Metoda lui Marian Vanghelie de a lungi un proces până la prescripție: cere dosare penale pentru 9 magistrați care l-au judecat

 10 comentarii
Marian Venghelie. Foto: Ionut Muresan

Marian Vanghelie - condamnat pe fond la 11 ani și 8 luni pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani - încearcă pe finalul procesului în apel să scape de completul de judecată care va pronunța decizia definitivă.

Fostul primar al sectorului 5 din București a depus o plângere penală împotriva a 9 din cei 10 magistrați care l-au judecat din 2015 încoace. Acesta susține că dosarul lui a fost inițial clasat, iar judecătorii n-au făcut altceva în ultimul deceniu decât să „tergiverseze soluționarea cauzei”, să-i „lezeze onoarea” și să-i „afecteze cariera politică”.

Fostul primar social-democrat este judecat pentru 49 de fapte de luare de mită, 52 de fapte de abuz în serviciu și 18 fapte de spălare de bani.

Ultima faptă a lui Marian Vanghelie de la care curge termenul de prescripție e una de spălare de bani, din data de 3 februarie 2015. Spălarea de bani se pedepsește cu până la 10 ani de pușcărie, astfel că termenul de prescripție e de 10 ani.

Dacă avocații fostului primar „lungesc” procesul până pe 3 februarie 2025, atunci Vanghelie va scăpa de răspunderea penală și în acest dosar.

De aceea, echipa de apărători cere efectuarea de expertize noi (contabilă și în specialitatea construcții), formulează cereri de recuzare pe bandă rulantă și, mai nou, depune plângeri penale împotriva judecătorilor.

Reamintim că Marian Vanghelie este acuzat că, pe vremea când era primar, în perioada 2006-2014, a cerut „comisioane” de până la 20% din valoarea contractelor pe care tot el le atribuia, prejudiciul stabilit prin hotărârea de condamnare fiind de 15.044.700 de euro.

Avocat: „Magistrații trebuie să răspundă pentru faptele lor”

În încheierea de ședință din data de 25 iunie 2024, consultată de Libertatea, judecătorii preiau pasaje din cererea de recuzare formulată de avocatul lui Marian Vanghelie.

Printre detalii se numără și faptul că fostul edil al sectorului 5 a făcut o plângere penală împotriva magistraților care l-au judecat până acum:

  • „Apărătorul ales al apelantului inculpat (Vanghelie Marian - n.r.) având cuvântul, arată că înţelege să formuleze o cerere de recuzare a judecătorilor din prezentul complet de judecată, respectiv a dnei judecător (Bărăscu Maria Virginia - n.r.) şi a dnei (Georgescu-Ashemimry Violeta-Elena - n.r.), în baza art. 67 C.p.p. coroborat cu art. 64 pct. f) C.p.p., întrucât există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor este afectată.
  • În ceea ce o priveşte pe doamna judecător (Bărăscu Maria Virginia - n.r.), arată că a fost depusă, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva sa, prin care se solicită tragerea la răspundere penală a tuturor magistraţilor care au contribuit la tergiversarea soluţionării prezentei cauze ce-l vizează pe inculpatul (Vanghelie Marian Daniel - n.r.), timp de 9 ani, cauza fiind soluţionată prin pronunţarea unei soluţii de clasare.
  • Menţionează, de asemenea, că şi doamna judecător (Bărăscu Maria Virginia - n.r.) a avut o contribuţie în tergiversarea acelui dosar, respectiv, după ce dosarul s-a închis, a dispus redeschiderea dosarului penal, fiind efectuate din nou cercetări.
  • De asemenea, arată că înţelege să formuleze o cerere de recuzare şi în ceea ce o priveşte pe doamna judecător (Georgescu-Ashemimry Violeta-Elena - n.r.). Depune la dosarul cauzei, în scris, cererea de recuzare, precum şi un set de înscrisuri în susţinerea acesteia.
  • Apărătorul ales al apelantului inculpat (Vanghelie Marian - n.r.) arată că a depus la dosarul cauzei adresa nr. 521/24.05.2024 din care reiese că s-a formulat plângere penală.
  • Prin urmare, apreciază că magistraţii trebuie să răspundă pentru faptele lor, având în vedere că, din cauza celor 9 ani, inculpatului (Vanghelie Marian - n.r.) i-a fost lezată onoarea şi i-a fost afectată cariera politică. Învederează, totodată, că în prezenta cerere de recuzare au fost invocate alte aspecte”, se arată în documentul citat.

