Modificarea legii pensiilor, aprobată în coaliția PSD-ALDE; Tăriceanu: În prezent, legea introduce o anomalie, trebuie făcută o corecție

Comentează
Tăriceanu spune că Paul Lambrino este un bastard și fără eleganță

Modificarea legii pensiilor a fost discutată, luni, în coaliția PSD-ALDE care și-a dat acordul pentru modificarea legislației. Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în prezent legea introduce o anomalie, prin fapul că pensiile speciale ajung să fie mai mari decât salariile, astfel că trebuie făcută urgent o corecție. Liviu Dragnea a menționat că s-au convenit câteva principii, și anume că nicio pensie în plată nu se va micșora și că pensiile viitoare vor fi indexate cu inflația. Liderii de la Putere atrag atenția că, dacă nu se fac aceste modificări, sistemul să nu mai poată face față, în câțiva ani. 

Trei ore a durat discuția din cadrul coaliției, la care au participat, pe lângă liderii PSD și ALDE, și premierul Mihai Tudose dar și miniștrii Lia Olguța Vasilescu și Carmen Dan. La final, președinții PSD și ALDE au anunțat că așteaptă o decizie a Guvernului, în privința modificării legii pensiilor, pentru a convoca Parlamentul în sesiune extraordinară.

Guvernul ar urma să se reunească în ședință miercuri, potrivit unor surse oficiale, în acest moment, la Palatul Victoria fiind în desfășurare o ședință pregătitoare, pentru stabilirea ordinii de zi. Guvernul dorește să dea o Ordonanță prin care ELCEN-ul să fie transferat la Primăria Capitalei, în ideea de fuziune, ulterior, cu RADET.

Tăriceanu, despre pensiile speciale: Se introduce o distorsiune și o anomalie, ajung să fie mai mari decât salariul angajatului

Tăriceanu a explicat că legea pensiilor speciale reprezintă un ”subiect fierbinte, și a adus în prim plan câteva chestiuni de principiu”.

”Cea mai importantă se referă la faptul că legea introduce o distorsiune și o anomalie, pentru că pensiile speciale ajung să fie mai mari decât salariul angajatului. Nu există sistem care să fie sustenabil, și trebuie făcută o corecție. Principiul este ca pensia să nu depășească salariul”, a explicat Tăriceanu.

El a precizat că nu se micșorează nicio pensie din cele care sunt în plată, în momentul de față. ”Această situație este urgență pentru că altfel, impactul pe bugetul de asigurări nu va mai fi susținut și nu e normal să continuăm pe această anomalie care în prezent funcționează”, a spus liderul ALDE.

Liderul PSD Liviu Dragnea a mai spus că decizia în privința modificării legii pensiilor este a Executivului și că în ședința coaliției s-au discutat doar principii și nu o formulă de calcul.

Astfel, s-a decis că pensiile aflate în paltă nu scad și că pensiile care ar avea în calculul actual o valoare mai mare decât salariul să nu depășească această valoare. În plus, pensiile viitoare vor fi indexate cu rata inflației.

Dragnea a arătat că, în formula actuală a legii, se poate ajunge la o creștere de 150%. Liderul PSD spune că s-a făcut un grup de lucru, la Guvern, care are ca scop să pună în articole aceste principii stabilite deja, la nivel politic.

”Riscul mare este ca, dacă nu se intervine, impactul bugetar care astăzi este de 6 miliarde să ajungă la 10,12 sau chiar 15 miliarde, în 2 ani de zile. Sunt foarte multe elemente. În ritmul acesta, în cinci ani, se va ajunge la sume foarte mari, blocând astfel șansa statului de a mări punctul de pensie pentru alte categorii de personal”, a mai explicat Dragnea.

Guvernul majorează salariile angajaților MAI cu 10% și plafonează indemnizațiile de creștere a copilului

Coaliția a mai luat act, luni, de intenția Guvernului de a modifica legea salarizării, pentru majorarea cu 10% a salariilor angajaților din Ministerul de Interne, astfel încât, pentru funcții echivalente aceștia să aibă același salariu ca cei din MApN.

În plus, se așteaptă o decizie în privința plafonării indemnizației de creștere a copilului, la 1.800 de euro, așa cum a anunțat deja ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

”Guvernul ne-a informat că dorește să plafoneze indemnizațiile pentru creșterea copilului pentru că, în momentul de față, se ia în calcul salariul plus alte venituri. Alte venituri însemnând orice venit și, în acest fel, există posibilitatea unor indemnizații de creștere a copilului cu niște cifre care sunt complet ieșite din orice zonă rezonabilă și ne-au informat că analizat comparativ care sunt valorile indemnizației de creștere a copilului în țări europene, începând cu Germania și terminând cu țările din zona noastră și vor face o analiză și vor decide o anumită plafonare, cum e și normal de fapt, pentru că nu putem să avem 25.000 de euro indemnizație de creștere a copilului chiar dacă ne dorim acest lucru”, a spus Tăriceanu. Liderul ALDE a explicat că nu pentru toate veniturile realizate se plătesc și contribuții la stat, dar acestea intră în calculul indemnizațeiei.”Trebuie să rămânem într-o zonă în care bugetul să poată să susțină aceste lucruri. Sunt și venituri pentru care nu se plătesc contribuții la stat. De exemplu, fac o tranzacție imobiliară. Este un venit pe care îl realizez și care intră în calculul indemnizației de creștere a copilului, ceea ce nu e normal”, a mai spus Tăriceanu.
Citește și: EXCLUSIV/ Inna are iubit american, consideră Barcelona cea de-a doua sa casă, dar refuză să emigreze. ”Vreau să rămân cetățean român”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
20:49
O dronă ucraineană a atacat pentru prima dată un obiectiv din Rusia situat la aproape 3.000 de kilometri de front
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
20:15
Un bărbat din Iași a murit pe E85 după ce a intrat intenționat pe contrasens și s-a izbit de un mastodont de 43 de tone
TRENDING
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală