Rezultatele finale la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2021, după contestații, au fost afișate astăzi, 9 iulie, în centrele de examen și pe site-ul dedicat.

După soluționarea contestațiilor, rata generală de promovare pentru absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare a crescut cu 2%, de la 67,8% la 69,8%. Iar față de prima sesiune a anului trecut, creșterea este de aproape 5%.

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 75,70%, în creștere cu 1,8%, iar pentru promoțiile anterioare – 30,20%, în creștere cu 2,6%.

Astfel, din totalul celor 126.999 de candidați prezenți, au promovat 88.587 de candidați. 83.557 aparțin promoției 2021, iar 5.030 provin din promoțiile anterioare, potrivit datelor furnizate de instituția condusă de ministrul Sorin Cîmpeanu.

În urma contestațiilor, numărul mediilor de 10 a crescut de la 112 la 146. În sesiunea iunie – iulie 2020, 307 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Față de evaluarea inițială, cele mai mari creșteri ale ratei de promovare s-au înregistrat în județele Satu Mare – 6,2%, Ilfov – 5,7% și Covasna – 3,4%.

Potrivit instituției conduse de Sorin Cîmpeanu, după soluționarea contestațiilor, 36 de unități de învățământ liceal din 21 de județe au avut procent 0 de promovare în prima sesiune.

55.982 de contestații

au fost depuse, înregistrându-se o scădere, în comparație cu sesiunea similară a anului trecut, când au fost 62.790 de contestații.

A doua sesiune de examen de Bacalaureat 2021 se va desfășura în perioada 16 august – 3 septembrie, fiind precedată de etapa de înscriere (19 – 26 iulie).

09.07.2021_comunicat rezultate Bacalaureat 2021 - prima sesiune - DC
Citeşte şi:

Nazare, după revocare: „N-am fost un ministru de finanțe comod. Unde erau cheltuieli nejustificate nu le-am dat curs”

Chirurgul din Gorj acuzat că a luat mită, înregistrat când se ruga: „Doamne, dă-mi sănătate, bani mulți, ferește-mă de procurori”

Când trece România la moneda euro. Cîțu: Poate în 2026, dacă suntem serioși cu reformele

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good