Numai "hienele de presa" i-au aprins o lumanare lui Dumitru Tinu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Doar ,,familia secreta,, - Emilia si Andrei Iucinu - a facut parastas de pomenire, intr-un cimitir din Bucuresti, preotul slujind o mana din pamantul adus de pe mormantul de la Breaza. In rest, nimeni din cei apropiati, sau din cei care s-au declarat prieteni indurerati ai disparutului gazetar, nu i-a aprins macar o lumanare la mormant, de cand l-a inghitit pamantul.
Sambata dimineata aflam ca in cimitirul Baneasa preotul paroh va oficia slujba de pomenire pentru Dumitru Tinu, la solicitarea familiei Iucinu. Suntem acolo pe la ora 9.00. Un cimitir cat un parculet de copii intre blocuri. In micuta capela, preotul Virgil Carstoiu ne confirma ca slujba va avea loc. ,,Domnul Tinu a venit de multe ori in acest cimitir. Aici sunt ingropati parintii doamnei Emilia Iucinu, iar dansul participa la parastasele facute de familie. Odata mi-a spus ca ar vrea sa fie inmormantat aici, ca ar vrea sa cumpere un loc de veci. Acum, doamna Iucinu l-a acceptat pe singurul disponibil, pe locul unde candva era putul secat al bisericii,,, ne-a spus preotul.
Peste acest ,,mormant, alcatuit din niste pamant adus de Andrei Iucinu de la Breaza, cand a asistat la inmormantarea tatalui sau, Emilia a asezat o piatra. Aflam ca a gasit bucata de roca la mare si a adus-o in Bucuresti impreuna cu omul ei ,,Tinulica,, (asa ii spunea celui cu care a impartit 20 de ani din viata), ca simbol al marii lor iubiri. Cu ea i-a incropit ,,mormantul,,, ca sa aiba unde veni cu Andrei sa aprinda o lumanare si sa planga de dorul celui disparut atat de brusc din viata lor.
Pe la 9.30, mama si fiu, insotiti de cateva persoane, si-au facut aparitia in usa capelei din cimitirul Baneasa. S-a tinut slujba, s-au aprins lumanari si tamaie, s-a impartit coliva. Bliturile a doi fotoreporteri au clipit de cateva ori. Andrei si-a sters lacrimile si si-a imbratisat mama.
Oare la Breaza, langa crucea sub care isi doarme somnul de veci Dumitru Tinu, sotia si fiica au urmat acelasi ritual ortodox intru pomenirea celui disparut? Probabil ca da. Un drum la Breaza ar fi fost si un prilej de a incerca (inca) un posibil dialog cu familia atat de greu incercata si care a refuzat cu obstinatie sa ofere ziaristilor vreo declaratie in legatura cu misteriosul accident si anchetarea lui, despre veridicitatea afirmatiilor familiei Iucinu si a avocatului Sergiu Andon, despre eventualele demersuri de acaparare a ziarului mostenit. Cu aceasta intentie, de a intalni familia Tinu, am plecat sambata, la ora pranzului, spre Breaza.
Pe masura ce ne apropiam de Romanesti, locul accidentului, in masina se lasa linistea. Am vazut de departe bucata de esarfa neagra ce flutura intr-un arbust de pe partea stanga a soselei si am observat cum si alti doi soferi din fata noastra incetinesc. De oprit am oprit doar noi, ziaristii, ca sa aprindem o lumanare. Langa coroana si jerba uscate, un buchetel de imortele arata ca cineva poposise intr-una din zile sa-i cinsteasca memoria fostului director de la ,,Adevarul,,.
Intrarea in Breaza se petrece sub un soare orbitor, care parca musca din zapada muntelui. Doua femei cu cosuri de nuiele imbracate in stergare, din care se itesc lumanari, urca strada in panta si bat in poarta unei vecine. Cativa metri mai incolo, o batrana ofera un pahar cu coliva si o prescura in care e infipta bucata de ceara galbena. Abia la a treia aparitie de acest fel, in coama muntelui, am realizat ca ziua aceea nu era numai a lui Dumitru Tinu. Era Sambata Mortilor!
In Cimitirul Eternitatea n-am mai gasit, la sosirea noastra, decat vreo trei femei, intarziate in dialogul lor cu spiritele celor dragi. O batranica s-a prelins din spatele maldarului de coroane care acopera mormantul fostului ziarist. Se spalase pe maini la cismeaua defecta, ce curge continuu, la jumatate de metru de locul in care, printre mormanul de flori ofilite si inghetate, se leagana bezmetic in adierea vantului, panglici negre sau albe ce poarta inca semnaturi: Adrian Nastase, Mugur Isarescu, Mircea Geoana, Viorel Hrebenciuc…
,,A fost plin cimitirul pana mai acum, da’ a plecat lumea, ca-i frig. Da’ la domnu’ Tinu n-a mai venit nimeni de cand l-au ingropat,,, ne-a spus femeia, cand am intrebat-o daca familia Tinu a facut slujba de pomenire. De altfel, cand ne-am apropiat de cruce, sa aprindem o lumanare, avem sa constatam cu tristete ca batrana avea dreptate. Doar niste resturi de tamaie inghetata intr-o coaja de tabla si cateva mucuri de lumanari topite intr-o bruma de pamant, ramase de la inmormantare. Tristi, noi, ,,hienele de presa,, - cum ne-a numit colaboratorul cel mai apropiat al lui Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu - am facut gestul crestinesc si am adus lumina spiritului care, spun preotii, nu paraseste aceasta lume decat dupa 40 de zile de la moarte.
Lasam in urma cimitirul si, in capatul aleii, decidem sa zabovim putin la o cafea si un suc. De cum am intrat in restaurantul Complexului ,,Aleea Nucilor,, ceva ne-a frapat, aproape tot atat de puternic ca si imaginea nemasurata a uitarii din cimitir! In localul plin ochi de lume, pe fiecare masa exista cel putin un ziar central care avea pe prima pagina un titlu ce continea numele celui disparut. Oamenii sedeau la mese, mancau mici deliciosi sau pastrama, beau bere sau tuica fiarta si dezbateau despre Tinu. Comentarii diverse. Unul povestea ce VIP-uri a vazut la inmormantare, ,,din aia care au case si p-aici,,, altul spunea ca el il stia bine pe ,,domnu’ Tinu, care a fost om bun, a tinut cu brezenii, ca acolo unde si-a facut casa s-a zbatut si s-a asfaltat strada Victoriei si inca una sau doua. Asa a rezolvat-o si cu canalizarea, ca venea apa de pe deal pana in vale si le intra oamenilor in curti si case,,. La masa de langa noi, un grup de tineri discuta despre ce-au citit prin ziare. Unul dintre ei le zice ca il stie pe baiatul care are grija de casa familiei Tinu si ca e si prieten cu un vecin. ,,E adevarat ce zic in ziare cu cucoana asta, Emilia. A venit de cateva ori cu ea, aici. Tinu intra in casa, ea astepta in masina, apoi plecau iar. De baiat nu mi-a zis nimeni,,.
Cand trei barbati au intrat in local, de la aceeasi masa se aude: ,,Uite-l pe fostul prefect Hanganu! O fi fost sa-i aprinda o lumanare lui Tinu, ca-l stia bine, sau a venit aici sa manance niste mici de la tanti Geta Milu, ca stie ca are carmangerie si-s proaspeti?!,,.
Plecam din restaurant pe o ultima idee: in ziua inmormantarii lui Tinu, restaurantul Aleea Nucilor a fost plin ochi dupa funeralii, caci oamenii venisera de peste tot, flamanzisera si inghetasera de frig. A fost ca un parastas colectiv, de la care lipseau doar rudele mortului. Asa era si acum, sambata, 18 ianuarie, in Sambata Mortilor.
Urcam pe strada ce continua, dincolo de intersectie, aleea cimitirului. Ajungem repede la casa de vacanta a lui Dumitru Tinu. Nu-i nici urma de masina in fata portii. Un vecin ne spune ca de pe 3 ianuarie n-a mai venit nimeni din familie pe-acolo. Ne confirma cele auzite in restaurant. ,,Domnu’ Tinu era un om bun, domnilor ziaristi,,, ne striga un barbat de vreo 55 de ani, de dupa gardul de peste drum, semn ca ne-a ghicit cine suntem. ,,E nea Costica, ne spune interlocutorul. De la el luau domnul Tinu si doamna Tamara lapte cand veneau la Breaza,,. Inapoi spre Bucuresti. E ora 16.00. La locul accidentului, cineva lasase arzand o candela rosie. Cum o fi murit in acest sant mic, intr-un Volvo S 40, Dumitru Tinu? Dar mai conteaza acum, cand mostenirea ,,Adevarul,, s-a transat? Cumplit si macabru.
La radioul din masina se spun bancuri: ,,Cica Ion moare si Vasile se duce sa dea un anunt la ziar. Dicteaza domnisoarei ce sa scrie: ,,Ion mort,,. Angajata agentiei ii explica: ,,Mai detaliati ca oricum va taxam patru cuvinte,,. Atunci scrieti: ,,Ion mort. Vand Trabant,,.
