„Medicii de familie din toată ţară au solicitat pentru că e normal să nu se poată deplasa toţi la Bucureşti şi atunci medicii care rămân la cabinete asigură doar urgenţele; bolnavii cronic pentru reţete şi pentru orice altceva să fie reprogramaţi pentru zilele următoare în semn de solidaritate cu noi care protestăm. Astăzi se asigură strict urgenţa”, a spus preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Galaţi, Dumitru Mărăşescu.
El a afirmat că birocraţia şi subfinaţarea sistemului medicinei de familie sunt principalele nemulţumiri ale protestarilor.
„Vorbim mai ales de birocraţie care ne omoară atât pe noi, cât şi pe pacienţi. Eu, ca medic de familie, nu profesez pentru că eu trebuie să fiu atent la tot felul de hârtii. Este şi problema financiară mai ales acum cu noul Cod Fiscal care va intra în vigoare de la anul. Cred că jumătate din medicina de familie va intra în faliment. Dacă peste tot s-au mărit salariile cu 10-15-25 la sută, medicina de familie nu a primit absolut nimic. Gândiţi-vă că noi medicii de familie avem un buget care vine de la Casa de Asigurări de Sănătate lunar datorită serviciilor prestate sau per capita, dar cu banii primiţi se acoperă tot, inclusiv plata femeii de serviciu. Dacă rămân cu ceva spun sărut-mâna. Vrem şi recunoaşterea noastră ca profesie, noi avem o profesie liberală, suntem tratați ca patroni că trebuie să dăm taxe, impozite statului, deci absolut tot; astfel, Casa Naţională trebuie să negocieze contractul, trebuie negociat, nu impus”, a spus Mărăşescu.
Aproximativ 50 de medici de familie din Galaţi s-au deplasat, miercuri, la Bucureşti pentru a protesta alături de colegii lor din ţară.
În judeţul Galaţi, sunt 257 de medici de familie.
Citește și: EXCLUSIV: Prețul ouălor aproape s-a dublat în doar câteva săptămâni. Cum explică acest lucru un important producător autohton
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro