Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, 15 iulie, de Poliția Română, crima a avut loc în intervalul 1 – 2 octombrie 2019, între orele 19.20 – 08.35, în Austria, iar agresorii și-au acoperit urmele cu spuma de la stingătoarele de incendiu aflate în imobil.

„Mai multe persoane ar fi pătruns în locuința unui bărbat, pe care l-ar fi tâlhărit și i-ar fi aplicat lovituri cauzatoare de moarte, ulterior urmele fiind acoperite cu spuma de la stingătoarele de incendiu aflate în imobil. În urma activităților desfășurate de către autorități, au rezultat indicii că persoanele responsabile ar avea legături cu țara noastră”, potrivit comunicatului.

Poliţiştii români au efectuat mai multe verificări şi investigaţii, fiind audiate mai multe persoane, la activităţi participând şi poliţişti din Austria, însoţiţi de ataşatul pentru afaceri interne al Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Până acum, autorii nu au fost identificați, iar Poliția Română face apel la cetățeni pentru depistarea lor.

„Până în prezent, persoanele responsabile nu au fost identificate, iar cetățenii care pot oferi informaţii care să ajute la soluționarea cazului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, precizează autoritățile.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

nicoleta1 15.07.2023, 15:11

Unde merg romanii se fac de ras

Avatar comentarii

asdqaz 15.07.2023, 17:34

peste tot un roman face probleme

Avatar comentarii

bituca 15.07.2023, 18:12

Inca o bila neagra pentru Romania.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.