Transplant de rinichi între gemeni dintr-o familie cu 18 copii

Comentează

Primul transplant de rinichi realizat la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași între gemeni (donator - primitor) a fost realizat zilele acestea, fiind o premieră pentru Centrul de Transplant Renal.

Transplant de rinichi între gemeni dintr-o familie cu 18 copii realizat la Iași. Povestea celor doi fraţi în vârstă de 46 de ani, Cornel şi Costel, este una uluitoare. Şi asta nu doar pentru că fac parte dintr-o familie neobişnuit de numeroasă, cu nu mai puţin de 18 copii.

Bărbaţii operaţi zilele acestea au fost crescuţi de familii diferite, scrie Ziarul de Iași, pentru că, atunci când mama lor i-a născut, o vecină care nu putea să aibă copii a rugat-o să îi dea unul dintre băieţi să-l crească. Abia la vârsta de şapte ani, Cornel şi Costel s-au întâlnit prima dată şi au aflat că sunt fraţi, de atunci ţinând mereu legătura, măcar la telefon.

Costel D., cel care a donat un rinichi fratelui său geamăn, spune că a făcut gestul din toată inima, pentru că nu şi-a dorit ca el să sufere vreo clipă făcând dializă.

„Ceea ce m-a determinat să îl ajut a fost că m-am gândit la viaţa fratelui meu, nu am vrut să îl văd că face dializă şi că suferă. Am mai văzut pe alţii cât de greu le este să facă dializă, aşa că i-am zis să renunţe şi să le spună medicilor că are un frate care este dispus să doneze. Am făcut asta sufleteşte, cu toată inima şi cu încredere în medicii şi profesorii de aici, iar acum suntem doi în unul, am rămas fiecare cu câte un rinichi“, povesteşte zâmbind Costel D. Fratele său, Cornel L. a trăit încă din prima clipă doar cu un singur rinichi, însă până acum un an de zile nu a avut probleme de sănătate. Atunci când a început să se simtă tot mai rău, a ajuns la spital, unde a aflat că suferă de glomerulonefrită cronică, în fază avansată, şi că fie îşi va continua viaţa făcând dializă, fie va fi nevoie de transplant. Mai exact, din cauza bolii, rinichiul său nu mai funcţiona corespunzător, având nevoie de supleerea funcţiei renale. Spune că nu ar fi avut curajul să îi ceară asta fratelui său geamăn, chiar dacă ştia că ar putea să-şi petreacă restul vieţii legat de aparatul de dializă de trei ori pe săptămână. „Ştiam că dializa este ceva rău, şi când fratele meu a zis că se oferă să îmi doneze, m-am bucurat, pentru că nu aş fi avut curajul să cer asta. Dacă nu primeam rinichiul, viaţa ar fi fost un chin, ar fi trebuit să renunţ la meseria pe care o practic, cea de muzicant. Eu am crescut într-o familie de muzicanţi, şi de când eram copil fac asta, şi copiii mei fac acum acelaşi lucru“, a povestit, pentru sursa citată, bărbatul.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
21:51
Inteligența artificială are nevoie de aceleași măsuri de siguranță ca industria nucleară, avertizează un fost inginer OpenAI
21:27
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
21:18
„Rusia plănuiește mai multe acte de sabotaj” avertizează Kaja Kallas. Țările europene pregătesc un plan de răspuns pentru atacurile hibride de la Moscova
20:26
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale