Cuprins:
Decizia BEC încurcă lucrurile
Gruparea controlată de Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz a reușit să blocheze accesul la banii de campanie pentru Elena Lasconi, candidata oficială a USR, și a anunțat că partidul ar trage în campanie pentru Nicușor Dan. Iar din acest moment au început problemele. Biroul Electoral Central a dat o decizie sâmbătă în care spune că în spațiul public partidul nu poate face o campanie pentru alt candidat decât pentru persoana care a fost propusă inițial.
Așadar, conform, deciziei BEC „(…) atât timp cât partidul USR are un candidat care participă în competiția electorală, în primul tur de scrutin, această formațiune politică nu poate face campanie electorală de orice fel unui alt candidat care participă în același proces electoral”.
Cine semnează actele USR?
Tabăra aflată în prezent la putere în USR, în frunte cu Ionuț Moșteanu, a prezentat următoarea mișcare, pentru a putea să-l sprijine oficial pe Nicușor Dan. Prin urmare, „denunță public decizia fără precedent a Biroului Electoral Central (BEC), care interzice USR să își exprime sprijinul electoral pentru Nicușor Dan. Situația în care ne aflăm acum este una total aberantă și îngrădește libertatea de exprimare, precum și dreptul unui partid politic de a stabili în forurile interne strategia politică. USR ia decizii în baza unor principii clare și, oricât de nepopulare ar fi acestea, BEC nu poate să impună partidului direcția strategiilor politice pe care le pune în aplicare. Înainte de a decide să conteste în instanță decizia BEC, juriștii USR au analizat atent argumentația pe care se bazează aceasta. Acțiunea în instanță nu este, așadar, un gest emoțional sau politic, ci un demers absolut firesc pentru a apăra principiile democratice”, arată comunicatul USR.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_249e23faca91c5a60060314255802ebf.jpg)
USR nu a precizat însă și cum va merge în instanță. Mai precis, cine va semna actele pentru instanțele judecătorești. Surse din partid susțin că în prezent la nivel de proceduri este un haos intern, în condițiile în care reprezentantul principal al partidului, după cum e trecut și Registrul partidelor, este Elena Lasconi.
De asemenea, în mod normal, pot și alte persoane să reprezinte partidul, dacă există o delegare privind diferite domenii, aspect necomunicat nici public, nici în interior de către cei care dețin puterea. În aceste condiții, nu este exclusă o acțiune din partea Elenei Lasconi, pe motiv de „uzurparea calității oficiale”, în cazul documentelor partidului care țin, de exemplu, de acțiuni în justiție.
Organizațiile sunt împărțite
Surse din conducerea USR au precizat că în prezent filialele sunt scindate, dincolo de votul de la Comitetul Politic informal, unde s-a decis susținerea lui Nicușor Dan. „Situația la bază e oarecum echilibrată, însă sunt organizații care au susținere și de peste 90% pentru Elena Lasconi”.
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/usr-prahova.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ccd87a74509411030cc620fc6981b3c8.jpg)
În funcție de simpatii sau tabere, pe paginile de Facebook ale organizațiilor poate fi văzute mai multe situații, unele luând poziție pentru Nicușor Dan, altele fiind în continuare alături de Elena Lasconi, iar unele doar schimbându-și fotografiile de copertă (de la cele cu Lasconi la cele cu USR, pentru a marca distanțarea de șefa lor).
Însă pe numeroase pagini ale organizațiilor județene conducerea care a dat puciul intern e criticată de numeroși membri, pentru gestul lor făcut în plină campanie electorală. De exemplu, USR Galați a dat un comunicat de susținere de susținere a lui Nicușor Dan, iar acesta a fost imediat taxat: „O decizie greșită care mă dezamăgește. Votez Lasconi indiferent de decizia voastră”, a transmis una din persoanele care au comentat. Un alt internaut a precizat că USR a profitat de pe urma lui Lasconi, iar că alegătorii sunt luați de proști.
Lideri ai USR luați la țintă
Nu au scăpat de critici și ironii nici unii lideri ai USR. Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt al formațiunii și lider al deputaților, a primit în cascadă mesaje pro-Lasconi. Însă au fost unele care s-au referit și la politica locală. „Pe neretragerea ta a câștigat pesedeul două mandate de primar și acum vii cu tupeu și o retragi pe Lasconi”, i-a comentat un internaut. „V-ați săturat de politicieni care pot ajunge președinți doar dacă se retrage contracandidatul sau de politicieni care pot ajunge președinți doar dacă partidele se comasează? Dacă da, votați @elenalasconipresedinte”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c9270b9cbd9aabb95a003599cdc3a3d5.jpg)
Un alt cometator, pe nume Ștefan, a punctat faptul că Moșteanu nu ar fi tras suficient în campania lui Lasconi: „Domnule Moșteanu, ca fost membru USR, credeți-mă când vă spun, dacă vă luptați pentru Elena Lasconi jumătate din cât ați luptat și cât luptați pentru Nicușor, ajungea Lasconi în turul 2 lejer. Dar probabil asta este limita de onestitate pe care o aveți atât dumneavoastră cât și Nicușor”.
Și fostul deputat și șef al USR Bihor, Silviu Dehelean, care și-a anunțat sprijinul pentru Nicușor Dan, pe Facebook, după decizia BEC, a fost luat la țintă. „Doar să știți: Eu îl susțin pe faraon! Sper că pot spune asta”, a scris Dehelean, apoi mesajele au început să curgă. „Noi pe Cleopatra”, i-a răspuns ironic in internaut. O altă persoană a subliniat faptul că tabăra pucistă e una a trădătorilor.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/silviu-dehelean-vsinternauti2.jpg)
În intervențiile televizate, în timp ce lideri ca Ionuț Moșteanu și Dominic Fritz au continuat să se poziționeze clar pro-Nicușor Dan, alți lideri au cerut prudență și să se țintă cont de deciziile Congresului, cum au fost cazurile Cristinei Prună (membră a Biroului Național) și Lucian Stanciu Viziteu (membru al Biroului Național și primar al Bacăului).
Fotografii: Facebook

Trandafir • 15.04.2025, 11:46
Nu numai tradatori, dar si prosti. Distrug propriu partid. Votez Lasconi.

Stan52 • 15.04.2025, 09:00
Cei care au produs puciul trebuiesc excluși din partid la Congres. Aceiași l-au alungat și pe Cioloș. Aceiași blochează împrospătarea partidului cu figuri noi și meritoase.

tomitan • 15.04.2025, 06:00
1.Decizia BEC este o prostie. A se studia cazul Biden -Kamala, unde partidul a decis sa o sustină pe Kamala si sa-i retraga sprijinul lui Biden.Că Biden a fost " convins" si a cedat este partra a doua.Banii sunt ai partidului ,nu ai unui singur om, sau a unei gasti ( vezi cazul Draghici & Co din PSD).Datoria BEC este doar sa verifice sursa de provenienta a banilor si daca acei bani se cheltuiesc pe campania electorală. 2.Justitia este singura care poate bloca conturile partidului ,asta in cazul in care se constată ca s-a intamplat ceva ilegal .Ptr acest lucru trebuie studiat statutul partidului cat si modul in care Mosteanu,Fritz& Co au actionat. Dacă au facut totul ca la carte ,nimeni nu le poate face nimic. PS. Cum sunt numiti presedintii BEC? Printr-un criteriu transparent ,adica prin concurs public sau sunt numiti politic ,adica sunt sinecuristi de partid?Atât timp cât politicul controleaza si nu exista independenta, nu mai are rost sa discutam.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9c23ad4c52f8793e305c577f100bb7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2eb73a1ea3663c008126011fd7f12eb4.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d14a138df761ff7b57dd3718a56ad73d.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1bba1fe59f6ab2dc34b2baa0ee894ee6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3dd25fc1900b4d8fe798cbc1f2e992e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_8ade19b3d3f553fcadc281af11ef8b8c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6ac90b2c91b54fce5783e9737b44d64a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a1dbf870ba9ad125c49b60bc1740fb3d.jpg)