afirmat în mod eronat că exercițiile NATO au avut un caracter din ce în ce mai provocator și agresiv”.

„MAE rus a afirmat că NATO continuă o «demonstrație de forță» la «ușa Rusiei». MAE rus a susținut că Rusia a propus în mod regulat inițiative de dezescaladare către NATO, a cerut ca NATO să renunțe la acțiunile sale provocatoare și a transferat exercițiile militare rusești în interiorul țării. Surse rusești au susținut că NATO folosește exercițiile pentru a «învrăjbi» și a incita statele baltice să se pregătească de război cu Rusia și au caracterizat aceste exerciții ca fiind o «serie de provocări»”, se mai menționează în raportul ISW.

20 ian. - Acum 10 luni
20-01-2024

Șeful AIEA: Minele îndepărtate anterior de la centrala din Zaporojie „sunt din nou acolo”

Minele au fost descoperite de misiunea de monitorizare a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de-a lungul perimetrului centralei nucleare Zaporojie, într-o zonă tampon între gardurile interne și externe ale instalației, a declarat vineri, 19 ianuarie, Rafael Grossi, directorul general al agenției, relatează The Kyiv Independent.

Identificate de echipa AIEA și eliminate în noiembrie 2023, minele „sunt acum din nou acolo” într-o zonă restricționată, inaccesibilă personalului operațional al centralei, spune Grossi.

„Prezența minelor nu este în concordanță cu standardele de securitate ale AIEA”, a avertizat oficialul.

De asemenea, în această săptămână, centrala a pierdut alimentarea imediată cu energie de rezervă a unităților reactorului timp de mai multe ore, a raportat misiunea de monitorizare, un incident care subliniază „riscurile persistente de securitate și siguranță nucleară”.

Alimentarea de rezervă a fost restabilită după opt ore, când au fost puse în funcțiune alte două transformatoare electrice de rezervă, mai precizează sursele citate.

Reprezentanții centralei au transmis misiunii AIEA că investighează cauza defecțiunii, dar nu a existat niciun semn de deteriorare externă a transformatorului.

„Starea de vulnerabilitate a centralei în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică rămâne unul dintre principalele pericole pentru siguranța și securitatea nucleară a sitului. Situația rămâne extrem de îngrijorătoare în această privință. Situl a pierdut deja de opt ori toată energia electrică din afara amplasamentului din august 2022, obligându-l să se bazeze pe generatoare diesel de urgență”, a mai spus Rafael Grossi.

19 ian. - Acum 10 luni
19-01-2024

Ministerul britanic al Apărării: Rusia este mai precaută cu avioanele sale după distrugerea unui A-50 de către ucraineni

După distrugerea unui avion de spionaj A-50, Forțele Aeriene ruse au început să opereze un alt avion de acest model într-o zonă mai sigură, mai la est de Ucraina, a precizat Ministerul britanic al Apărării în raportul său din 19 ianuarie.

Acest lucru indică faptul că avionul A-50, despre care s-a raportat că a fost distrus pe 14 ianuarie, a fost doborât de forțele ucrainene, în loc să sufere un accident, a precizat ministerul.

La începutul acestei săptămâni, armata ucraineană a confirmat că a distrus un avion rusesc A-50 și un centru de control aerian Il-22, adăugându-se la recentele pierderi aeriene ale Moscovei.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, Rusia a început să zboare un alt avion A-50 pe teritoriul rusesc, în apropiere de Krasnodar Krai, la 17 ianuarie. Mutarea avionului mai departe ar putea duce la o „pierdere a eficacității sale globale deasupra Ucrainei”, a declarat ministerul.

Avionul A-50 asigură mai multe funcții critice pentru războiul din Ucraina, cum ar fi detectarea sistemelor de apărare aeriană, a rachetelor ghidate și coordonarea țintelor pentru avioanele de luptă rusești. Rusia operează mai puțin de 10 în flota sa.

19 ian. - Acum 10 luni
19-01-2024

Țările baltice au convenit să construiască o linie de apărare la frontierele cu Belarus și Rusia

Estonia, Letonia și Lituania au convenit să construiască o linie de apărare baltică în următorii ani pentru a consolida frontiera estică cu Belarus și Rusia, a declarat Ministerul estonian al Apărării pe 19 ianuarie, potrivit The Kyiv Independent,

Invazia Rusiei în Ucraina a stârnit îngrijorarea că statele baltice, care se numără printre cei mai mari critici ai Moscovei și cei mai fideli aliați ai Kievului încă din prima zi a războiului total, ar putea deveni următoarea țintă a agresiunii.

