O „anomalie” subterană, descoperită de arheologi lângă piramide

Cercetătorii japonezi și egipteni au identificat, cu ajutorul tehnologiilor moderne de scanare, o formă neobișnuită sub terenul de lângă Marile Piramide din Giza, potrivit publicației Popular Mechanics. Este vorba despre o structură în formă de „L”, însoțită de o „anomalie” subterană care ar putea dezvălui o cameră ascunsă de milenii.

Potrivit studiului publicat în revista Archaeological Prospection, echipa condusă de profesorul Motoyuki Sato, de la Universitatea Tohoku, a folosit radarul cu penetrare în sol (GPR) și tomografia de rezistivitate electrică (ERT) pentru a cartografia zona de vest a complexului din Giza.

Scanările au scos la iveală o structură aflată la circa doi metri sub suprafață, lungă de aproximativ zece metri, care pare să fi fost umplută după construcție.

„Cimitirul de Vest din Giza este cunoscut ca loc de îngropare pentru membrii familiei regale și oficiali de rang înalt. În timpul analizelor, am detectat o anomalie în partea nordică a sitului, dar forma și adâncimea acesteia nu erau încă pe deplin clare”, explică autorii studiului.

Această porțiune de deșert nu a fost intens cercetată

Investigațiile suplimentare au arătat că, sub această structură în formă de „L”, la o adâncime cuprinsă între cinci și zece metri, se ascunde o zonă „cu rezistivitate ridicată” – semn al unei structuri solide. Cercetătorii cred că ar putea fi vorba fie despre un amestec de nisip și pietriș, fie despre spații goale, posibil camere subterane.

Deși regiunea este presărată cu morminte antice cu acoperiș plat, numite „mastaba”, această porțiune de deșert nu a fost intens săpată, întrucât nu părea să ascundă nimic semnificativ. Rezultatele noi schimbă însă perspectiva.

„Forma este prea precisă pentru a fi rezultatul unui proces natural. Este posibil să fi fost o intrare către o structură mai adâncă”, spune Sato, citat de Live Science.

Echipa consideră că există șanse mari ca această configurație să ascundă o construcție arheologică subterană de mari dimensiuni – poate chiar un mormânt necunoscut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.