Larisa Malița a mers prima dată la Institutul de Transplant Renal din Cluj acum doi ani, când a aflat că băiețelul ei suferă de o afecţiune gravă la rinichiul drept și trebuie operat de urgenţă. A fost îndrumată la medicul Mihai Lucan, care a preluat cazul, dar apoi nu s-a mai interesat de starea copilului. Mama susține că medicul urolog nu s-a ocupat de copilul său și că a auzit de la mai mulți pacienți că acesta nu tratează pacienți „dacă se merge cu miile de euro la dânsul”.
Astfel, femeia a povestit pentru Digi 24 că a mers să scoată 400 de lei din bancă, i-a pus într-un plic, pe care i l-a înmânat lui Mihai Lucan. Abia atunci medicul a venit să îi trateze copilul. Copilul a fost operat. Apoi, la primul control, medicul părea că nici nu îl cunoaște. Mai mult, Mihai Lucan i-ar fi spus femeii să vină la clinica lui particulară.
Mama băiatului este hotărâtă să depună plângere penală împotriva medicului Lucan.
Medicul Mihai Lucan este urmărit penal pentru tentativă de omor. Colegii săi l-au acuzat că a tăiat intenționat artera renală a unui pacient, în timpul unei operații.
Procurorii susțin că, în martie 2017, profesorul Mihai Lucan ar fi secționat artera renală a unui pacient în mod intenționat, astfel încât să îl compromită pe medicul care coordona întreaga operație, scrie monitorulcj.ro.
“Eu am sângerat în timpul operaţiei şi am vrut să ştiu mai multe. Că fusese neglijență, că fusese criminală, dar totuşi, cum se poate ajunge aici?”, a declarat pacientul-victimă.
Medicii şi asistentele care erau în sală în acel moment au declarat că incidentul nu avea cum să se producă altfel, din moment ce rinichiul fusese verificat şi testat înainte să ajungă în mâna lui Lucan.
Ce trebuie să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro