Publicația rusă Observatorul Militar i-a solicitat lui Prigojin o opinie, după inițiativa lui Șoșoacă.
„Numele meu este Ivan, sunt editorul portalului Observatorul Militar. Aș dori să primesc comentariul dumneavoastră la următoarea întrebare.
Recent, în Parlamentul României a fost înregistrat un proiect de lege care prevede anexarea unei părți din teritoriul Ucrainei. Iniţiativa a fost iniţiată de fondatoarea partidului de ultradreapta SOS, senatorul Diana Şoşoacă, care a criticat în repetate rânduri autorităţile ucrainene, NATO, America şi susţine deschis Rusia.
De asemenea, nu este un secret pentru nimeni faptul că Rusia este susținută de alți politicieni de ultra-dreapta din UE, inclusiv de cei din Franța și Germania (de exemplu, 36 de deputați au votat împotriva rezoluției privind Ucraina din 2.02.23).
În același timp, Uniunea Europeană a reușit să impună sancțiuni împotriva lui Wagner PMC. De ce credeți că vocea Rusiei este încă slabă în UE? Păstrați legătura cu parlamentarii proruși din UE?”, au fost întrebările adresate lui Prigojin.
Acesta a răspuns: „Cu siguranță, suntem în contact cu mulți politicieni europeni, inclusiv cu europarlamentari. Le mulțumesc că au sprijinit Rusia cât pot de bine. În ceea ce privește vocea Rusiei, pentru a nu jigni pe nimeni, voi spune așa: Pentru ca vocea să fie auzită, trebuie să vorbești tare, dar dacă vorbești în șoaptă și tot timpul ți-l petreci pentru propriul tău folos, atunci nimeni nu-ți va auzi vocea”.
Senatoarea Diana Șoșoacă a depus o inițiativă legislativă prin care cere denunțarea Tratatului cu Ucraina. Articolul 3 din proiectul de modificare a Legiii 129/1997, prevede că: „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.
„Prin acest demers dorim să recuperăm identitatea culturală, tradițiile, obiceiurile și religia populației românești estimată la aproximativ un milion de români, inclusiv familii mixte. Argumentul că prin semnarea acestui tratat se realiza integrarea țării noastre în NATO este fals, întrucât polonezii au aderat la NATO înaintea noastră, în 1999, fără să semneze vreun document de recunoaștere a Pactului Ribbentrop Molotov. Din păcate, frații noștri români din Ucraina nu au dreptul să învețe în limba maternă, existând riscul pierderii identității culturale”, sunt argumentele senatoarei.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina, Oleg Nikolenko, a anunțat vineri, 24 martie, pe Facebook, că instituția va iniția „impunerea de sancțiuni împotriva Dianei Şoşoacă”, catalogând-o drept „o amenințare la adresa securității naționale”.
O analiză publicată joi, 23 martie, de Robert Lansing Institute, o organizație nonprofit de cercetare a politicilor publice, arată că Diana Șoșoacă are legături cu serviciile secrete militare ruse, cea mai recentă operațiune a GRU în România în care este implicată senatoarea fiind proiectul de lege prin care a cerut anexarea unor teritorii ucrainene.
Reacția Dianei Șoșoacă
După publicarea articolului, Diana Soșoacă a trimis un comunicat, în care acuză că sunt inventate știri „despre sprijinul Rusiei pentru inițiativele mele”.
Senatoarea susține că miercuri a „lansat în Senatul României planul refacerii României Mari, care să includă și teritoriile românești din Ucraina, dar și Basarabia, prin unificarea cu Republica Moldova. Așadar, dacă cineva afirmă sprijinul Rusiei pentru politicile mele, înseamnă că Rusia sprijină refacerea României Mari și, implicit, extinderea UE și a NATO!”
Șoșoacă mai afirmă că: „Cei care atacă proiectele mele din motive inventate legate de Rusia, atacă de fapt visul tuturor românilor de a-și reface țara. Nu eu sunt ținta aici, ci proiectul reîntregirii României!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_04e5246ab8ad78dd6b2419fa96f2056f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dfc46f26217c08ad4dd1ed927e0ea94e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b9e8038ab590462aad9cccb69f0ebf08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_863b9ac2f182b25fbd2bca969cbaa01a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ae008224c75fa41485a766aaffc2a727.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/03/prigojin-sosoaca-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/instantvicepremieroanaghorghiu03inquamphotosoctavganea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania-tiktok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-terasa-obor-amza-pelea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-facebook-sorin-grindeanu.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/grindeanu-bolojan-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-19-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-ingust-oras-din-lume-yanjing-china.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/energie-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ana-alfianu-si-peter-haas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Trandafir 29.03.2023, 18:59
Cate o data nebunii spun adevarul.
Mazavalt 29.03.2023, 19:59
Ideea este cat se poate de simpla. Si notati astia de la libertatea ce va spun aici. Il VETI REGRETA PE PUTIN!!! Putin este ultimul prieten rus al Occidentului.
parpalache 29.03.2023, 22:34
Unde naiba o fi„mesajul”ala al lui Prigojyn catre Șoșoaca?!Ca din text rezulta ca el doar„le mulțumește”acelor„politicieni europeni,inclusiv europarlamentari”,„ca au sprijinit Rusia,cât pot de bine”!
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.