De Răzvan Mihalașcu,

Femeia de 35 de ani din comuna gorjeană Crasna le-a povestit polițiștilor că fostul ei iubit, un tânăr de 25 de ani, ar fi obligat-o să întrețină relații sexuale cu el în casa ei. Ea le-a spus anchetatorilor că a avut o relație de trei ani cu bărbatul pe care-l acuză de viol.

„În noaptea de 27/28 decembrie, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 35 de ani, din comuna Crasna, cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani, din oraşul Novaci, cu care ar fi avut anterior o relaţie de concubinaj, ar fi pătruns în locuinţa sa, din comuna Crasna şi, fără consimţământul său, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu aceasta”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, conform Mediafax.

Ea a precizat că polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol și că cercetările subt efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Tânărul acuzat de viol a fost reținut pentru 24 de ore. Sâmbătă, magistrații au decis să-l plaseze sub control judiciar pentru 60 de zile.

Potrivit Gorj-Domino, bărbatul acuzat de viol se numește Mihai Dafinescu și este fiul președintelui Judecătoriei Novaci, Elena Dafinescu. Tânărul a obținut recent un post de inginer silvic la Ocolul Silvic Novaci, unde șef este tatăl său, conform postului de televiziune TV SUD.

sursă foto: Facebook

Citeşte şi:

Bucureștiul liber de acum 30 de ani, fotografiat de un japonez aventurier: “Am văzut mulți oameni frumoși și liberi în acele zile”

La Dărmănești, Bacău, jocul ursului datează de secole. Tradiția nu exclude boxele, inspirația de pe YouTube și mersul cu metroul în Capitală: “Urșii mei nu trebuie tunși, numai cheptănați și unși!”

Rapoartele explozive ale CIA din timpul Revoluției din România, desecretizate după 30 de ani. Planul eșuat al lui Ion Iliescu

ULTIMA ORĂ! Decizia luată de Parchetul General în cazul accidentului mortal produs de Mario Iorgulescu
GSP.RO

ULTIMA ORĂ! Decizia luată de Parchetul General în cazul accidentului mortal produs de Mario Iorgulescu

Horoscop 17 februarie 2020. Scorpionii se focusează pe sfera sentimentală
HOROSCOP

Horoscop 17 februarie 2020. Scorpionii se focusează pe sfera sentimentală