Acordul semnat de miniștrii apărării din Estonia, Letonia și Lituania prevede instalații defensive la frontierele lor pentru a descuraja și, dacă este necesar, a proteja împotriva amenințărilor militare.

„Războiul Rusiei în Ucraina a arătat că, pe lângă echipamente, muniții și forță de muncă, avem nevoie și de apărare fizică la graniță, de la primul metru, pentru a proteja Estonia”, a declarat ministrul estonian al apărării, Hanno Pevkur.

Potrivit radiodifuzorului public ERR, Tallinn intenționează să construiască aproximativ 600 de buncăre fortificate de-a lungul frontierei, fiecare buncăr fiind proiectat să găzduiască până la 10 soldați.

Miniștrii apărării din cele trei națiuni au semnat, de asemenea, o scrisoare de intenție pentru lansatoarele multiple de rachete HIMARS, care vizează stabilirea unui cadru pentru utilizarea comună a sistemului de arme pe timp de pace și pe timp de război.

19 ian. - Acum 10 luni
19-01-2024

Șmîhal: Ucraina a îndeplinit trei din cele patru recomandări ale Comisiei Europene pentru aderare

Ucraina a îndeplinit trei din cele patru recomandări suplimentare prezentate de Comisia Europeană în noiembrie 2023, a declarat premierul Denis Șmîhal pe 19 ianuarie, potrivit The Kyiv Independent.

Cel de-al patrulea punct, un proiect de lege privind lobby-ul, a fost aprobat de parlament în prima lectură, a precizat premierul în timpul unei ședințe de guvern.

În evaluarea sa din noiembrie, brațul executiv al UE a recunoscut progresele Ucrainei în vederea aderării, afirmând că „mult peste 90% din pașii necesari pe care i-am stabilit anul trecut” au fost finalizați.

Cu toate acestea, Comisia a prezentat patru reforme suplimentare pe care Ucraina ar trebui să le întreprindă pentru a finaliza integral toate etapele.

Kievul a finalizat deja trei dintre acestea, inclusiv o creștere a personalului NABU, una dintre principalele agenții anticorupție din țară, redeschiderea registrului declarațiilor de avere și punerea în aplicare a modificărilor la legea privind minoritățile naționale.

Consiliul European a recunoscut, de asemenea, eforturile de reformă ale Ucrainei, convenind să înceapă discuțiile de aderare în timpul unui summit din decembrie.

19 ian. - Acum 10 luni
19-01-2024

UE se pregătește de un nou pachet de sancțiuni pentru Rusia

UE a început discuțiile privind un nou pachet de sancțiuni, sperând să îl aprobe la 24 februarie, la a doua aniversare a invaziei rusești la scară largă în Ucraina, a relatat Bloomberg pe 19 ianuarie, citând surse anonime.

Blocul european a adoptat cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni în decembrie 2023, care includea o interdicție asupra diamantelor rusești, o reprimare a mijloacelor Rusiei de a achiziționa bunuri de uz militar, controale mai stricte asupra plafonului de preț al petrolului de 60 de dolari pe baril și alte măsuri care vizează veniturile Moscovei pe fondul războiului total.

Cel de-al 13-lea pachet discutat ar putea cuprinde alte listări individuale, restricții comerciale mai stricte și mai multe măsuri împotriva eschivării sancțiunilor prin intermediul țărilor terțe și al companiilor europene, scrie Bloomberg.

Potrivit postului de știri, există, de asemenea, discuții în curs de desfășurare privind restructurarea Facilității Europene pentru Pace (EPF), un instrument al UE utilizat pentru canalizarea sprijinului militar pentru Ucraina.

Întrucât deciziile de alocare și de plată a fondurilor în cadrul EPF necesită unanimitate, unii membri se pare că se tem că Ungaria poate continua să întârzie sau să obstrucționeze procesul, așa cum a făcut în trecut, potrivit Bloomberg.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (26)

Alex.59   •   21.01.2024, 13:13

Război în Ucraina, ziua 696... 😔

asdqaz   •   21.01.2024, 12:45

din pacate se pare ca ei dispun de resurse nelimitate de sustinere

mica   •   21.01.2024, 09:15

Nici Ucraina sa nu-si faca iluzii ca poate castiga acest razboi.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
FANATIK.RO
Pe cine susține Gigi Becali în turul 2: Lasconi sau Georgescu?
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI