Pensionar originar din România, voluntar la Spitalul de pediatrie Alyn, din Ierusalim: ”Am vrut să fac ceva semnificativ și aici e un loc bun!” | VIDEO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La câțiva pași de Via Dolorosa, drumul parcurs de Iisus spre Golgota, pentru a fi răstignit, se află un alt drum al durerii. Sau poate al speranței. Pentru că sentimentele sunt amestecate după ce pășești în Spitalul de pediatrie ALYN din Ierusalim. Aici se reclădesc, cu lacrimi și multă muncă, destinele frânte ale unor copii născuți cu afecțiuni care în alte părți ale lumii i-ar condamna la moarte. Ale unor micuți care au suferit accidente, ale altora care au trecut, la propriu, prin război. Printre cadrele medicale și voluntarii care încearcă, zi de zi, să le redea speranța copiilor și adolescenților de aici, se află și Joshua Mendel, un bătrân originar din România, care după ce a ieșit la pensie, a decis să-și dedice zilele suferinzilor de aici.
Cuprins:
Știi că e un spital de pediatrie și intri cu inima strânsă. Parcurgi holurile mari și lungi, privind cu teamă în jur și tresari când auzi dintr-o dată un hohot de râs. Așa... cu poftă, contagios. Îți arunci privirea într-un salon și constați că acolo sunt câțiva copii care se joacă cu un câine. Nedumerirea crește și mai mult, când dincolo de altă ușă albă și grea, se aud acorduri de chitară, iar undeva în curtea interioară descoperi o grădiniță cu legume și flori și afli că de ea se ocupă micuții pacienți.
Ți se taie iarăși respirația, când pe lângă tine trece o asistentă care împinge un cărucior cu rotile care pare de jucărie, în care stă cuminte un copil cu trupul schimonosit de o boală cumplită. Și te simți pierdut într-o lume bizară, a contrastelor, sau al... reînvierii, doar ești în Ierusalim. Și nu greșești deloc. Doamna doctor Maurit Beeri, care este și directorul spitalului pediatric Alyn, te face să înțelegi de ce această instituție medicală e... altfel.
Spitalul de pediatrie Alyn din Ierusalim, susținut prin donații
ALYN e un centru de recuperare non-profit, care e susținut doar parțial de sistemul public de asigurări de sănătate și se bazează pe donații. Bugetul anual al spitalului este de 19 milioane de euro, bani în care sunt incluse doar salariile și utilitățile. Există un deficit de 20%, de aceea campaniile de strângere de fonduri sunt permanente.
Fiind vorba despre costuri foarte mari, reprezentanții spitalului au găsit diverse metode prin care să le reducă. Așa a apărut Alynnovation, centrul unde se construiesc echipamente și aparate medicale pentru pacienți.
Joshua Mendel (Sandu): ”Am vrut să fac ceva semnificativ când am ieșit la pensie”
Când ajungi în sălile dedicate centrului de invovație, chiar te întrebi dacă te mai afli într-un spital. Pentru că ești înconjurat de cabluri, șuruburi, bucăți de plastic, roți și piulițe și... imprimante 3D. Din când în când se aude o bormașină. E forfotă și gălăgie. Aici l-am găsit și pe Joshua Mendel, care-și spune Sandu, mândru fiind de originile sale românești. Bărbatul a lucrat în domeniul IT, iar acum 4 ani, când a ieșit la pensie a venit voluntar la spitalul de pediatrie Alyn din Ierusalim. Alături de alți cercetători, specialiști și tehnicieni, construiește echipamente pentru micuți.
Joshua s-a născut în Deva, România, iar în 1960, când era copil, s-a mutat cu familia în Israel. Nu își amintește multe despre țara în care s-a născut, dar e foarte mândru de originile sale, motiv pentru care uneori se prezintă drept Sandu. Asemeni multor evrei cu rădăcini românești, și el a revenit să viziteze, să cunoscă, să atingă locurile pe care le simte, care i-au rămas ascunse undeva în adâncul sufletului, chiar dacă nu a apucat să le vadă decât prin inocența unui țânc de câțiva ani.
Cuprins de dor, Joshua a plecat, acum 7 ani într-o călătorie care avea să-l poarte de la Ierusalim, din Israel, până în România, în Deva, orașul natal. ”Am fost singur, într-un tur cu biclcieta”, rememorează bărbatul vacanța a cărei dulce destinație îi luminează fața de fiecare dată când o pronunță.
”Vă rog să luați în considerare că eu nu am vorbit românește vreo 40 de ani, nu am cu cine”, se scuză acesta cu o sesizabilă urmă de tristețe.
Dar vorbește foarte bine. Și bine a dorit să le fie și altora. ”Am vrut să fac ceva semnificativ când am ieșit la pensie, și aici e un loc bun”, continuă Joshua.
După discuții cu medicii, micuții pacienți și părinții acestora, bărbatul ne arată ce-a construit în ultima perioadă. Una dintre invențiile sale e un ”cărucior de muzică”, un fel de stativ pe rotile, pe care sunt prinse diverse instrumente muzicale. Acesta e ușor de transportat și le e foarte util specialiștilor care folosesc în lucrul cu copiii terapia prin muzică.
”O viață sănătoasă nu înseamnă doar să fii sănătos din punct de vedere fizic”
Un alt dispozitiv interesant, de care e tare mândru Joshua, e un aparat prin care, micuții paralizați, care nu-și pot folosi decât degetele pot participa la terapia cu animale alături de alți copii. Astfel, prin apăsarea unui singur buton, pacienții pot hrăni iepurașii.
Par lucruri mici, insignifiante, pe care le trecem cu vederea, dar pentru copiii bolnavi acestea sunt extrem de importante.
”Să trăiești o viață sănătoasă nu înseamnă doar să fii sănătos din punct de vedere fizic, să nu ai dureri. E la fel de important să fii util, să fii activ în societate. Dacă vrei ca acești copii să fie într-adevăr sănătoși, nu te gândești doar să aibă mușchi funcționali, de exemplu, ci să aibă un țel, o motivație, să participe activ la activitățile curente”, adaugă dr. Maurit Beeri.
Doamna directoare are și ea o strânsă legătură cu România. Chiar dacă nu s-a născut aici, precum Joshua, tatăl ei, Michael Safir, s-a născut în 1944 la București. În 1961 a emigrat în Ierusalim, în 1990 s-a întors în România, iar în prezent este profesor la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