Motivul recuzării: redeschiderea unui dosar mai vechi al lui Vanghelie

La rândul său, procurorul de ședință a arătat că, în opinia sa, cererea de recuzare este inadmisibilă, având în vedere că s-au formulat cereri de recuzare şi la termenele anterioare.

  • „În realitate nu se prezintă alte motive, se invocă aceleaşi aspecte îmbrăcate într-o altă formă şi se încearcă, la acest moment, eludarea sau încălcarea dispoziţiilor art. 67 C.p.p. privind recuzarea, având în vedere că singurul lucru pe care îl vrea apărătorul ales al apelantului inculpat Vanghelie Marian Daniel este să tergiverseze soluţionarea cauzei.
  • Din punctul de vedere al Ministerului Public motivele prezentate de apărătorul ales al apelantului-inculpat Vanghelie Marian Daniel până la acest moment au fost reiterate şi în celelalte cereri de recuzare, care au fost respinse”, a declarat procurorul de ședință.

Pe data de 25 iunie 2024, cererea de recuzare a judecătoarelor Maria Virginia Bărăscu și Elena Violeta Ashemimry-Georgescu a fost înaintată către alt complet de judecată și a fost respinsă.

Avocații fostului edil al sectorului 5 încearcă pe diverse căi s-o elimine din proces de președinta completului de judecată, Maria Virginia Bărăscu, pe motiv că pe data de 17 februarie 2022 a admis cererea DNA de redeschidere a unui dosar mai vechi al lui Marian Vanghelie (nr. 479/P/2015).

În respectiva cauză, Marian Vanghelie era cercetat pentru o mită de 2,5 milioane de euro în vederea încheierii, în 2008, a unui contract de salubritate pe o perioadă de 8 ani „cu dedicație” pentru firma Romprest.

Dosarul fusese clasat în 2020 de procurorii DNA, deschis din nou prin ordonanța procurorului-șef de atunci, Crin Bologa, apoi închis de Tribunalul București pe 18.02.2021.

Pe data de 17 februarie 2022, judecătoarea Maria Virginia Bărăscu, care pe atunci era la Tribunalul București, a confirmat redeschiderea urmăririi penale împotriva lui Marian Vanghelie în dosarul penal nr. 479/P/2015.

Motivarea judecătoarei Bărăscu: Nu e clar pe ce s-a întemeiat clasarea

Iată câteva extrase din motivarea judecătoarei Bărăscu din data de 17 februarie 2022, consultată de Libertatea:

  • Judecătorul de cameră preliminară apreciază că procurorul ierarhic superior a constatat în mod corect, raportat la actele dosarului, şi conţinutul ordonanţei de clasare, că nu se poate stabili împrejurarea pe care se întemeia clasarea în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie - din moment ce situaţia de fapt nu a fost lămurită în mod complet -, respectiv nu există temeiul de clasare, în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, prin urmare se impune redeschiderea urmăririi penale în cauză.
  • Prin urmare, judecătorul reţine greşit argumentul apărării conform căruia este nelegală infirmarea ordonanţei de clasare pe motivul greşitei interpretări şi aplicări a legii, neputând fi considerată o împrejurare care nu a existat.
  • În speţă nu se poate decela împrejurarea pe care s-a bazat clasarea, prin urmare nu suntem în situaţia intervenirii unei împrejurări noi atât timp cât toate împrejurările cauzei nu au fost lămurite sub toate aspectele la momentul dispunerii soluţiei, astfel cum rezultă în mod detaliat din motivarea procurorului ierarhic superior.
  • (Misiunea - n.r.) organelor de urmărire penală e aceea de a afla adevărul, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, pe baze de probe, ca urmare a unei activităţi de urmărire penală complete.
  • Interpretarea legii se face în urma lămuririi în mod complet şi exact a situaţiei de fapt, lucru care nu a fost făcut în cauză de procurorul de caz.
  • În cauză nu poate fi reţinut nici argumentul apărătorilor potrivit cărora s-a încălcat principiul stabilităţii juridice şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere termenul mare în care s-a procedat la redeschiderea urmăririi penale raportat la data la care s-a dispus soluţia de clasare.
  • Acest fapt nu a fost determinat de inactivitatea organelor de urmărire penală, ci de faptul că ulterior infirmării soluţiei la data de 13.08.2020, prin decizia Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procurorul ierarhic superior are competenţa de a analiza actele procurorului în cazul infirmării unei soluţii, iar nu procurorul general.
  • Raportat la complexitatea cauzei, numărul persoanelor cercetate, modificările de practică ivite, judecătorul de cameră preliminară apreciază că procedura nu a căpătat un caracter nerezonabil din punct de vedere al duratei.
  • În aceste condiţii, cu prilejul reluării urmăririi penale, procurorul urmează să reanalizeze materialul probator administrat în cauză şi, în măsura în care apreciază necesar, să îl completeze, să descrie o situaţie de fapt completă conform probelor administrate şi să dispună o soluţie legală şi temeinică”, arăta judecătoarea Maria Virginia Bărăscu în motivare.

Cei 10 judecători pe masa cărora s-a aflat dosarul lui Marian Vanghelie

Procesul de corupție în care Marian Vanghelie a fost trimis în judecată în 2015 s-a desfășurat la Tribunalul București pe parcursul a 93 de termene de judecată, timp în care fostul edil a „schimbat” 5 judecători:

  • jud. Liliana Ciupercă - abținere, 08.07.2015
  • jud. Gheorghița Sandu - abținere, 09.07.2015
  • jud. Ana Otilia Bomboș - pensionare, 01.09.2017
  • judecător, delegare la Curtea de Apel București, 01.04.2018
  • jud. Cristina Cristea, 30.05.2018-13.05.2021. Decizia pe fond: 11 ani și 8 luni de închisoare pentru Marian Vanghelie.

Pe rolul Curții de Apel București, dosarul lui Marian Vanghelie a ajuns pe masa unui complet format din Alina Carmen Gohoreanu (președinte) și Cătălin Toma Răileanu (judecător).

Pe data de 8 septembrie 2022, CSM își dă acordul pentru detașarea judecătoarei Alina Carmen Gohoreanu la Institutul Național al Magistraturii, aceasta fiind înlocuită în complet de judecătoarea Anastasia Gargale (președinte).

Completul de judecată Gargale-Răileanu a rămas stabil până în primăvara anului trecut, când judecătoarea Anastasia Gargale a fost „scoasă din schemă” pe 23 aprilie 2023, când CSM nu i-a mai prelungit delegarea la Curtea de Apel București.

În schimb, celălalt judecător, Cătălin Toma Răileanu, a fost promovat la CSM începând cu data de 2 octombrie 2023.

În noiembrie 2023, dosarul lui Marian Vanghelie a ajuns pe masa judecătoarelor Maria Virginia Bărăscu și Elena Violeta Ashemimry-Georgescu.

Cauza se află la al 63-lea termen de judecată, care va avea loc pe data de 31 octombrie 2024.

Motivarea Tribunalului: „Atitudinea inculpatului șochează prin simplitate”

Pe data de 13 mai 2021, Tribunalul București l-a condamnat pe Marian Vanghelie pentru următoarele capete de acuzare:

  • 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (49 de acte materiale săvârșite în perioada 2007-iulie 2014).
  • 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată (52 de acte materiale)
  • 7 ani închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani în formă continuată (18 acte materiale).

„Contopește cele 3 pedepsele concurente de câte 7 ani închisoare, urmând a stabili pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care va adăuga 1/3 din restul pedepselor aplicate, adică 4 ani și 8 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani și 8 luni închisoare”, se arată în minuta instanței.

În motivarea hotărârii pe fond, judecătoarea Cristina Cristea reține următoarele:

  • „Inculpatul (Vanghelie Marian Daniel - n.r.) era primarul unei importante unități administrativ-teritoriale a Capitalei și un membru marcant al Partidului Social-Democrat.
  • Încălcând încrederea acordată de locuitorii sectorului 5 București prin voturile exprimate în anii 2000, 2004, 2008, 2012 și ignorând total promisiunile electorale și rolul funcției primarului în comunitate, dorind să își sporească veniturile și să își consolideze poziția în cadrul formațiunii politice pe care o reprezenta, a acționat în sensul solicitării unui comision procentual din contractele încheiate de primărie sau instituții subordonate, fiindu-i indiferent faptul că bugetul local va fi păgubit în același timp, iar sume de bani care puteau fi folosite în beneficiul cetățenilor ajung în posesia sa.
  • Susținerea inculpatului că respectivele contracte erau benefice comunității este adevărată, însă acestea puteau fi realizate la valori mult mai mici.
  • Împrejurarea că inculpatul a reușit obținerea unor prețuri sub prețurile practicate în piață la acel moment nu justifica însușirea prin diverse mijloace a unei părți din valoarea contractelor.
  • Atitudinea inculpatului (Vanghelie Marian Daniel - n.r.) șochează prin simplitate, acesta consideră că este judecat și condamnat pe nedrept, cât timp lucrările din contracte au fost realizate.
  • Inculpatul ignoră împrejurarea că plata valorii acestor lucrări și pe cale de consecință și a părții însușite de acesta s-a realizat din bani publici, din contribuțiile cetățenilor care aveau dreptul la corecta utilizare a bugetului comunității.
  • Instanța nu pierde din vedere că inculpatul (Vanghelie Marian Daniel - n.r.) era la momentul săvârșirii infracțiunilor în plină ascensiune politică și că prin săvârșirea unora dintre actele materiale pentru care va fi condamnat prin prezenta hotărâre a urmărit consolidarea poziției sale în cadrul partidului din care făcea parte, ascensiunea sa în cadrul acestei formațiuni, precum și obținerea încrederii conducătorilor PSD.
  • Se reține abilitatea inculpatului inclusiv în fidelizarea mituitorului, prin dispunerea încheierii unor contracte de publicitate aparent în beneficiul acestuia, dar care erau producătoare de beneficii materiale sau nepatrimoniale pentru inculpatul (Vanghelie Marian Daniel - n.r.).
  • În atare condiții, fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social sporit, având în vedere funcția pe care o exercita în perioada infracțională, lunga activitate infracțională și valoarea prejudiciului produs.
  • Prejudiciul de 15.044.700 de euro a fost stabilit ca urmare a împrejurărilor de fapt reținute pe larg în secțiunea I a prezentei hotărâri. În esență, instanța a stabilit că lucrările de utilitate publică ar fi putut fi efectuate la un preț mai scăzut, obținut prin scăderea valorii comisionului inculpatului (Vanghelie Marian Daniel - n.r.) din prețurile convenite de părți.
  • În cauza de faţă, cu privire la daunele materiale, se constată că prejudiciul încercat de partea civilă de 15.044.700 de euro se datorează exclusiv faptelor inculpatului, săvârșite cu intenție, astfel că în temeiul art. 25 şi art. 397 C. pr. pen. rap. la art. 1357, alin. 1 Cod Civil va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă sectorul 5 București și va dispune obligarea inculpatului (Vanghelie Marian Daniel - n.r.) să plătească părții civile suma de 15.044.700 de euro, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale”, se arată în Hotărârea nr. 592/2021 din 13.05.2021, consultată de Libertatea.

Acuzațiile procurorilor DNA în dosarul lui Marian Vanghelie

Pe data de 7 iulie 2015, Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru.

Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului Local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

Foto: Ionuț Mureșan

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (10)
  • Avatar comentarii

    marian.pricop 28.10.2024, 09:26

    Ăștia și votanții lor au nenororicit țara și ne obligă pe noi, restul, sa muncim ca sclavii pentru a acoperi nenorocile lor. Ar trebui sa putrezească în pușcării!

  • Avatar comentarii

    Marica13 28.10.2024, 09:33

    O prostie..prescriptia....ce..daca trece 10 ani ,nu mai exista fapta ??

  • Avatar comentarii

    tomitan 28.10.2024, 10:12

    "Metoda lui Marian Vanghelie", gresit. Poate metoda avocatului ( avocatilor) lui M.Vanghelie este sa deschida alte procese si sa lălăie totul până la prescriptie. Voi il vedeti pe "Marean care citeste almanahe" atât de inteligent incat sa faca strategii? Daca da ,atunci de ce a mai avut nevoie de avocat? PS. Șmecheria cu prescriptia tine de judecator, nu de avocat sau procuror.Dacă judecatorul isi face treaba termina un proces in timp rezonabil cu un verdict corect. Prescriptia a fost introdusa de catre politicieni ca să-i apere pe magistrati de acuzatiile de coruptie. Adică eu ca magistrat iau șpaga si lungesc procesul pana la prescriptie ,adica indiferent de verdictul dat inculpatul de la care am luat spaga scapa. Este un fel de win-win intre magistrati si politicieni,ambele parti invoca legislatia.Legi facute de ei si ptr ei ,exact ca-n celebra carte " Ferma animalelor".

  • Avatar comentarii

    DoruCizmaru65 28.10.2024, 10:44

    Sa ii dea in judecata pe judecatorii ,daca nu au fost capabili sa dea o sentinta definitiva, au lungit pina la prescriptie .

  • Avatar comentarii

    Vp344Jm 28.10.2024, 11:15

    Tupeu de cocalar. Bagat in seama pentru ca arunca peste tot fumigene si minciuni, facaturi si zvonuri radio sant!!!

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!