„Apa acoperise sinele de tren”

Inundatiile au avut un impact major asupra transporturilor atat rutiere, cat si feroviare. Unele sosele au devenit impracticabile, multe poduri s-au rupt, iar trenurile au avut intarzieri de 4-5 ore pentru ca au luat-o pe rute ocolitoare. Confuzia si oboseala au pus stapanire pe calatorii din trenurile care circula deviate din cauza inundatiilor. intarzierile variaza intre o jumatate de ora si pana la cinci ore. Transpirati si cu cearcane, calatorii coboara lipsiti de vlaga, abia putand sa duca bagajele pana la capatul peronului, din trenul de Timisoara. „Am avut intarziere de trei sferturi de ceas, ce-i drept. insa cursa a decurs bine, fara probleme. Eu vin din Timisoara, am fost primii afectati de inundatii, acum insa au ramas doar urmele dezastrului, ne pansam ranile, cum se spune. intarzierile se datoreaza limitei de viteza impuse, pentru ca in anumite locuri apa a avariat terasamentul si acum se lucreaza”, ne-a declarat seful de tren, Andrei Baloc, ieri, la sosirea in Gara de Nord din Bucuresti.
Cele mai afectate trasee sunt cele spre si dinspre Moldova, aproape toate trenurile care merg pe aceasta ruta inregistrand intarzieri. Alin Voicu a plecat din Bucuresti joi la ora 05.40 cu destinatia Iasi. Trenul a ajuns la Iasi cu o intarziere de 4 ore. „Azi (n.n-ieri) a mers mai bine trenul, in sensul ca am avut o intarziere de doar 2 ore. A luat-o pe o ruta ocolitoare si cu toate astea pe unele portiuni de drum apa acoperea sinele. Pe drum se vedeau doar palariile de la floarea soarelui”, ne-a povestit Alin.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

Jandarmul Dinica, erou in infernul inundatiilor

Ionel Alexandru Dinica (foto), jandarmul care a salvat un copil de 3 ani care se refugiase pe acoperisul unei case inghitite de ape, e un vechi prieten al Libertatii. Luptatorul s-a remarcat la majoritatea exercitiilor demonstrative organizate cu ocazia oficialilor straini, ajungand nu de putine ori in paginile ziarului nostru.
De acum opt ani, de cand s-a angajat la jandarmi, actualul plutonier major a iesit in evidenta. Subofiterul Dinica face acum parte dintr-o echipa de trei luptatori. Se baga acolo unde este mai greu. si nu din dorinta de a-si impresiona sefii, ci pentru ca asa ii dicteaza inima. O inima mare, am putea spune, dupa ceea ce a facut pentru a-i ajuta pe sinistrati. A coborat pe funie din elicopter, gandindu-se ca in locul acelor persoane care strigau dupa ajutor puteau fi parintii sai. Copilul de 3 ani pe care l-a salvat i-a spus in momentul in care a ajuns la el ca ii este frica. L-a imbarbatat insa ca pe un camarad pe campul de lupta si au urcat amandoi in elicopter. L-a „predat” tatalui sau pe care il agatase in ham inainte. inca o misiune finalizata cu succes. Salvarea de vieti omenesti continua.

Adrian Mutu si Consuelo sar in ajutorul sinistratilor

Chiar daca se afla departe de tara si sub influenta fericitului eveniment din viata sa, Adrian Mutu (foto) nu a ramas indiferent la problemele romanilor afectati de inundatii.
impreuna cu nasul sau, Nicu Gheara, Adrian s-a oferit sa doneze bunuri in valoare de 10.000 de euro sinistratilor din judetul Vrancea. Cei doi au mai facut o donatie de un miliard de lei in urma cu doua luni pentru sinistratii din Timis.
Adrian Mutu si Consuelo au ajuns la inceputul saptamanii in Italia dupa casatoria ce a avut loc in Republica Dominicana. „Am vazut ce grozavie este in tara. Am vazut imagini preluate de la televiziunile din tara si m-am ingrozit. M-a sunat si nasul sa facem intr-un fel si sa-i ajutam. Consuelo a fost ingrozita de imaginea unei mame care incerca sa-si salveze bebelusul purtandu-l deasupra capului prin apa. Am convenit sa trimitem bunuri pentru ca ajung direct la cei in cauza”, a precizat Adrian. „Nasul meu a facut deja demersurile. A luat legatura cu oficialitatile din judet si probabil ca in cateva zile vor ajunge cateva TIR-uri cu alimente, imbracaminte si paturi acolo”.

Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii
Recomandări
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă Donald Trump oprește ajutorul financiar, imediat după ce preia funcția de președinte al Americii

Inundatii 1970 si 2005

Inundatiile din mai 1970 au acoperit de ape toata tara. 950 de localitati au fost inundate in total, 250 de fabrici au fost inchise, iar culturile au fost compromise pe 650.000 de hectare. Orasul Dej a fost distrus complet, Siretul a inundat toata recolta din Braila, iar la Arad au fost scosi sa ajute la indiguire peste 80.000 de oameni. Presa vremii relateaza cum au muncit oamenii zi si noapte la carat saci cu nisip. Am trecut, ca jurnalist si prin inundatiile din anii ’70. in multe judete puhoaiele au distrus si atunci case, sosele, poduri, recolte, au ucis. Sunt, insa, elemente care disociaza net situatia de atunci de aceea de azi. in ’70 s-au revarsat mai cu seama raurile mari (Muresul, Tarnavele, Tisa), care adunasera treptat apele din bazinul lor, aduse de raulete si parauri, mai putin de torente. O mare cantitate de apa era retinuta de frunzisul padurilor si apoi eliberata treptat.
Aceasta protectie naturala contra formarii torentelor nu mai exista, ca urmare a defrisarilor iresponsabile. Concesionate dar neintretinute, micile acumulari nu mai constituie un lant de reglare a viiturilor.
Este, apoi, modul in care s-a intervenit in anii ’70 pentru a diminua efectele inundatiilor. Administratia centrala a sunat goarna. Armata a trimis masive efective. Brutariile si alte fabrici au aprovizionat sinistratii, decontarea urmand sa se faca apoi. intreprinderile de constructii au fost obligate sa-si trimita utilajele grele in zonele aflate in pericol, spre a intari digurile. Au cazut capete de directori si de activisti, daca s-au miscat greoi. Sigur, era un regim totalitar. Administratia de astazi a tarii avea si ea destule mijloace la indemana. Prima masura nu trebuia sa fie deschiderea unor conturi, ci interventia in forta. Legea starii de urgenta ar fi permis Guvernului sa mobilizeze resurse masive, sa rechizitioneze materiale, alimente si utilaje, urmand ca firmelor sa li se plateasca facturile.
Decretarea de presedintele tarii a starii de urgenta ar fi oprit, insa, circul politic al Guvernului si ar fi obligat toata lumea, de la vladica pana la opinca, sa puna umarul. Pentru Putere, prioritare sunt anticipatele.

Procesul polițiștilor acuzați că au omorât un bărbat, în Autogara Sud Pitești, aproape de final. Mărturia rudelor: „Un băiat foarte deștept, stâlpul casei, alerga peste tot”
Recomandări
Procesul polițiștilor acuzați că au omorât un bărbat, în Autogara Sud Pitești, aproape de final. Mărturia rudelor: „Un băiat foarte deștept, stâlpul casei, alerga peste tot”

11 morti in Vrancea

* Anica Gadea, 61 ani, luata de viitura la Vizantea
* Ion Grobnicu, 71 ani, Soveja – luat de viitura
* Gheorghe Ianula, 43 ani, Soveja – luat de viitura
* Neculai Partene, 43 ani, cioban, luat de viitura, cu turma, pe Valea Siretului
* Vasile Cherciu, 62 ani, inghitit de pamant la Lepsa
* sotii Marin si Zamfira Dobre, 80 ani, inghititi de ape la Vadul Rosca
* Ionascu Mihalcea, 68 ani, inghitit de ape la Vadul Rosca
* Ionel Craciun, 68 ani, orb, gasit mort in casa, la Vadul Rosca
* Nichifor Dimofte, 81 ani, Vadul Rosca, inecat
* Stanciu Stanila, 71 ani, din Vadul Rosca, inecat

17 morti si peste 12.000 de persoane evacuate

Bilantul provizoriu al victimelor este: 17 morti. „Sigur ca exista posibilitatea sa fie descoperite si alte persoane care au ramas in case, tinand cont ca ieri si alaltaieri au fost mai multe persoane, in special batrani, care refuza sa fie evacuati. S-au ascuns in poduri, a trebuit sa fie luati de acolo, hai sa spunem, cu forta. Dar exista posibilitatea cresterii numarului de victime”, a declarat ieri premierul Tariceanu. Ministrul Vasile Blaga a precizat ca victimele sunt: una din Alba, 4 din Bacau, 1 – Tulcea, 11 – Vrancea.
Situatia arata ieri sinistra: 581 de localitati, 13.856 case inundate, 368 case distruse, 1.905 case grav avariate. Pana ieri fusesera evacuate din calea potopului 12.166 de persoane.
in plus, 1.194 km de drumuri comunale si judetene au disparut, iar alti 76 km de drum national au fost distrusi. Se stie cu certitudine ca 72 de scoli, policlinici, primarii si alte institutii sunt grav afectate, iar ieri inca nu aveau curent electric locuitorii din 229 de localitati.

Basescu vrea sa-si faca ziua pe podul de la Maracineni

Presedintele Traian Basescu (foto) a plecat ieri la pranz cu un elicopter in judetul Buzau pentru a inspecta zonele inundate. El a fost insotit si de premierul Tariceanu. Ajuns in teritoriile inundate, Basescu a socat asistenta spunand ca podul de la Maracineni sa fie gata pe 1 noiembrie, de ziua sa de nastere. „Vreau sa beau un pahar de ziua mea pe acest pod”, a spus. Dupa amiaza, la Cosmesti, presedintele le-a spus muncitorilor care lucreaza la repararea soselei rupte de apa: „Vreau sa trec pana maine seara cu masina peste podul de la Cosmesti si drumul sa fie gata.”

Romanii au strans mancare si haine

Oameni simpli din toata tara au inceput sa se mobilizeze si sa puna mana de la mana pentru a-i ajuta pe cei loviti de natura. De la copiii care si-au rupt din suflet o jucarie draga pana la batrani ce au decis sa renunte la o parte din pensie, toti au adus cate ceva la centrele de colectare. Patronii arabi din complexul bucurestean Flora au deschis ieri in incinta centrului comercial un punct de colectare de ajutoare pentru sinistrati. Primul care a facut donatii a fost chiar directorul complexului, Al Saadi Hamid. „Ce se intampla acum in Romania e similar cu ce se petrece in Irak. Familiile isi pierd copiii, rudele, avutia de o viata”, ne-a marturisit el. Comerciantii stransesera deja cateva tone de alimente, apa, haine si materiale de constructii, precum si 100 de milioane de lei. Ajutoarele vor pleca marti dimineata cu doua TIR-uri.
Reprezentantii sectorului 2 au amenajat doua corturi in fata Circului de Stat. Aici s-au adunat in special materiale de constructii, apa minerala si alimente neperisabile. La Primaria sectorului 1, am surprins-o pe Theodora Dinescu Arsene, 57 de ani, profesoara de limba romana, in momentul cand dona cateva lucruri.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI