Probe precum declarații de martori, investigatori și colaboratori DNA nu au putut dovedi că Ghiță este vinovat de dare de mită, spune ICCJ

Comentează

Judecătorii ICCJ au finalizat motivarea deciziei de achitare din dosarul Ghiță - Bădescu, în care procurorii DNA îl acuzau pe omul de afaceri de dare de mită în legătură cu pretinsa finanțare nelegală a clubului sportiv Asesoft Ploiești.

În documentul citat, magistrații notează că au decis achitarea fostului deputat Sebastian Ghiță, acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, și a fostului primar al Ploieștiului Iulian Bădescu pentru că probele și declarațiile nu sunt suficiente ca să poată fi dată o soluție de condamnare.

Astfel, notează judecătorii, „instanța poate pronunța condamnarea în situația în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșita de inculpat”.

„În consecință, dacă în urma procesului de interpretare și apreciere a probelor administrate subzistă o îndoială cu privire la vreunul dintre elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumția de nevinovăție nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăției sale”, se mai arată în motivare.

Investigatori, colaboratori și martori, degeaba

Judecătorii spun că deși probele procurorilor indică o anume stare de fapt, ele nu au fost suficiente pentru a dovedi fără dubiu că cei doi s-ar face vinovați de acuzațiile aduse de către anchetatori.

„Chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori, pur și simplu, nu mai există și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție şi deci inculpatul trebuie achitat. Hotărârile de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați”, scriu judecătorii în motivare.

Potrivit documentului, probele Direcției nu conduc cu claritate la concluzia că Sebastian Ghiță este persoana care să fi promis, oferit sau să-i fi transferat bani cu titlu de mită lui Bădescu și că nu există probe directe din care să rezulte că el a avut un control juridic sau efectiv asupra societăților implicate în faptele din dosar.

Finanțarea nu era o sarcină a primarului, spun judecătorii

„Înalta Curte constată că lipsește situația premisă a infracțiunii de dare de mită, în sensul că finanțarea nerambursabilă a asociațiilor sportive nu intră, nici măcar parțial, în sfera atribuțiilor de serviciu ale primarului municipiului ... (Ploiești, n.r.), respectiv ale inculpatului Bădescu.

(...) Deși analiza temeiniciei acuzațiilor apare ca inutilă față de motivele mai susmenţionate, argumentele expuse fiind suficiente pentru a dispune achitarea inculpatului Ghiță, având în vedere conținutul actului de sesizare, legătura acuzației de dare de mită cu alte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, dar și materialul probator administrat în cauză, se impune evidențierea și a altor aspecte care conduc la constatarea lipsei de temeinicie a acuzației de dare de mită.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că activitatea de finanțare a asociațiilor sportive la nivelul Clubului Sportiv Municipal nu intra în sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului ce se pretinde a fi fost mituit, respectiv inculpatul Bădescu, iar pe de altă parte, că probele sunt insuficiente pentru a contura concluzia că inculpatul G. a fost cel care a oferit imobilul inculpatului Bădescu și, cu atât mai puțin că această ofertă a fost făcută pentru finanțarea nerambursabilă a Asociației Asesoft, fapt ce impune achitarea acestuia pentru infracțiunea de dare de mită”, mai notează instanța în document.

Fostul deputat Sebastian Ghiță și fostul primar Iulian Bădescu au fost achitați, în 25 septembrie, de instanța supremă, în dosarul finanțării Clubului Sportiv Asesoft Ploiești, dar decizia nu este definitivă.

Sebastian Ghiță este judecat în două dosare și urmărit penal în alte trei. Fostul deputat așteaptă în Serbia decizia privind extrădarea sa, cerută de autoritățile române.

Omul de afaceri Sebastian Ghiță a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru toate acuzațiile care i-au fost aduse de procurorii DNA, respectiv dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani.

Citește și:

O firmă trimisă în judecată de DNA deszăpezește județul Ilfov până în 2021

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
Procurorul european Catalin Borcoman la Interviurile Libertatea
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
MONDEN
Anca Țurcașiu și Călin
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
Brigitte Pastramă și Ilie Năstase, schimbi de replici
08:54
Schimb de replici între Ilie Năstase și Brigitte Pastramă. „Se face de râs, poate e beat. De obicei la ora asta era mereu într-o stare nasoală”
POLITIC
Sorin Grindeanu, îmbrăcat într-o maletă vișinie și un sacou maro cu model de caroruri gri, făcând o grimasă, cu buzele strânse și încovoiate în jos, și ochii ațintiți spre stânga
07:10
CCR decide astăzi asupra conflictului Guvern-Parlament după sesizarea lui Sorin Grindeanu privind Programul SAFE, adoptat după moțiunea de cenzură
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
06:00
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire
Ultimele știri
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
09:59
Ce se întâmplă cu Gabriela Prisăcariu după ce Dani Oțil a plecat de acasă, la filmările pentru „Power Couple”. „Îmi este foarte greu”
09:50
Craiova vrea 10.000 de arbuști de cel puțin 1,30 de metri și pregătește 3,28 de milioane de lei ca să îi cumpere
09:41
Cătălin Botezatu a recunoscut de ce nu are iubită: „Eu am ales de mult”. Adevărul despre viața designerului
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri